După două vești bune legate de Tesla Model 3 și Hyundai Kona, pentru care înmatriculările din prima jumătate a anului au fost duble după reducerea subvențiilor, este timpul să aruncăm o privire la protagonistele din Grupa Mijlocie.
Dacă la jumătatea anului 2023, Megane ocupa locul 3, reprezentând 6.4% din vânzările BEV din România, anul acesta înmatriculările au scăzut de 2.6 ori. Nici pentru ID.3 tabloul nu este mult mai frumos, alunecarea pe poziția 9, cu mai puțin de 100 exemplare înmatriculate în șase luni, nefiind de invidiat.
In timp ce Model 3 și Kona au venit cu modele noi în 2024, ID.3 și Megane au fost prinse pe picior greșit. Să vedem în ce măsură vor bulversa taxele suplimentare, introduse pentru mașinile asamblate în China, cererea și oferta pentru masinile din Grupa Mijlocie în a doua jumătate a anului.
ID.3, Megane și MG 4 în cadrul proiectului Electromobilitate
Consumul mediu săptămânal
Marcel – ID.3, Cluj
- Distanță parcursă: 1866 km
- Consum mediu: 14.2 kWh/100km
- Încărcări: kWh 318.6 kWh
- 1x220V – 34 kWh
- 2xAC – 46.2 kWh
- 7xDC – 248.4 kWh
- Cost încărcări: 543 ron (29 lei/100km)
Pentru că mașina “face casă” bună cu șoseaua, după #RO1000Challenge a urmat drumul spre Marea Neagra, iar în săptămâna ce a trecut a fost plecarea spre Grecia. Da, o alta electrică spre Grecia!
Un drum cu o oprire de o noapte in Bulgaria, dar toate detaliile într-un articol cât de curând.
Alex – ID.3, București
- Distanță parcursă: 1132 km
- Consum mediu: 17,6 kWh/100 km
Săptămâna s-a încheiat destul de prost pentru mine, sămbătă am avut o explozie de cauciuc, în condiții total atipice: Anvelopă de 2 luni, montată pe spate, greutate medie în mașină, viteză mică (în jur de 50km/h), iar cauciucul relativ rece (plecasem de 15min la drum).
După zeci de telefoane la vulcanizările din zona Mangalia (unde s-a întâmplat nefericirea), nu am găsit niciunde o anvelopă 215/45/20. dar cu ajutorul unui prieten am adus una de acasă, noroc cu el că a fost dispus să bată un drum până la mare și noroc că eu nu am aruncat anvelopele vechi.
Cu ocazia asta mi-am luat gândul de la anvelopele ”premium”, pe viitor voi lua anvelope normale, cu un indice decent de consum, și pe 18”, voi renunța la cele de 20”. În plus voi cumpăra o roată de rezervă slim, renunțând la ceva loc din portbagaj.
Așa cum a spus și Andrei, kitul de pană este inutil în aproape toate cazurile de pană.
Nu pot să spun că am rămas cu un gust amar, dar, cu siguranță voi fi mult mai prevăzător în viitor.
Fun fact, sistemul de verificare al presiunii este total inutil, în bord nu am avut nicio eroare, dar în schimb erori false am avut cu zecile, am scris un articol chiar acum 3 ani despre asta.
Cosmin – ID.3, București
- Distanța parcursă: 364 Km
- Consum mediu: 19,8 kWh/100Km
- Cost încărcări: 79 ron
Am incarcat doar acasă, fără timp mort de așteptare.
Marcel – Megane E-Tech, Deva
- Distanță parcursă: 550 km
- Consum mediu: 12,2 kWh/100km
- Energie electrică încărcată: 74,2 kWh, 11,52 kWh de la Lidl, restul fiind de la PPC
- Cost: 21,77 lei pentru 11,52 kWh
- KM la bord: 79.063
Am coborît cu bateria la 2%.
Drumuri pe DN dar și pe A1 și A10 pînă la Cluj Napoca și înapoi la Deva apoi la Brad.
Climatizarea pornită atunci cînd mersul cu ferestrele deschise a devenit prea „vântos” !
Silviu – Megane E-Tech, Arad
- Distanță parcursă: 394 km
- Consum mediu: 13.1 kWh/100 km
Incarcarile au fost mixe, atat acasa din panouri fotovoltaice cât și stații rapide (Elmotion + Voltrelli). În Arad mai există o stație DC de la Voltrelli (EVconect) care oferă încărcare gratis și se află în drumul spre job. Când am ocazia sau norocul să o găsesc liberă mă opresc 10-15 minute la o sesiune rapidă, dar fără să trec de 70% SOC.
În această săptămână am încărcat 61 kWh la un cost total de 42 lei.
Florin – MG 4 XPower, Constanța
Săptămâna trecută – călătorie Constanța – Craiova (A2, Alexadria/DN), făcut prezentare la mașină pentru un canal You Tube, cu test drive „demonstrativ”, Craiova – Constanța (Alexandria/DN, A2).
Total 1250 km parcurși, viteza medie de deplasare, care INCLUDE și timpul stat la încărcare, a fost 71 km/h. Cost total = 464 lei.
Am încărcat la PPC Pallady, Tesla SuperCharger Craiova, ElMotion Alexandria, ElDrive Alexandria și bineînțeles acasă la panouri.
Drumul la Craiova a fost pentru a demonstra unor minți înguste că se poate face acest drum, cu electrica, în mai puțin de 7 ore. Pariul NU A FOST onorat, deși timpul a fost de 6 ore 41 minute, în condițiile în care am mers pe autostradă și DN, în miezul zilei la 40 – 43 grade, evident cu clima pornită, cu traficul aferent unui DN din România.
Menționez că mai am încă mult de perfecționat deprinderile, până când voi putea afirma că stăpânesc cei 435 CP și 600 Nm ai mașinii – așa cum zic eu că trebuie. Luna viitoare, o să merg la bulgari câteva zile, să mă dau cu ea pe circuit, să continui să îmi perfecționez deprinderile.
Consum pentru 453 km din traseu 22.7 kWh/100km și putere de incarcare la Supercharger Craiova: 134 kW la +43o C.