Grupa Mijlocie este dominată de cinci echipaje veterane cu VW ID.3, două fiind bine trecute de pragul psihologic al primilor 100.000 km și unul la început de drum.
Cu excepția lui Călin (ID.3, Oradea) și Cristi (Puma, București) toți colegii au trecut prin mai multe ierni și privesc valorile mari de consum din ultima lună cu oarecare relaxare, știind că din februarie consumul mediu scade și autonomia estimată la bord crește din nou.
La fel ca alți electro-veterani, veți întâlni de multe ori în relatările individuale afirmația că nu regretă consumul mai ridicat datorită precondiționării, confortul unui interior cald și siguranța geamurilor dezghețate justificând din plin costurile suplimentare cu energia electrică.
Grupa Mijlocie bilanț – ianuarie 2026


VW ID.3 – Alexandru, București
În luna ianuarie 2026 (nici nu știu cum a trecut), am obținut următoarele date:
- Total 2026: 2122km
- Consum mediu: 21.0 kWh/100km
- Cost total: 577lei
- Cost per 100km: 27.19 lei/100km.
- Kilometraj: 126.887 km
- Amortizare fotovoltaice: 20.8%.
Din cauză că ar putea apărea noi restricții pentru prosumatori, iau în calcul să extind puțin actualul sistem, iar valorile ar trebui să fie cât se poate de mici (atât mi-am propus). Ținta este să produc mai mult în lunile mai slabe. Vă țin la curent cu setup-ul final, s-ar putea să vă fie de folos.




VW ID.3 – Marcel și Dragoș, Cluj-Napoca
Datele lunii ianuarie:
- La bord 181745 km
- Distanța parcursă: 2418 + 129 care au mai rulat până la resetare in ianuarie. Dar pentru a corespunde cu poza propun 2418.
- Consum mediu: 19.20 kWh/100 km
- Încărcări: 467 kWh
- 14xAC 287 kWh
- 7xDC 180 kWh
- Cost încărcare: 287 ron
Fără alte costuri în luna ianuarie.


VW ID.3 – Delia și Laszlo, Cluj
- ID.3 Vlaha a parcurs 458 km în Ianuarie.
- Cost total: 83.13 lei.
- Consum mediu 15.9kWh/100 în bord, 19.11kWh/100 pe contor.
Am avut o plimbare până la Felix și cam atât. Avem 20.000 km fără probleme.
Nimic notabil, nu au fost evenimente sau costuri suplimentare cu excepția „fun-fact”-ului că ambele mașini au arătat anvelopă dezumflată în același loc, în același zi, pe drumul de întoarcere dinspre Luna de Sus spre Vlaha
la distanță de nici o oră între evenimente. 
Evident, mașinile nu au nimic, diferența de presiune la una dintre roți este de 0.1 bar la ambele turisme.


VW ID.3 – Călin, Cluj
După 4 luni departe de mașină, m-am întors cu forțe proaspete. De la începutul lunii Septembrie până la începutul lunii Ianuarie mașina nu a circulat; am lăsat-o cu 41% SoC , iar la repornire arăta 38 % SoC. Din când în când mai verificam în aplicație câte una alta.
Datele mele pentru luna ianuarie :
- 763 km parcurși cu o medie de consum afișată de 22,3 kWh/100km
- Traseul a fost mixt (atât naveta scurtă către muncă L-V, cât și drumurile până la bunici)
- kWh încărcați: 237;
- Estimez undeva un cost/kWh (luând în calcul compensarea energiei cu lunile de primăvară-vară) de 0.75 RON/kWh – aproximativ. 178 RON – 23,3 RON/100km;
- Km final Ianuarie: 49301
Fața de anii anteriori, am circulat exclusiv cu ID.3-ul (anterior mai alternam și cu mașina termică, echipată mai bine pentru zăpadă, dar din cauze logistice n-am putut folosi termica luna aceasta.
Am încărcat exclusiv din rețea , fiind o luna mai slabă pentru fotovoltaice. Încărcarea peste noapte nu a fost în niciun fel un impediment. Nu mă mai surprinde defel consumul “mare” al ID-ul iarna, mai ales pe traseul meu către muncă (4-5 km/sens).
Chiar și cu temperaturile scăzute de luna aceasta , valori de 55 – 58 – 60 kWh/100 km nu le consider o tragedie (consumând 12-14 % baterie/zi pentru acești 10 km – cu preîncălzirea habitaclului atât dimineața cât și la întoarcere). La drum lung consumul se stabilizează 16-18 kWh/100km, la mers obișnuit pe DN.
Nu știu dacă de la anvelope (Continental AllSeason Contact 2 pe dimensiunea de 215/45/20) sau poate stilul de condus propriul, nu mi-a plăcut deloc să circul pe străzile înzăpezite din Cluj… prea puțină aderență și intra într-una ESC-ul.
Nu am întâmpinat vreo problemă tehnica/mecanică legată de mașina, în plus am decis să rămân la versiunea de software 3.7 (chiar dacă după un scurt schimb de e-mailuri cu dealerul, la ei mașina apare ca având versiunea 3.8x).


