Tesla Model 3 – călătorie din Finlanda în România

„O să îmi cumpăr electrică atunci când o sa pot conduce 1000 de km…”

Aud asta destul de des de la prieteni sau de la străini cu care intru în discuție despre mașini electrice și despre viitorul lor. Putem face astăzi o mie de kilometri cu o mașină electrică? Este nevoie de o mie de kilometri autonomie? Trebuie timp pentru a planifica o călătorie lungă cu o mașină electrică?

Cu întrebările astea în gând, aș vrea să vă prezint experiența mea cu o Tesla Model 3 Long Range, o călătorie din Karstula, Finlanda, până în Otopeni.

Înainte de a vă prezenta datele culese din călătorie, aș menționa câteva mici detalii. Dețin mașina de aproximativ un an și am făcut primul drum lung de la Mangalia la Reims, Franța, dar nu am documentat informațiile de la bord, pentru că nu m-am gândit că ar fi util sau interesant. Am pornit la drum cu o vorbă a unui prieten în gând: „O să pleci tu la drum lung și nu o să știi unde să încarci mașina!”…

Oarecum a avut dreptate, în vestul Europei, de câte ori opream la o benzinărie nu știam ce stație de încărcare să aleg, pentru că erau destule opțiuni, unele chiar gratuite (Ionity, în special). Dar cum e să faci un drum lung prin țări care nu sunt atât de dezvoltate la infrastructura de încărcare? E greu?

Haideți să parcurgem experiența mea, împreună!


Am pornit din Karstula după muncă, la ora 17.00 cu mașina încărcată, (încarc la muncă la prize trifazice sau monofazice) și am ajuns în Helsinki pe la ora 21.00. De la început până la sfârșit, până în Otopeni, am mers legal, aproximativ 90% din timp pe Autopilot, cu viteza pe care o citește pe semnele de circulație. Am fost încântat de Hotel Scandic Meilahti, pentru că oferă încărcare gratis, se plătește doar parcarea (22 euro).

Rezumat Ziua 1 : Karstula – Helsinki (Finlanda)

  • Distanță parcursă – 359 km
  • Energie consumată – 48 kWh
  • Consum mediu – 13,3 kWh/100 km


A doua zi am plecat încărcat spre Talinn (Estonia), până să urc pe ferryboat am întâlnit câțiva prieteni mult mai interesați de biscuiții mei cu susan, decât de mașină.

După ce am coborât din ferry, am condus continuu până aproape de Riga (Letonia). La Riga am preferat să nu intru în oraș să încarc la Tesla SuperCharger, ci am folosit o stație Ionity, care era chiar pe marginea autostrăzii. Tot aici am luat ceva apă, am cumpărat mâncare de drum și am mai citit din mesajele primite (ca orice șofer serios, prefer să nu folosesc telefonul în mers, deși nu conduc eu, ci Autopilotul). În total, un repaus de jumătate de oră.

  • Distanță parcursă – 297 km
  • Energie consumată – 39 kWh
  • Consum mediu – 13,0 kWh/100 km

Încărcare IONITY Staprini, Letonia

  • Durata încărcării – 34 minute
  • Energie încărcată – 36,6 kWh
  • Cost – 28,91 euro

De aici, am condus tot restul zilei până am ajuns în Polonia, la Hotel Loft 1898, unde am și lăsat mașina la încărcat peste noapte.

  • Distanță parcursă – 419 km
  • Energie consumată – 55 kWh
  • Consum mediu – 13,1 kWh/100 km

Rezumat Ziua 2 : Helsinki (Finlanda) – Suwalki (Polonia)

  • Distanță parcursă – 716 km
  • Energie consumată – 94 kWh
  • Consum mediu – 13,1 kWh/100 km


Următoarea zi, am plecat cu bateria plină și cu gândul să ajung în Slovacia, la Kosice. Am mers continuu până în Radom, Polonia unde am oprit să încarc la SuperCharger Tesla, pentru că tot acolo este și un mall mai mic, unde am mâncat o pizza și am făcut ceva cumpărături.

  • Distanță parcursă – 424 km
  • Energie consumată – 66 kWh
  • Consum mediu – 15,6 kWh/100 km

Încărcare Radom SuperCharger, Polonia

  • Cost 115,2 PLN
  • Energie încărcată – 72 kWh 

Am condus de dimineață de la ora 9.00 până seara la ora 21.00, cu o pauză de circa o oră în Radom, timp în care am și încărcat. Cazare am avut la Košice Hotel, în Kosice (Slovacia), unde am avut posibilitatea să încarc mașina peste noapte (plata 36,60 euro). Datele din a doua parte a zilei sunt următoarele:

  • Distanță parcursă – 408 km
  • Energie consumată – 54 kWh
  • Consum mediu – 13,3 kWh/100 km

Rezumat Ziua 3 – Suwalki (Polonia) – Kosice (Slovacia)

  • Distanță parcursă – 832 km
  • Energie consumată – 120 kWh
  • Consum mediu – 14,4 kWh/100 km


În ultima zi, am plecat dimineață de la Hotel Kosice, cu bateria plină și cu nerăbdare să ajung în Sinaia, unde speram să dorm pe răcoare. Când am plecat din Finlanda, erau 24 de grade și îmi era cald… cum am ajuns în România… erau 37 grade și vroiam doar un loc răcoros, să dorm liniștit. Am ales Sinaia pentru că trebuia sa fiu la aeroport a doua zi, la ora 11:30 și am vrut să conduc puțin dimineața, pe răcoare, să fie comfortabil.

