Echipa Spring a strâns peste 300.000 km

Venirea verii și creșterea temperaturilor exterioare au domolit vârfurile de consum, invitând la călătorii mai lungi în afara orașelor. Alexandru (Aiud) a depășit recent borna de 40.000 km, trimițându-ne vederi spectaculoase de pe Transfăgărășan, deschis recent circulației publice.

Alex s-a alăturat în august anul trecut grupului de #springari, care raportează săptămânal experiențele la volan culese de pe un parcurs total cumulat de peste 220.000 km. Dacă adăugam și parcursul începând din octombrie 2021 pentru Marcel (Deva) și Octavian (Sibiu), totalul echipei a trecut de 300.000 km!

Spring-urile monitorizate în Fălticeni zumzăie atât prin oraș, cât și în afara lui, cel alb efectuând revizia la 3 ani la Darex Suceava. Astfel, s-a încheiat perioada de garanție a autovehiculului oferită de constructor, continuând însă perioada de garanție a bateriei electrice de tracțiune care este de 8 ani sau 120.000 km (garanția încetează la atingerea oricăreia dintre cele două limite: ani sau numărul de km precizat) și o capacitate minimă de încărcare de 75%. În acești 3 ani s-au înlocuit pe garanție:

  • bateria de 12V;
  • brațul ștergătorului de parbriz;
  • limitatorii sub șasiu ai bateriei de tracțiune.

Echipa Spring în cadrul proiectului Electromobilitate

Emilia – Fălticeni

Săptămâna #24: 9 – 15 iunie 2025   (100% SoC)

  • Distanța parcursă: 54 km (100% urban)
  • Viteza medie: 22.6 km/h
  • Consum mediu: 13.3 kWh/100 km
  • Cost încărcări: 0 lei
  • Număr încărcări: 1 încărcare acasă (8 kWh) cu aport 100% solar. 
  • Energie încărcată: 8 kWh.

Săptămâna  #23: 2 – 8 iunie 2025 (100% SoC)

  • Distanța parcursă: 36 km (100% urban)
  • Viteza medie: 24 km/h
  • Consum mediu: 15 kWh/100 km
  • Cost încărcări: 0 lei
  • Număr încărcări: 1 încărcare acasă (12 kWh) cu aport 100% solar. 
  • Energie încărcată: 12 kWh.

Mihai și familia – Fălticeni

Săptămâna  #24: 9 – 15 iunie 2025 (26% SoC)

  • Distanța parcursă: 200 km (40% urban, 60% extra-urban – o călătorie până la Lacul lui Eminescu)
  • Viteza medie: 37.3 km/h
  • Consum mediu: 12 kWh/100 km
  • Cost încărcări: 0 lei
  • Număr încărcări: 1 încărcare acasă ( 14.5 kWh ) cu aport 100% solar. Sistemul solar a produs însumat în 7 zile 211.3 kWh. 
  • Energie încărcată: 14.5 kWh. 

Săptămâna #23: 2 – 8 iunie 2025 (73% SoC)

  • Distanța parcursă: 175 km (60% urban, 40% extra-urban)
  • Viteza medie: 25.6 km/h
  • Consum mediu: 13.5 kWh/100 km
  • Cost încărcări: 0 lei
  • Alte cheltuieli: Revizie 3 ani: 374 lei (revizia sistemului electric + înlocuire lichid de frână + test pe ștand amortizori și frâne)
  • Număr încărcări: 1 încărcare acasă ( 20.2 kWh ) cu aport 100% solar. Sistemul solar a produs însumat în 7 zile 240.9 kWh. 
  • Energie încărcată: 20.2 kWh. 

Revizia a durat 2 ore, iar conform programului de revizie specifice lucrărilor la 3 ani ar fi trebuit schimbată bateria de 12V și de înlocuit lichidul de frână. A rămas de realizat doar acțiunea din urmă deoarece bateria a fost înlocuită în iunie 2023 în termen de garanție la Darex Suceava. Aceasta va urma să fie înlocuită în iunie 2026. Procentul de sănătate al bateriei de tractiune a fost de 93% după 3 ani și aproape 42000 km. Valoarea mi s-a confirmat și cu CanZE.

Alexandru – Aiud

Date S24:

  • SoC la inceputul saptamanii: 79%
  • SoC la finalul saptamanii: 74%
  • 854 km parcursi (95% extraurban)
  • cost de incarcare: 144 lei: 103 kwh incarcati acasa si public AC+CCS
  • consum mediu: 11.1 kwh/100 km pentru o viteza medie de 55 km/h

Am incheiat saptamana cu o plimbare pe Transfagarasan. La pensiunea Albota (SB) se gaseste hrana pentru calutii electrici (Plugpoint).

Felicitari celor de la Primaria comunei Pauca din jud. Sibiu pentru mentinerea pornita a tuturor celor 3 statii de incarcare! Poate iau acest exemplu si unele primarii din jud. Alba, mai ales in zilele cu soare din belsug, nu doar in intervalul 8-16 L-V.

Date S23:

  • SoC la inceputul saptamanii: 74%
  • SoC la finalul saptamanii: 79%
  • 491 km parcursi (90% extraurban)
  • cost de incarcare: 53 lei: 64.7 kwh incarcati acasa si public AC
  • consum mediu: 11.3 kwh/100 km pentru o viteza medie de 55 km/h

2 Responses

  1. Mihai spune:

    Ce stații sunt in Pauca, jud Sibiu?
    Nu apar nicăieri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.