Anul trecut am intitulat ultimul episod de la Consumer Electronics Show, ediția 2024:
Exact cu același sentiment am plecat și anul acesta din complexul expozițional LVCC. Tranziția spre transportul sustenabil poate fi întârziată, prin bariere politice sau taxe protecționiste, dar nu mai poate fi stopată. Nivelul de inovație și capital atras de acest domeniu este fără precedent, iar soluțiile tehnice ce vor fi la baza unei noi generații de autovehicule electrice pe pământ, sub pământ, în aer și pe apa, au transformat electrificarea într-un obiectiv economic ce propulsează interese naționale în competiția globală.
Inainte de a veni cu imagini de la CES 2025 pentru fiecare categorie de vehicule enunțată mai sus, trebuie însă să atragem atenția la riscurile asumate de antreprenorii din domeniu și de faptul că a doua generație de startup-uri dedicate auto-mobilității electrice s-a redus semnificativ în 2024.
Dacă ar fi să amintim doar de falimentul Fisker și Canoo în SUA, două companii trecute de faza prototipurilor, care au vândut primele modele ”de serie” în 2024, este suficient pentru a înțelege riscurile îndrăznelii unei confruntări cu fortăreața producătorilor tradiționali.

Chiar și în China, în ciuda faptului că producătorii locali și-au mărit an de an prezența globală, lista firmelor din domeniu (WM Motor, HiPhi, Hengchi, Evergrande NEV, Human Horizons) care au declarat faliment a fost în creștere în 2024. Între timp, altele noi încearcă să-și croiască un segment aparte de concurența acerbă. Este bine să păstrăm o doza sănătoasă de scepticism atunci când promisiunile sunt ample, dar nu pot fi urmate de fapte.
Foarte probabil în 2025 vom asista la alte falimente, consolidări și achiziții atât în vest cât și în China, sau mai general în Asia. În același timp, noi regiuni ale globului ridică pretenții pentru loc la masa unde se împarte uriașa plăcintă auto-electrică globală, cu fabrici naționale și mărci noi inaugurate în Arabia Saudită, Vietnam, Turcia și Mexic. Proiectul național polonez, ElectroMobility Poland, este pe cale sa piardă principalul partener Geely, care furnizează platforma SEA, din lipsă de finanțare.
Numărul startup-urilor pare că se diminuează (urmare a eșecurilor mai sus amintite?), dar tot mai mulți producători mari au decis să separe organizațiile destinate producției de vehicule electrice în noi firme ”independente” cotate la bursă.
După CES 2025, vom urmări cu interes evoluția Zeekr (desprins din grupul Geely) și Afeela (născută din alianța Sony-Honda), alături de cei ce ne-au captat atenția mai de mult timp: Lucid, Rivian, Polestar, NIO, Li Auto, MG și Xiaomi.
Să ne vedem cu bine la CES 2026!
Imagini de la CES 2025
Utilaje grele electrice și/sau autonome





Vehicule speciale – gunoi, pompieri, poștă


Electric pe două roți


Electric în aer



Electric în vacanță

Idei pentru viitor



Esența CES – dialogul și schimbul de idei



My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.