Săptămâna trecută Model Y Performance, al nostru ”Tardis” a parcurs 1264 km cu 235 kWh consumati și o medie de 18,6 kWh/100km.
Cu ocazia zilelor libere de Sf. Maria, am decis sa plecam în vacanță în Hunedoara știind că ne vom lovi de un trafic infernal în special la întoarcere. La bord, patru persoane și full de bagaje ca de obicei.
Ca să ajungem în Hunedoara a trebuit să o luăm pe faimoasa Valea Oltului iar navigația mașinii dar și Google Maps ne recomanda să economisim aproape 40 de minute dacă o luăm pe una din cele două trasee ocolitoare pe lângă Curtea de Argeș. Waze în schimb, nu voia să mă scoată de pe Valea Oltului, ceea ce m-a pus puțin pe gânduri.
După o oră de drum ceva mai prost și ondulat, ne-am trezit că s-a terminat asfaltul pe o porțiune de 3 km până în localitatea Robaia ieșind apoi în centura Călimănești, de unde traficul a fost mai liber până la Sibiu.
Verificând aplicația Waze, mi-am dat seama că avea opțiunea de evitare a drumurilor neasfaltate activă, de aceea nu voia să ruteze în afara traseului obișnuit.
- 5 ore si 38 minute petrecute la volan;
- viteza medie 75km/h;
- consum ceva mai măricel, aprox 20 kWh/100km, întrucât jumătate din distanța parcursă am făcut-o pe două bucăți de A1;
- o ora si 11 minute am încărcat 100% la Supercharger Sibiu întrucât am făcut și o serie de cumpărături in Mall;
- o sesiune de încărcare acasă înainte de plecare de 16,3 RON și cea de la Sibiu, unde nu am platit întrucât aveam un pachet de 500 km gratuiți, din care am consumat 305 km.
Drumul de întoarcere a fost mult mai obositor decât ne-am așteptat, iar traficul de coșmar ne aștepta chiar înainte de a ieși de pe autostrada. Și de aceasta dată, navigația mașinii și Google Maps ne-a recomandat un traseu ocolitor prin localitatea Sălătrucu, fiind mai rapida cu aproximativ 40 minute versus traseul normal, dar Waze-ul din nou a zis: nein nein nein!
Dau o căutare repede pe browser-ul mașinii după variantele ocolitoare pentru Valea Oltului și constat cu stupoare că varianta ocolitoare sugerată cuprinde o porțiune de 13km (!) de drum neasfaltat și îngust, așa că am rămas pe traseul obișnuit, mai ales că tocmai ce luasem masa și nu aveam nevoie de zgâlțâieli.
- aproape 8 ore petrecute la volan;
- viteza medie 51,6 km/h;
- consum mediu de aproximativ 19 kWh/100km;
- o incarcare efectuată sâmbătă seară la Petrom Simeria cu e-Charge pentru a putea ajunge a doua zi direct la Supercharger Sibiu pentru încărcare și de acolo direct spre casă;
- o incarcare la Suc Sibiu de 44 min unde am folosit restul de km gratuiți rămași și am mai achitat o diferență de 36,55 RON. Am așteptat aproximativ 10-15 minute pentru a pune mașina la încărcat, fiind destul de aglomerat la acea oră.
Având in vedere cei 500 km gratuiți oferiți de Tesla din programul de refferal anterior, costul total aferent încărcărilor a fost 174 RON. Toate imaginile de mai sus sunt preluate din aplicația TeslaMate.
Morala:
Evitați, pe cât posibil, să plecați în aceste zile de vârf, cu trafic intens, indiferent de motorizarea aleasă 🙂
Drumuri bune!
In zilele astea de sarbatoare cand toata lumea a fugit la mare nu prea am vazut masini electrice.
Cred ca erau toti la Satu Mare, unde toate statiile rapide (si nu-s putine) cu plata sau gratuite erau ocupate.
stiu ca incercai sa fii ironic, eu insa am vazut o gramada de masini electrice pe valea oltului si prieteni care au mers si pe rutele ocolitoare cu asfalt lipsa. FYI, masina electrica in general consuma foarte putin curent in stationare sau in trafic aglomerat. Între sibiu si bucuresti am petrecut fix 6,5 ore la volan, 295km si am consumat 72% din baterie.