  • Distanță parcursă – 416 km
  • Energie consumată – 62 kWh
  • Consum mediu – 14,8 kWh/100 km

Încărcare Cluj SuperCharger

  • Cost – 100,7 lei
  • Energie încărcată – 53 kWh
  • Durată încărcare – 30 minute

De la Vama Borș, până la SuperChargerul din Cluj (unde am oprit să încarc pentru jumătate de oră), am sunat la diverse pensiuni și hoteluri care ofereau încărcare pentru mașini electrice, dar TOATE erau deja ocupate! 🙁

Așa că am decis să îmi schimb puțin ruta și am mers la o pensiune din Otopeni, unde m-am odihnit și eu și mașina. Între Cluj și Otopeni, am mai oprit la Sibiu, să încarc pentru 20 de minute.

  • Distanță parcursă – 196 km
  • Energie consumată – 34 kWh
  • Consum mediu – 17,4 kWh/100 km

Încărcare Sibiu SuperCharger

  • Cost 64,6 lei
  • Energie încărcată – 34 kWh
  • Durată încărcare – 20 minute

Am ajuns la cazare în Otopeni la ora 22.30. Ultima porțiune de drum are următoarele cifre (am uitat să mai fac poză):

  • Distanță parcursă – 282 km
  • Energie consumată – 38 kWh
  • Consum mediu – 13,5 kWh/100 km

Rezumat Ziua 4 – Kosice (Slovacia) – București (România)

  • Distanță parcursă – 894 km
  • Energie consumată – 134 kWh
  • Consum mediu – 15,0 kWh/100 km

Acum să ne ocupăm și de răspunsuri, după o nu prea scurtă prezentare a călătoriei:

  • Pot să conduc 1000 de km cu o mașină electrică?
    • DA, condițiile sunt să încărcăm noaptea și apoi să facem o pauză de jumătate de oră pentru a realimenta.
  • Este nevoie de o mașină electrică cu 1000 Km autonomie?
    • NU, ba dimpotrivă, ideal ar fi să aibă autonomie cam 350-400 km, ca să fie nevoie de două încărcări și să luăm două pauze, care să coincidă cu mesele zilei.
  • Trebuie planificare înainte de a merge un drum lung?
    • Eu cred că da, înainte să pornesc la drum, am încercat să estimez unde ar trebui să opresc, având în vedere că nu vreau să conduc mai mult de 12 ore/zi. Am estimat locația unde aș putea ajunge, am căutat o cazare care oferă încărcare și apoi am mai căutat încă o cazare de back-up, în cazul în care prima cazare e ocupată sau indisponibilă (ca în cazul celor din Sinaia). Recomandarea mea este să sunați mereu la cazare, să întrebați despre stația de încărcare, eu așa am făcut mereu, dar nu am rezervat camera pentru că nu eram sigur ca voi ajunge la acea locație dupa 12 ore de condus.
Date statistice traseu Karstula (Finlanda) – Otopeni (România)
  • Distanță parcursă – 2803 km
  • Energie consumată – 396 kWh
  • Consum mediu – 14,1 kWh/100 km

Concluziile mele sunt că e plictisitor de ușor să faci drumuri lungi cu o mașină electrică, dacă percepția se schimbă. Asta însemnând să o privim mai mult ca pe un telefon în privința încărcării, decât ca pe o mașină clasică.

O încărcăm în timp ce dormim, ca să o avem plină dimineața, pentru următoarea etapă. Am folosit Google Maps și Plug Share pentru a căuta cazările care oferă încărcare pentru mașini electrice, ambele aplicații fiind ușor de folosit. NU recomand să mergeți la drum lung fără să vă uitați dinainte la ce stații de încărcare aveți pe traseu, desi e ușor de mers, prefer să petrec 5 minute căutând stații pe traseu ca back-up, decât să am stres după.

Sper ca experiența mea să vă fie de folos și să vă ajute!

3 Responses

  1. Rob spune:

    Nicely written! I can concur that traveling by EV is so easy nowadays. When I started driving an EV, infrastructure in most of Europe was very good. But in some countries it was a bit more challenging (Romania being one of those countries back then). Nowadays it is so much more easy to travel with an EV! I won’t switch back to a petrol or diesel car unless it has a screaming 12 cilinder engine in it 😛

  2. Mihai spune:

    Excelent prezentat! La mai multe!!

  3. Multumesc, sper sa mai scriu si despre alte calatorii/experiente interesante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.