Mobilitatea electrică nu „locuiește” la Centrul pentru Vehicule Electrice (Electric Vehicle Center – EVC) al universității din Ann Arbor, Michigan. Aici se concep, se inovează și se testează soluții diverse, într-un domeniu aflat în plină evoluție, cel care transformă mobilitatea tradițională practicată în Motor City de mai bine de un secol.
In prima zi a simpozionului (24 martie), după vizita la noul laborator destinat acumulatorilor, am revenit în clădirea unde urma să petrecem seara și cea de-a doua zi.
Studenți, doctoranzi și profesori
Seara a aparținut studenților și corpului didactic, care au prezentat 40 de lucrări din domeniu.
Atenția mi-a fost repede atrasă de capătul opus forfotei ce se născuse în jurul posterelor. Acolo erau expuse două vehicule electrice destinate competițiilor:
- un automobil cu panouri fotovoltaice, care a participat în 2025 la celebra cursă de 3000 km, care traversează Australia de la nord la sud,
- o motocicletă electrică construită de studenți dar pilotată de profesioniști la competiții pe circuite dedicate.


Pentru cei interesați de detaliile tehnice și regulamentele competițiilor le găsiți la adresele:
Stând de vorba cu studenții care le-au conceput și construit, am retrăit filmul de la Deva, acolo unde elevii de la Colegiul Național Decebal ne-au molipsit cu entuziasmul și priceperea lor legată de roboți.
Competiția intelectuală
Sesiunea de prezentare a posterelor a fost un subiect mai delicat, fiind cu mult peste nivelul de cunoștințe necesare unui utilizator EV de rând, așa ca mine.
Am „cules” câteva titluri, care au darul să dezvăluie preocupările studenților găzduiți la EVC, Ann Arbor cu ocazia celui de-al doilea simpozion dedicat mobilității electrice. Priviți cu atenție la numele autorilor și companiile care finanțează cercetarea continuă din domeniu.




Cu mult înainte ca jurnaliștii să publice review-uri grăbite și influencerii să se maimuțărească pe You Tube, mii de ore sunt petrecute în laborator și la calculator, mașinile noastre fiind în faza de ecuații matematice, grafice și cercetare fundamentală. Convingerea că o nouă descoperire va aduce saltul tehnologic, care va permite acumulatorilor să îngroape pentru totdeauna discuția despre tehnologia secolului trecut, plutește în aer.
Am vrut să aflu cât de departe suntem de „fata morgana” a mobilității electrice, acumulatorii solid state.
Am găsit o fărâmă de știință despre solid state pe un poster ce prezintă aspecte din cercetarea finanțată de ministerul energiei. Conducătorul de proiect mi-a mărturisit că lucrează de 17 ani în domeniu, dar nu se încumetă să facă o prognoză legată de industrializarea pe scară largă, cu costuri care să permită utilizarea pentru tot spectrul de vehicule, dar suntem foarte aproape.
La întrebarea dacă politizarea electrificării și actualul val anti-EV din SUA afectează progresul, a răspuns senin că își va continua activitatea, indiferent cine este ocupantul temporar la Casa Alba și ce toane au politicienii, din convingere că electrificarea este viitorul la care ar trebui să punem umărul cu toții, de dragul viitoarelor generații.
Vă par cunoscute cuvintele? Le întâlniți în majoritatea articolelor de scrise de Cosmin (Kona, Cluj), cronicarul #konașilor.
Festivitatea de premiere
Numeroasele ore de studiu și muncă practică în laborator au fost recompensate moral și material în cea de-a doua zi a simpozionului.


Din nou, aceeași recomandare ca mai sus: priviți cu atenție numele.
Studenții și doctoranzii chinezi sunt parte integrantă din peisajul științific la Ann Arbor și la fel se întâmplă în numeroase universități prestigioase din lume. Dominația chineză în domeniul EV nu este legată doar de finanțarea masivă, pe termen lung, oferită de autorități, ci și de priceperea acumulată de o generație flămândă de cunoștințe în toate domeniile.
Epilog
După festivitatea de premiere am stat la electro-taifas cu una dintre cele trei echipe, care a câștigat primul loc, cu o lucrare practică legată de rețele de încărcare inteligente. Mi-au explicat că numărul mare de EV-uri din China, peste 50% din înmatriculările de automobile noi în 2025, creează probleme și oportunități reale de colaborare între furnizorii de energie și cei de rețele de încărcare.
Am fost bucuros să aflu că realitățile pieții de energie din China și cele peste 25 de milioane de „baterii pe roți” sunt privite ca o destinație de înmagazinare a energiei verzi (fotovoltaică și eoliană) și un ajutor la echilibrarea rețelei. Dacă adăugăm și PHEV, totalul la finalul anului trecut este 36,89 milioane NEV – New Energy Vehicles.

Cu această ocazie am aflat, că unul din doctoranzi deși are carnet de câțiva ani, nu a avut ocazia să conducă un… EV!
L-am întrebat (în glumă) dacă a auzit de proiectul Electromobilitate și i-am oferit un test drive cu veterana TM 3, probabil aspectul cel mai bun și eficient de promovare a mobilității electrice pe care l-am realizat în ultimii 8 ani.
De altfel, în feedback-ul solicitat după simpozion am sugerat organizatorilor să includă anul viitor și test drive EV pentru studenți, oferind un mic exemplu. Stați pe recepție, vă ținem la curent!
(VA URMA)

My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.








