ID.4 și IONIQ 5 – excursii de vară și o întrebare

Țurțurii ce caracterizează evoluția consumului pentru ID.4 iarna sunt de mult uitați și veștile despre update-urile softului VW, incluse de Alex în raportul echipei ID.3, ne dau speranța că nu-i vom mai întâlni în următorul sezon rece.

Ținând cont de forma și masa IONIQ-ului 5, slabe speranțe ca la viteze mai mari pe autostradă să se schimbe ceva prea curând. Rămâne de văzut dacă IONIQ 6, cu profilul aerodinamic și secțiunea frontală redusă, va aduce marca din nou în topul celor mai eficiente modele, așa cum ne-a obișnuit Ionică si Kona.

În direct cu proprietarii

Laurențiu – ID.4, Cluj, 23.324 km

O săptămână cu 227 km în total, din care 179 în afara orașului, restul de 48 în oraș. Consumul 13,3 kWh/100 km, este cea mică medie săptămânală din ultimele 12 luni.

Sâmbătă am ieșit la munte, cu o vizită rapidă la cascada Vălul Miresei din Răchițele, continuată cu urcarea spre Beliș, unde am făcut și o pauză de masă, afine și frăguțe, apoi coborârea pe la Mărișel, Tarnița. Aviz doritorilor, drumul de la Tarnița până la Mărișel este în lucru.

Diferența de nivel a fost de 1000 m, temperatura între 16 grade la munte și 24 în oraș, așadar consumul nu a fost penalizat de folosirea AC-ului.

Mașina, după cum se vede a ajuns la 23.324 de km, într-un an și 2 luni.

Tudor – IONIQ 5 rwd, Timișoara, 18.807 km

In perioada 4-10 Iulie IONIQ5 RWD a parcurs 779 km cu un consum de 19.3 kWh/100km.

În această perioadă am încărcat 124 kWh cu un cost de 148 RON (1.19 RON/kWh). Eu am parcurs doar 85 km urbani din totalul distanței, restul fiind parcurși de părinții mei pentru un drum TM-CJ la sfârșitul săptămânii.

I-am „convins” să nu meargă cu BMW-ul PHEV și să cheltuie cel puțin 600 RON pe benzină. IONIQ-ul e arhisuficient pentru două persoane, iar autonomia oferită înseamna că pot ajunge fără încărcare la Cluj. S-au oprit totuși la Sebeș, restaurant Trans Iviniș și au încărcat la stația de 50 kW pentru a avea suficientă energie rămasă pentru întoarcere, neavând posibilitatea să încarce peste noapte de această dată. 

Din păcate le-a dat bătăi de cap încărcarea în Cluj, achiziția de credite și pornirea încărcării prin SMS fiind o experiență nu foarte prietenoasă cu utilizatorul. Am intervenit și eu de la distanță și după vreo 15 minute am reușit să pornim încărcarea.

La întoarcere au făcut cateva cumpărături la Kaufland Sebeș, timp în care mașina s-a încărcat mai mult decât ar fi fost nevoie pentru drumul de întoarcere.

Tatăl meu (Teo – BMW X5 PHEV) se gândeăte ca anul viitor să renunțe complet la ICE și să treacă la o mașină full electrică. Mai ales după experiența de la Vivo Cluj, nu îi pot recomanda altceva în afară de Tesla Model Y, care beneficiază de rețeaua SuperCharger și de încărcări fără aplicații, conturi și SMS-uri.

Eu m-am obișnuit și nu mai este o povară să mai instalez încă o aplicație, să mai înregistrez un cont s.a., însă pentru o anumită categorie de persoane nu pot să recomand pletora de aplicații necesare încărcării pentru parcurgerea distanțelor lungi. Eu am 27 (douazecișișapte) de aplicații de incarcare instalate în telefon. Sigur că nu le folosesc sau nu le-am folosit pe toate (încă), dar sunt acolo pentru orice eventualitate.

Joia aceasta am avut programare la service Hyundai TM pentru efectuarea update-ului de soft pe care l-a raportat și Peter. Am mai semnalat și alte probleme care urmează a fi verificate:

– USB-ul de date, prin care funcționează și Apple CarPlay e posibil să fie defect întrucat CarPlay se deconectează complet aleator și trebuie reintrodus cablul în conectorul USB;

– Am observat o vibrație în ușa stânga față pe drumuri denivelate;

– Vibrația volanului pentru atenționare (atunci când am mașină în unghiul mort sau când ies cu spatele dintr-o parcare și este trafic pe stradă) are un zgomot ciudat, metalic care nu a fost prezent până acum.

Poza cu km totali la bord indică – 18.807 km in perioada 27 Octombrie – 10 Iulie.
.

NOTA: probabil ați recunoscut paragraful cu excursia părinților lui Tudor la Cluj cu IONIQ 5, în loc de BMW X5 PHEV, care conține recomandarea pentru Tesla Model Y, ca urmare a beneficiilor oferite de încărcarea în rețeaua Super Charger, dintr-un articol publicat în urmă cu câteva zile: Tesla și arma (nu chiar) secretă în competiția globală.

Deși modele noi, cu performanțe tot mai bune, sunt lansate în fiecare lună, producătorii tradiționali nu par să înțeleagă, că design-ul, performanțele și prețul mașinii sunt doar primii pași pe care îi parcurge un nou venit spre mobilitatea electrică. Odată cumpărată, pentru a fi utilizată mașina are nevoie de încărcare.

Aici intervine diferența uriașă între a umbla cu zeci de aplicații după tine, sau de a folosi rețeaua Super Charger fără aplicații, fără complicații și cu toate informațiile legate de gradul de ocupare și numărul de stații defecte într-o anumită locație prezentată la bord, direct în navigația mașinii.

Oare când se vor trezi marile firme auto la noua realitate, după somnul de peste 100 ani când de benzinării s-au ocupat alții? Este Elon Musk prințul care va trezi executivii auto din somnul Frumoasei din Industria Adormită?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.