VW ID.3 – Călin, Oradea
- Parcurs total ian – 88 km
- Consum mediu ponderat – 32.6 kWh/100km
- Cost total încărcări – 25 ron (27 kWh – acasă)
- Imagine bord cu odometrul (atașată) – 28.667 km.
VW ID.3 – Dan, Timișoara
Vă prezint mai jos rezultatele lunii Ianuarie 2026:
- Distanța: 2677 km
- Consumul: 19.5 kWh/100km
- Cost încărcări: 913.94 ron
- Cost / 100 km = 34.14 ron/100km


KM actuali: 31.01.2026 -> 74429
Total încărcări, raport AC/DC și cost total:
După cum anunțasem și la sfârșitul lunii Noiembrie, ID.3 e folosit în special pentru extra activitatea de transport alternativ, asta fiind explicația pentru numărul mare de km și consumul sensibil mai ridicat, ca urmare al orelor petrecute seara în traficul din Timișoara.
Ionuț – MG4, Pitești
In ianuarie am parcurs un total de 1615 km.
Lipsa soarelui s-a simțit fiindcă am încărcat de 494.06 ron, reieșind un cost de aproximativ 30.56 ron/100 km.
Megane – Andreea și Silviu, Arad
În ianuarie avem următoarele informații statistice:
- parcurs: 1061 km
- încărcări: 292 kWh
- costuri încărcare: 336 lei
- consum mediu: 18 kWh/100km
Ford Puma – Cristi (București)
Nu am mers aproape o lună (24 de zile între porniri, dar 33 între deplasări) cu Fordul Puma Gen-E, am fost plecat în vacanță, apoi cu serviciul și am revenit cu datele de azi pentru săptămâna trecută. Practic, în ianuarie 2026 sunt doar datele din ultima săptămână a lunii.
Așadar, iată datele și pozele pentru Fordul Puma Gen-E XTI din săptămâna 26 ianuarie – 01 februarie 2026:
- km la bord, la începutul intervalului: 5090,
- km la bord, la sfârșitul intervalului: 5229,
- km parcurși în interval: 139 (prin București, cu un traseu întortocheat, pe la Piața Sudului, Piața Muncii, apoi până în Bragadiru, de unde am ajuns la Ikea Pallady – am încărcat la una dintre stațiile de la startul RO1000 – pe urmă am mers vreo 18 km pe A0 până la Ikea Băneasa și încă un pic prin nordul Bucureștiului),
- consum mediu: 19 kWh/100km – un pic mare, datorat temperaturii exterioare scăzute (între -4 și 0 grade C) și mersului pe mod Sport (nu l-am folosit până acum pe distanțe mai lungi și am vrut să văd cum e să mergi o zi întreagă așa) și mersului pe A0 (cu 123 km/h setat),
- Nivel baterie la începutul intervalului: 70%,
- Nivel baterie la finalul intervalului: 67%,
- Total încărcat în interval: 27,74kWh (DC 60kW maxim, 28-90%, 1,99lei/kWh+2lei start),
- Total cost: 57,20lei.

















