Dacă nu v-ați ascuns într-o peșteră sau pe o insulă pustie, fără Internet, cu siguranță ați aflat că ieri BMW prezentat încă un Teslakiller, de data aceasta cu specificații care vor elimina multe prejudecăți împotriva electricelor și vor mânca pâinea numeroaselor service-uri ce trăiesc din prețuri premium la schimburi de ulei, filtre curele, etc.
Pe scurt, comunicatul de presă bavarez servește toate felurile de bunătăți savurate de electromobiliști (poate mai puțin prețul?), care au fost între timp mestecate și răsinterpretate de toți cei ce se pricep la mașini în general și la electrice în special.
Fiindcă am promis cu câțiva ani în urmă, după apariția interesului pentru electrificare în media adultă, că nu vom mai prelua știri distribuite de firmele auto, ci vom face noi știrile atunci cand modelele respective vor parca pentru 12 luni în garajul nostru virtual, așteptăm cu drag și mult interes primul BMW i3 Neue Klasse în echipa proiectului Electromobilitate.
Bine ai revenit Răzvan
După una din obișnuitele vacanțe lungi de iarnă, Răzvan (Model 3LR, Mangalia) a revenit în țară și a transmis de îndată primul raport din acest an, cel de-al 79-lea în total, începând din luna august 2023.
Dacă ați descoperit mai recent blogul electromobiliștilor, probabil nu ați întâlnit relatările fascinante transmise de Răzvan din Finlanda, țările baltice sau două locații diferite din Franța, țări unde a petrecut luni bune alături de un Model 3 LR, botezat cu afecțiune „Snow Flake”.
Cazul de utilizare este atât de aparte, încât merită privit în ansamblu, pentru toată durata de raportare.
Aventura electrică, relatată săptămânal, începe în Finlanda (albastru) se continuă în Franța (roșu), urmată de Lituania (portocaliu) și din nou Franța (verde). Prima raportare din 2026 este din țară.
Numitorul comun al tuturor deplasărilor lungi este utilizarea rețelei Supercharger, iar la destinațiile temporare fie încărcare la hotel/pensiune, fie la locul de muncă, acolo unde a fost disponibilă.
Bine ai revenit Răzvan! Așteptam cu mult interes aventurile din 2026, care să dovedească odată în plus că viața cu electrica este posibilă pe orice șantier european.






Echipa Long Range – săptămâna #11
VW ID.7 – Cristi, Brașov
Datele săptămânii sunt următoarele:
- Distanță: 1.159 km
- Consum mediu: 18 kWh/100 km
- Viteză medie: 57 km/h
- Încărcări: 260,5 kWh
- Cost: 362,6 lei
- SOC început: 21%
- SOC final: 55%
IONIQ 6 – Daniel, Dej
A fost o săptămână de stat acasă, toate drumurile fiind până în oraș și înapoi. De asemenea am făcut trecerea la cauciucuri de vară în weekend.
- 67 km parcurși
- 16.7 kWh/100km consum mediu
- 50 kWh încărcați acasă de la soare
- 0 lei cost încărcări.
Model 3 – Ciprian, Gura Humorului
În săptămâna 9 -15 martie:
- 661 km,
- 105 kWh consumați,
- Consum 15,8 kWh/100km
- Cost 18 Ron

Model 3 Performance – Bogdan, București
Pentru săptămâna 20–26 octombrie am avut următoarele date:
- Distanța totală: 85,1 km
- Consum total: 17 kWh
- Consum mediu: 19,9 kWh/100 km
Nimic de raportat, totul perfect!

Model 3LR awd – Răzvan, Mangalia
In saptamana 11:
- am mers 999 km,
- am încărcat 205 kWh,
- am consumat 188.1 kWh,
- consum mediu de 18,8 kWh/100km
- Cost 35.65 EUR.
Masina a fost folosită rar, în mare parte rulată ca să nu stea în loc prea mult timp iș spre sfârșit, un drum cu detururi până la aeroport și înapoi.

Model 3 LR rwd (2018) – Dan, Motor City (Michigan)
Un singur drum la aeroport săptămâna trecută, în rest deplasările locale pe o vreme în încălzire. Aproape îndrăznim să credem că vine primăvara și în Michigan…
- parcurs: 241 km
- consum mediu 15,9 kWh/100km
- toate încărcările la priza casnică din garaj
Am cules din gradină câteva flori proaspete pentru colegele electromobiliste, pe care le-am sărbătorit în luna martie.





My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.












