Săptămâna trecută s-a împlinit un an de când am intrat în posesia băiatului și pot să zic, fără reținere, că a fost și este încă o experiență unică în felul ei de fiecare dată când urc la volan.
Am să împart câteva impresii din primul an adăugând și câteva date tehnice, însă prefer să pun accentul pe partea de cum e să conduci prima ta mașină electrică la nici 25 de ani, sperând să pot ajuta pe alții care cochetează cu această idee.
M-am gândit să împart articolul in mai multe secțiuni , ca să fie mai ușor de urmărit și dacă e cazul să săriți la partea care vă interesează.
Să facem cunoștință și nota vă rog (Costuri de încărcare și experiența încărcării)
În primul rând, băiatul meu e un ID.3 1st Max (Pro Performance 58 kWh). Am ținut să menționez acest detaliu pentru că datele de consum s-ar putea să difere față de alte modele precum și opțiunile alese.
Am parcurs împreună în primul an 11.535 km din care 70 % făcuți în regim urban, iar restul extraurban.
În tabelul ce urmează am redat cât de fidel posibil costurile de încărcare pe această perioadă, încărcările gratuite au venit din partea Carge și E-charge precum și din partea WeCharge, ca bonus pentru achiziția unui model 1st Edition , precum și stații publice fără plată.
Tip Încărcare | Număr Încărcări | Încărcări Gratuite | Încărcări Plătite | Cost încărcare | kWh plătiți/ încărcare (cu aproximație) | Total |
AC | 10 | 8 | 2 | 1,1 RON / kW | 59,6 | 65,6 RON |
DC | 61 | 59 | 1 1 | 1,35 RON / kW 1,95 RON / kW | 24 39,6 | 32,4 RON 77,31 RON |
Acasă | 6 | —————— | 6 | 0,73 RON / kW | 36 ( 20% pierderi ) | 157,68 RON |
TOTAL încărcare | 333 RON |
Stația primită din partea VW (ID Charger 7,4 kW), setată la 3,7 kW (16 A) mi-a venit în ajutor de câteva ori, însă nu am încărcat mai mult de 50 % din baterie, iar uneori doar 10 %, cât să ajung la o stație de încărcare din oraș.
Estimativ, am reușit să mă încadrez în costul de 2,88 RON/100 km , însă sunt sigur că în anii următori această valoare o să aibă un trend crescător. Folosindu-mă de datele din raportările săptămânale am calculat un consum mediu de 18,5 kWh /100km (17 % peste valoarea indicată de producător)
Deși majoritatea încărcărilor mele au fost realizate în oraș, experiența a fost per ansamblu una plăcută, petrecând în jur de 50min – 1h la stațiile de 50 kW( încărcare 15-80%), iar la cele AC, mașina fiind capabilă să tragă doar 11 kW, timpul de încărcare a fost în medie de 2-3h (încărcare 40-80%).
Am reușit să mă descurc în săptămânile obișnuite (până în 200 km) cu o singură încărcare pe săptămână.
Problemele pe care le-am întâmpinat la stațiile de încărcare au fost:
- erori provocate de uzura avansată a acestora (în special cele DC fără plată),
- alți conducători auto ce nu și-au semnalat prezența la stație prin aplicația plugshare (acolo unde prezența la stație nu se vede prin aplicația furnizorului), inconveniente ce prevăd că o să fie tot mai dese.
Mulțumită aplicației Carge am reușit să încarc la stații ale mai multor furnizori doar prin intermediul telefonului, însă a avea un card/aplicație pentru fiecare furnizor e destul de anevoios, iar de multe ori mi s-a întâmplat ca încărcarea să nu pornească din aplicație, deci procesul nu e mereu atât de simplu ca la pompa de carburanți.
Alte cheltuieli, pe ici pe colo
Recent am achiziționat un set de covorașe de cauciuc pentru iarna ce va urma, cele textile fiind după părerea mea foarte sensibile la mizerie și uzură (65 €) , o folie de protecție pentru ecranul principal (15 €) și o husă de protecție pentru cheia principală (10 €).
Alte cheltuieli au fost un parasolar (20 RON – o să explic mai în amănunt în postările ulterioare ), lichid de parbriz (40 RON ) și 1000 RON montarea stației de încărcare și asigurarea CASCO + RCA (1470 € + 1000 RON ) eu fiind proprietarul, valoarea acestora fiind mai mare.
Cost RON | Cost Euro | |
CASCO | 1470 | |
RCA | 1000 | |
Consumabile | 60 | 90 |
Instalare stație domestică | 1000 | |
Total | 2060 RON | 1570 € (7765 RON la un curs de 4,9 RON / Euro ) |
Nu am inclus taxa de drum sau pentru înmatricularea mașinii în calcul, acest lucru fiind același indiferent de mașină. Iarna trecută nu am achiziționat anvelope de iarnă, mergând doar prin oraș, unde drumurile sunt curate, iar temperaturile fiind negative cel mult o lună pe an nu am considerat necesară achiziția (ca idee, un set de jante 18” aliaj + anvelope depășește cu ușurință 5000 RON).
Per total am cheltuit 10.158 RON în acest prim an. Este o sumă considerabilă, însă cred că se va amortiza în scurt timp . Luând în considerare de exemplu o mașină din aceeași clasă ( VW Golf GTD ) la un preț de achiziție asemănător, având un consum de 6,3 l/100 km (am presupus tot 17 % diferență) ar fi rezultat un cost de 4040 RON doar pe carburant , fără a ține cont de impozit și presupunând că prețul pentru asigurări este același/asemănător
Data viitoare am să vă relatez despre Experiența condusului, merite, neplăceri și ce nu m-a convins încă.

Student din Cluj-Napoca , posesor de EV din Octombrie 2020 , pasionat de tehnologie și tot ce e nou !
Sper ca ai cauciucuri all season pe ID3, altfel e inconstienta sa rulezi prin Cluj cu cauciucuri de vara in timpul iernii. Sunt destule teste care suporta afirmatiile mele. Fara de cauciucurile de iarna care sunt moi, cele de vara sunt foarte tari pe timpul verii, iti dai seama ce se intampla cu ele cand temperatura scade sub 0°.
Doar pe cele de vara le am , intr-adevăr nu este varianta cea mai buna , însă fiecare caz de utilizare este particular
Ai stație de încărcare acasă „însă nu am încărcat mai mult de 50 % din baterie, iar uneori doar 10 %, cât să ajung la o stație de încărcare din oraș” (probabil gratuită, pe când curentul de acasă costă). Fără supărare, dar pari un pic calic ☺!
Dincolo de comentatiile punctuale (ale mele si ale altor cititori), felicitari pentru achizitie. Sharing is caring! Sunt sigur ca vor fi multi cititori care parcurgand articolele electromobilitate.com vor incepe sa cocheteze cu dorinta de a avea o masina electrica. Asa am fost si eu, pornind de la idee am reusit sa cumpar un superb ID4 1st pentru oras. La anul trebuie sa schimb masina de mers la drum lung, motiv pentru care am facut un studiu de piata legat de variante. Voi alege tot o electrica si la drum lung.
@Naivu: odata cu cumpararea variantei 1st, omul a primit un card de incarcari gratuite pe un an. Era normal sa incarce din oras pentru ca incarca gratis de la statii pe bani (unde n-ai de asteptat). Banui ca n-a reusit sa consume tot ce era pe card la 11’000+ km pe primul an.