Am să încep cu niște amintiri.
În decursul multor ani de șoferie, am avut de câteva ori neplăcuta ocazie să fiu nevoit să trag pe dreapta din cauza ploii torențiale, care a redus vizibilitatea la doar câțiva metri. Neputând să deschid măcar puțin geamurile, s-a creat în interior o abureală de nedescris.
Pe vremea Daciilor 1300 și nou venitelor 1310, apăruseră un fel de paravânturi semiartizanale din plexi de 3÷4 mm grosime, care se prindeau cu cleme și șuruburi de marginea portierelor. Unele erau chiar asortate la culoarea mașinii. Din cauza grosimii și a tensiunilor induse prin ambutisare, se marmorau foarte repede, reducând astfel vizibilitatea. Nu mi-au plăcut și nu m-au convins.
Mai era și o variantă care acoperea toată jumătatea față a geamului lateral și era mult bombată ca să permită șoferului să scoată capul pe geam ca să se uite la roți sau la borduri.
După ce au început să ajungă și la noi versiuni produse industrial, din material subțire (sub 2 mm) foarte rezistent la tensiuni și UV, am montat primele pe Fabia, a urmat Octavia.
De atunci sunt fan paravânturi.
Pentru Karoq (Bolovanul) am comandat din Germania, ca la noi nu erau încă.
Am comandat și pentru GO-e.
Acum am avut o curiozitate, să văd care e influența aerodinamică a paravânturilor și am inițiat un test.
Traseul ales a fost unul dus-întors Săcălaz-Sânmihaiul Roman, 14,4 km, din care 8 km sosea.


Testul fiind dus-întors nu putea fi influențat prea mult de vânt. Testele au fost făcute duminica, pe cât posibil, să nu fie afectate de trafic.
Am oprit radio, clima, și am setat temperatura interioară egală cu cea exterioară ca să am cât mai puține influențe parazite, recuperarea regenerativă setată pe maxim.
În localități am respectat viteza legală, iar pe porțiunea de șosea am menținut, pe cât posibil 85 km/h.
Am ales repere pentru începerea zonelor de accelerare si decelerare.
Accelerările au fost cu 20% din putere, suficient pentru o circulație normală și lejeră.
La viteză constanta Citigo utilizează aproximativ 10% din putere.

Întoarcerea la Sânmihai am făcut-o într-un sens giratoriu interesant, construit înclinat, în rampa de urcare spre podul peste Bega.

Dacă tot am început testele, am încercat și în regimurile Eco și Eco+ cu geamurile închise fără paravănturi.
Primul test Eco+ a trebuit să-l întrerup fiindcă uitasem să resetez datele de înregistrare, așa că am încercat să văd cum reacționează la viteză. La 95 km/h plafonează.
Cum GO-e nu dispune de tempomat și mai erau uneori și alți participanți la trafic, n-am reușit sa obțin exact aceleași medii de viteză.
Rezultatele sunt in tabel.
Regim | Geamuri | Viteza medie [km/h] | consum [kWh/100km] |
normal | inchise fara paravant | 48 | 9,1 |
normal | deschise 2cm fara paravant | 47 | 9,7 |
normal | inchise cu paravant | 48 | 9,6 |
normal | deschise 2cm cu paravant | 52 | 9,3 |
Eco | inchise fara paravant | 49 | 9,1 |
Eco+ | inchise fara paravant | 51 | 8,9 |
Știam de la celelalte mașini ca paravânturile vor induce un ușor discomfort auditiv (șuiera). La GO-e se simte un pic mai tare, nefiind acoperit parțial de un zgomot de motor termic.
Dezavantaje:
Consum putin mai mare.
Șuieratul, la peste 60 km/h. În circulație urbana, nu e cazul. Nu știu cum se aude afară și dacă n-ar reuși sa avertizeze animalele.
Avantaje:
Dezaburirea ușoară a parbrizului. Geamurile putin deschise și ventilatorul la o turație putin mai mare, fără încălzire suplimentară. Au efect de sucțiune.
Vara în staționare pot fi lăsate geamurile putin deschise, să iasă aerul cald, fără sa fie vizibil că sunt deschise.
La plecare, ajută natural la răcorirea interiorului înainte de a fi necesară pornirea climei.

