După postarea unui link la întrebarea din titlu, adresată la începutul săptămânii proprietarilor de automobile electrice, contul nostru facebook a fost inundat de răspunsuri care acoperă orice temă imaginabilă legată de mobilitatea electrică.
Începem prin a mulțumi celor ce au folosit rubrica de comentarii la articolul inițial.
Miturile anti-electrificare persistă
Mai întâi o constatare. Reclama negativă împotriva mobilității electrice, care amenință sursa de bunăstare pentru numeroase industrii extrem de puternice (petrol, auto tradițional, producători de motoare si accesorii), a sădit în decursul timpului multă neîncredere și dezinformare.
Preluate fără discernământ, aceste argumente foarte asemănătoare celor utilizate de industria tutunului (fumatul nu este dăunător) sunt mai puternice decât statistici și articole publicate pe blog, sau alte surse verificate. Răspândite mai ales de cei ce nu au utilizat automobile electrice, aceste mituri au rolul de a întârzia adoptarea electromobilității pe scară largă.
La fel ca de fiecare dată, precizăm ca proiectul nostru se adresează celor interesați de noua tehnologie. Repetăm cu respect că nu ne-am schimbat segmentul de automobiliști cu care ne face mare plăcere să dialogăm, să clarificăm aspectele cunoscute doar după o utilizare mai îndelungată a unui automobil electric și să investigăm surse globale de informare pentru găsirea unor răspunsuri la întrebările adresate.
Răspunsuri concrete ale utilizatorilor de ”electrice”
Să revenim la scopul articolului nostru, cel de a afla dacă experiența cu prima ”electrică” a fost suficient de convingătoare pentru ca a doua sau a treia achiziție să fie tot o ”electrică”.
Iată o parte din răspunsurile primite de la utilizatori de automobile electrice, care au trecut la al doilea sau al treilea model:
De la electric la altceva
În aproape șase ani de la startul proiectului am primit un singur articol pentru publicare despre renunțarea la un Opel Corsa, din cauza defecțiunilor de soft și a unor probleme de calitate, dar mai ales din cauza modului de (ne)rezolvare în service.
Din postările în media socială am aflat de alte cazuri similare și ne-ar face mare plăcere să aflăm amănunte, care să ajute alte persoane interesate de mobilitatea electrică să evite greșeli asemănătoare.
Un punct de vedere formulat coerent despre Dacia Spring și infrastructura actuală din țară este următorul:
Un alt aspect ce apare repetat în comentarii este cel legat de contextul macro economic și actualele subvenții, care au permis producătorilor să umfle prețurile.
Pe baza exemplelor concrete din Suedia, care a eliminat anul trecut subvențiile, dar înmatriculările BEV continuă să crească, nu suntem pesimiști în legătură cu perspectivele pe termen mediu și îndelungat, chiar dacă pe termen scurt pot să apară sincope, ca cea de pe piața germană.
Deși întrebarea era despre mașini achiziționate după prima electrică, este bine de știut că 89% din clienții români cumpărători de automobile noi nu găsesc în prezent motive să dea banii pe o electrică.
Opinii despre viitor
O criză majoră cauzată de climatul tensionat internațional este pe buzele tuturor. In acest context, desigur că dezvoltarea mobilității electrice va suferi în rând cu întreaga economie.
Un alt coleg automobilist mulțumește adoptatorilor timpurii, care vor furniza experiențele practice necesare perfecționării tehnologiei și ieftinirii viitoarei generații de modele electrice.
MULȚUMIM pentru mulțumiri!
Epilog – ”Incoruptibilii”
Pentru acest prin raport intermediar, chiar dacă nu răspunde întrebării din titlu despre mașina achiziționată după prima experiență electrică, un premiu virtual pentru argumente convingătoare și un răspuns pe măsură.
(probabil va urma)
My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.
Observ că și miturile privind electrificarea auto se perpetuează.