La fel cum s-a petrecut cu imaginea transmisă de Octavian cu Model Y într-o benzinărie din Sibiu, cea mai recentă aducere aminte că există soluții practice la scumpirea carburanților, venită din partea lui Marius (Model 3, Câmpina), a stârnit o mini-furtună în media socială.
Partea cea mai bună a dialogului este că o serie de proprietari EV, cu mulți km la bord, au adus argumente în favoarea fiabilității electricelor.



Discuțiile despre autonomie, timpul de încărcare, consum și mai ales cost pot fi argumentate ușor pe baza unor călătorii individuale lungi așa cum au demonstrat numeroși colegi, cel mai recent exemplu fiind călătoria lui Laurențiu (Explorer) de la Istanbul la Cluj într-o zi.
Cu ajutorul unor experiențe de grup, cum a fost #RO1000Challenge ediția de iarnă, s-au risipit și miturile despre imposibilitatea de încărcare, superioritatea „netă” ICE vs. EV, sau impactul asupra rețelei electrice, atunci când un grup mare de electrice încarcă deodată.
Asa cum veți descoperi în bilanțul lunii martie, actuala echipă activă în cadrul proiectului Electromobilitate, are 11 mașini cu mai mult de 100.000 km la bord, din cele 59 despre care am primit informații. Aici intervine însă limita capacității noastre de a veni cu alte argumente, și mai convingătoare, despre fiabilitatea pe termen lung a electricelor: TIMPUL de utilizare!
Cu toate ca am monitorizat peste 5,2 milioane km, sau a faptului ca mașinile active au avut la sfârșitul lunii martie 3,45 MILIOANE km la bord, avem nevoie de ajutorul colegilor electromobiliști pentru cât mai multe exemple de longevitate. Doar în acest fel teama de necunoscut poate fi înlocuită de experiențele reale legate de costul de întreținere dincolo de garanție, de costul pieselor, al manoperei și a „înlocuirii acumulatorilor” – o temă bine înșurubată în dialogul public de adversarii electrificării.
Un prim exemplu, am primit de la Ruben (Model 3 LR, Norvegia) care prin intermediul lui Marius (Model 3, Câmpina) ne-a transmis următoarea imagine cu peste 383.000 km la bord.
MULȚUMIM Ruben și așteptăm alte exemple, care să îndepărteze teama de necunoscut și să încurajeze adoptarea mobilității electrice, ca antidot la creșterile prețului carburanților, a zgomotului și poluării din aglomerațiile urbane.
Pășiți cu prudență și cheltuieli minime în noul univers, așa cum a procedat Marius, pornind de la VW e-Up! și cum au confirmat alți electromobiliști în comentariile amintite mai sus:


Echipa Model 3 – săptămâna #16
Marius, Câmpina
13 – 19 APRILIE 2026
- km parcurși – 316
- kWh consumați în Drive – 36
- kWh consumați în staționare – 6
- consum mediu – 11,4 kWh/100 km
- durată deplasare – 380 minute
- viteza medie – 49,9 km/h
- temperatura medie a aerului – 13,1°C
- kWh încărcați – 29
- O încărcare la locul de muncă săptămâna aceasta, fără costuri.
- Temperatura bateriei a avut o medie ponderată de 18,1°C.
- Parcursul a fost un cumul de drumuri la serviciu și o deplasare la Brașov în weekend.
Betty și Alex, Săbăreni
- Distanță parcursă: 214 km
- Energie consumată: 33 kWh
- Consum mediu: 15,4 kWh / 100 km
- Încărcări: 46,6 kWh încărcați la locul de muncă (cost zero)
Săptămâna a avut mai puține deplasări, în principal din cauza vacanței școlare, dar rămâne un exemplu realist de utilizare zilnică a unui vehicul electric.
Mihai, Fălticeni
Felicitări colegilor participanți la evenimentul Earth Day Electromobilitate de sâmbăta trecută. Fiorii aplicației Glympse mi-au adus aminte de multe Ro1000 în care am participat cu unii dintre voi.
Sâmbătă a venit și un update mai consistent. Am dat pornire update ”din pat”, la 7 dimineața. La 7.30 mașina era cu update finalizat. Fantastică treaba asta… S-a schimbat puțin pagina de ”Energie”. Dintr-un singur grafic mare, acum ne apar 5 grafice mai mici. How cool is that?!
Săptămâna #16: 13 – 19 aprilie 2026 (82% SoC) – Odo: 49654 km
- Distanța parcursă: 329 km (10% urban, 90% extra-urban)
- Viteza medie: 49 km/h
- Consum mediu: 10.2 kWh/100 km
- Cost încărcări: 0 lei
- Număr încărcări: 3 sesiuni la serviciu cu stația Polyfazer 8-32A
- Energie încărcată: 60.32 kWh (în mașină 63 kWh)
- Energie consumată în Drive: 33.6 kWh
- Energie consumată în Park: 5.6 kWh (Precondiționare, Vehicul în așteptare, Ecran, Sentry, Update)

My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.












