Dacia Spring, VW e-up! și Fiat 500e în săptămâna 24

In urmă cu două zile, cronica Grupei Mari sublinia evoluția favorabilă a achizițiilor de Tesla Model Y și VW ID.4 în România, pe baza informațiilor furnizate de RO e-mobility index din luna mai, o lună record pentru înmatriculările de automobile 100% electrice în țară.

Astazi ne-am îndreptat atenția spre Grupa mică a proiectului Electromobilitate, din care fac parte în prezent trei Dacia Spring, două VW e-Up! și câte un Citigo și Fiat 500e. Începând din 2020, pentru un an am avut alături pe Klara (Timișoara) cu Smart Forfour și pe Marius (Câmpina) cu celebra ”Buburuză” (e-Up!).

In timp ce micuțul Dongfeng, botezat Dacia Spring, domină cu autoritate tot mai mare înmatriculările din România, alte modele par încătușate de ”cote” alocate cu zgârcenie pe piețele secundare europene, sau de stoparea producției, cum a fost cazul cu Skoda Citigo.

Sursa: LinkedIn

Din păcate, un recent interviu cu Denis le Vot, CEO Dacia, publicat de Automobilwoche, nu ne dă speranțe de extindere a gamei de modele electrice la Dacia, sau de producție în Europa prea curând.

Indiferent de evoluția pieței auto în general, sau a preferințelor clienților Dacia (Spring reprezintă 12% din vânzări), Denis le Vot pare pătruns de aceeași idee, exprimată în interviul cu Top Gear în septembrie 2022, care revine cu tristețe:

Între timp, echipa Spring din cadrul proiectului Electromobilitate și alți peste 12.500 proprietari de Spring în România, își văd de drum tăcut și curat, dovedind cu prisosință utilitatea acestor mașini, din toate punctele de vedere.

Ionuț (Dacia Spring) a atins borna de 37.000 km, în timp ce Spring-ul kaki de la Fălticeni a ajuns rapid la 7.000 km (~3 luni de navetă de la achiziție), iar cel alb se apropie de 18.000 km (~12 luni de la achiziție). Se poate observa în graficele pe timp de sfârșit de primăvară/început de vară, consumul cel mai prielnic pentru Spring și nu numai.

Consumul mediu săptămânal

În dialog cu proprietarii:

Raul – Fiat 500e, Timișoara

Săptămâna trecută Fiat 500e a parcurs 180 km doar în oraș, cu un consum de 14.5 kWh/100km.

Am efectuat o sesiune de încărcare AC la o stație Kaufland, totalizând 17.3 kWh cu un cost de 34RON.

Ionuț – Dacia Spring, Pitești

La mine a fost o săptămână mai alertă, am ieșit un pic din oraș. 

Am trecut și pragul de 37.000 km .

Pentru săptămâna 24 (12-18 iunie) situația pentru Springul meu e următoare :

Distanța parcursa km :828.7
consum mediu : kWh/100 km10.2
Viteza medie : Km/h53.4
costuri incarcari aceasta saptamana : lei0
costuri incarcari aceasta luna : lei0
costuri incarcari totale : lei72
Distanța totala km37047

Mihai și familia – Spring-ul alb, Fălticeni

Săptămâna #24: 12 iunie – 18 iunie (97% SoC)
Distanța parcursă: 326 km (15% prin Fălticeni și Suceava, 85% extra-urban)
Viteza medie: 42.6 km/h
Consum mediu: 10.4 kWh/100 km
Cost încărcări: 0 lei.
Număr încărcări: încărcări, 1 încărcare EVConnect (5.16 kWh / 0 lei) și 1 set de încărcări acasă (40.9 kWh), cu aport 100% solar. 

Sistemul solar a produs însumat în 7 zile 138.4 kWh, acoperind încărcarea Spring-urilor. 
Energie încărcată: 46.06 kWh.

Mihai – Spring-ul kaki, Fălticeni

Săptămâna #24: 12 iunie – 18 iunie (79% SoC)
Distanța parcursă: 408 km (98% extra-urban, 2% urban)
Viteza medie: 48.8 km/h
Consum mediu: 10 kWh/100 km
Cost încărcări: 0 lei.
Număr încărcări: 1 set de încărcări acasă (49.7 kWh) cu aport solar 100%.
Energie încărcată:49.7 kWh.

Sandero ține motorina din rezervor la mezat…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.