În ultimele zile, comunitatea Kona EV din România a devenit mai efervescentă, mutându-se pe Whatsapp. Aşa putem să vedem succesul pe plan local al acestei mici bijuterii electrice, direct influenţat de capacitatea Hyundai de a livra aceste maşini şi în ţara noastră. Dacă în anii trecuți existau alocări destul de mici (în 2020 alocarea a fost 200 de exemplare), începând cu acest an Hyundai nu mai aplică restricţii geografice, regula fiind una foarte simplă: primul venit, primul servit. Bineînţeles, eliberările de Kona EV din curţile dealerilor depinde mult şi de evoluţia programului Rabla, dar datele sunt încurajatoare. Din informaţii neoficiale, cel puţin din stocul prezent în curţile dealerilor, aproape dublăm numărul de Kona EV existent la ora actuală în România.
Ne place să credem că proiectul nostru de monitorizare a datelor de consum a influenţat decizia de cumpărare, în special pe cea de trecere de la o maşină cu combustie la una electrică.
Felicitări tuturor noilor posesori de Kona, vă urăm cât mai mulţi kilometri electrici (cel puţin cât fac eu sau Paul) şi să trăiţi cele mai plăcute experienţe alături de Koniţele voastre! Vă aşteptăm oricând cu opinii, impresii şi date de consum pe forumul nostru!

Revenind la ale noastre, săptămâna 10-16 mai nu a fost marcată de ceva deosebit în materie de consum, fiind o săptămână cu un regim climatic plăcut, însă cu suficienţi KM făcuţi în regim de „Drum expres”.
În direct cu proprietarii
Nu uitaţi că oricând puteţi interacţiona pe forum cu proprietarii vehiculelor din flota noastră!

Cristian (CJ): O săptămână obişnuită dar cu temperaturi foarte plăcute. Consumul a fost ca atare. Am reuşit pe Cluj-Dej şi retur să scot un consum extraordinar de bun (11,3 KWh/100km). 22 de grade afară iar la dus m-am luat după un tir care mergea constant şi hotărât. Urmează ca peste două săptămâni să fac o simulare de drum spre Grecia, un Cluj-Montana şi să văd ce pot învăţa din acea ispravă: dacă vacanţa va fi cu Octavia sau cu Kona (nevasta o vrea pe Octavia pentru timpul de încărcare).
Distanţă parcursă: 181km. Consum mediu: 12,7 KWh/100km.
Andrei (BV): Nimic deosebit săptămâna asta la mine. Ca de obicei am avut de ajuns la Bucureşti şi la Cluj, în rest am tot fost prins cu diverse alte treburi prin curte. Consumul este mai ridicat pentru că… autostradă şi viteză. Clar pelcăm în Grecia cu Kona, nici nu ne facem probleme. Mai mari griji ne facem de noi dacă rezistăm fizic unui drum de 12 ore fără să fim obosiţi restul concediului, motiv pentru care luăm în calcul şi o înnoptare intermediară. În acestă perioadă am încărcat 182,9 KWh cu un cost total de 138,15 RON.
Distanţă parcursă: 1012 Km. Consum mediu: 14,9KWh/100km.
Tudor (TM): Drumul de dumincă (16.05) a crescut consumul mediu, acesta fiind parcurs pe ruta Timişoara-Cluj Napoca-Timişoara pentru a obține nişte medicamente împotriva alergiei, medicamente care trebuie păstrate între 2-7oC. Am circulat la viteze de autostradă (125-135km/h) acolo unde s-a putut şi am avut parte şi de ploaie pe traseu. Am plecat din TM cu 95% baterie, am oprit la Sebeş pentru 17 minute de încărcare, iar la Cluj am încărcat din nou la una din staţiile din Parking Primăverii 8 (de care vă spuneam şi săptămânile trecute).
La plecarea din Cluj aveam 94% baterie, am oprit din nou la Sebeş pentru 12 minute de încărcare şi am ajuns acasă după 10h30min de condus, încărcat şi mâncat prânzul la bunici.
Kona îmi demonstrează încă o dată cât e de capabilă să parcurgă distanţe lungi în timp util. Pentru cei 727km parcurşi ieri am plătit aproximativ 30 RON (27 RON încărcarea acasă şi 3,5 RON parcarea pentru o oră jumate la Cluj).
În altă ordine de idei, am făcut şi revizia de 15.000km în data de 10.05, în cadrul căreia am primit update-ul la sistemul de infotainment, a fost înlocuit filtrul de habitaclu şi a fost efectuată o verificare generală. Costul final a fost de 580 RON, la Casa Auto Timişoara.

Titus (SB): Am fost într-o excursie Sibiu – Petroşani – Tg. Jiu – Podul lui Dumnezeu – Drobeta. În prima seară am încărcat la Hotel Continental pe gratis după care s-a stricat staţia sau nu a mai vrut să dea curent ;).
La întoarcere (Drobeta – Orşova – Cascada Bigăr – Caransebeş – Haţeg – Sibiu) am avut peripeţii cu staţia de încărcat de la Caransebeş (eCharge) – era dezactivată. Noroc că cea din Haţeg (Lidl) funcţiona şi a fost mai liberă. În Tg. Jiu a fost prima dată când am încărcat cu bani în 12.000 km.
Distanţa parcursă: 1053km. Consum mediu: 13,8 KWh/100km.


Ultimii 10 ani din viata i-am dedicat securitatii ciberneticii, astazi fiind arhitectul la nivel global pentru solutii de securitate in domeniul identitatii si administrarii accesului. Aceasta implicare a insemnat si dezvoltarea unor programe de masterat de securitate cibernetica la universitati din Romania. Iubesc antreprenoriatul si intraprenoriatul, motiv pentru care ma gasiti implicat activ in multe preacceleratoare si acceleratoare de inovatie tehnica, din Romania.
O revizie (prima) la Kona costa 580 lei pentru un amarat de filtru si un update un baga o mufa dintr-un laptop. Nu ulei, nu filtre de aer, de combustibil… Nu prea este ceea ce pare cu electricele 🙁
Ca si la termice, exista un anumit grafic de revizii – atunci cand le faci la un service autorizat. Aceste grafice de revizii sunt date de TSB (Technical Service Bulletin), emise de catre producator.
De ex, la mine, prima revizie a costat aproximativ 290 RON. A doua revizie (30.000 km) a costat 581 ron.
La a doua revizie au fost shimbate:
– Filtru polen
– Lichid de frana (da, asta se schimba la 30k, asa il schimbam si la celelalte masini pe care le-am avut)
– Efectuare test sisteme franare
Ca si grad de comparatie, eu nu tin minte nici la Ford, nici la Jaguar sa fi dat sub 600 RON/revizie.