Dupa vizitele incepute cu un an in urma, in tara si strainatate, la firme ce se implica in promovarea electromobilitatii, am incercat sa popularizam efortul, succesele si piedicile cu care se confrunta antreprenorii romani.
In dorinta de a inspira si stimula activitati similare am publicat cateva articole gazduite de revista online 24auto.ro, partener fondator al proiectului Electromobilitate.
Seria noastra de exemple demne de urmat a inceput la firma timisoreana Lek3.co (citit „electrico”) unde Claudiu Suma ne-a prezentat planurile de productie si instalare a statiilor de incarcare in Romania si tarile vecine.
Urmatorul drum a fost la Cluj, unde Andi Ostroveanu ne-a oferit un test drive cu variantele cu doua si patru usi ale miniautomobilelor electrice de oras, ce urmeaza sa fie asamblate la Baia Mare.
La SAB am avut ocazia sa discutam cu dl. Cristian Pastuhov despre planurile firmei Prime Motors pentru productia de baterii Li-ion in Romania.
In primavara am vizitat pe Lala si Ghita Muresan la Baia Mare, pentru a lua pulsul afacerii cu miniautomobile electrice de oras si a intelege mai bine cand vom intra in posesia unui automobil asamblat la Baia Mare, pentru test drive-uri in cadrul proiectului Electromobilitate.
Prin intermediul unui mare pasionat si promotor al electromobilitatii, Marian Nica din Bals, care a achizitionat un Fiat 500 electric de la firma oradeana, am aflat de firma Global EV Connect si am luat legatura cu dl. Dorin Barna pentru a stabili data unei vizite la Oradea.
Din dialogul fascinant cu Dorin am aflat despre domeniile de activitate si complexitatea afacerii infiintate in 2016 si coordonate din California de dl. Calin Popa, CEO-ul cu 21 de ani de activitate in domeniul automotive in SUA.
O scurta investigatie pe LinkedIn ne dezvaluie experienta de admirat adusa de Calin in afacere, dupa mai multe etape de cate doi-trei ani parcurse la Magna, Ford, FCA (Fiat Chrysler Automotive), Fisker si Karma (vice president of manufacturing engineering).
Inceputa cu activitati de proiectare industriala si extinsa la colaborari cu China pentru productia de statii si cabluri de incarcare, firma Global EV Connect doreste sa fie printre pionierii electromobilitatii in Romania.
Comercializarea automobilelor electrice a demarat dupa publicarea unui anunt de vanzare pentru automobilul de servici, un VW Golf electric, utilizat de Dorin in drumurile de promovare pentru produsele firmei.
Daca in 2018, primea cateva telefoane de „curiozitate” pe luna, anul acesta Dorin marturiseste ca telefonul suna de cateva ori pe zi, ceea ce dovedeste interesul crescut al cumparatorilor pentru automobile electrice importate din insorita Californie.
Numarul vanzarilor a crescut proportional cu interesul publicului (speram ca si proietul Electromobilitate a avut o contributie la acest capitol) si firma aduce automobile la comanda, pe langa cele oferite din stoc. Pana la organizarea unui show room propriu, firma expune automobilele la dealeri autorizati din Oradea si este in curs de extindere in tara, cu Iasi si Sibiu in vizor pentru acest an.
Preocuparea pentru calitatea automobilelor comercializate si multumirea clientilor reiese si din limitarea autoimpusa ca masinile aduse sa nu fie mai vechi de anul 2015, sau cu mai mult de 70.000 km. Pentru service, Dorin recomanda reteaua Bosch Service, care dispune de soft-ul de diagnoza si tehnicieni priceputi, asa cum a gasit si la Smart in Bucuresti.
Experienta vasta cu automobile electrice reiese si dintr-un aspect de multe ori neglijat de alti comercianti, cel a service-ului post vanzare. Alegerea celor trei modele importate din California si comercializate in Romania de catre Global EV Connect nu este de loc intamplatoare. Automobilele comercializate: Smart, VW Golf si Fiat 500e se bazeaza pe tehnologie Bosch si pot fi diagnosticate si depanate in reteau Bosch Service existenta in Romania inca din 1993, cand primul Bosch Service din tara a fost inaugurat la Temeco in Timisoara.
Dupa un scurt schimb de mesaje, dl. Calin Popa, CEO Global EV Connect, aduce urmatoarele precizari despre directia in care se indreapta firma in viitorul apropiat:
Lucram in “secret“ la o aplicație gen Charger Management System proprie destinată sa monitorizeze o rețea de EV chargers pentru utilizatorii comerciali, dar și pentru cei rezidențiali. Aceasta aplicație pe telefonul mobil comunica cu rețeaua de chargers sau individual, in cazul utilizatorilor rezidențiali, oferind posibilitatea de a supraveghea in permanenta activitatea de încărcare cu energie electrică de la distanță.
Cu promisiunea ca vom relua dialogul si vom alfa mai multe amanunte, dupa obtinerea patentului si inregistrarea aplicatiei, ne-am luat ramas bun si a am coborat din sferele inalte ale electromobilitatii viitorului, in realitatea trista a soselelor nationale, unde pe un drum banal de campie de 110 km intre Oradea si Arad am petrecut 2 ore, din cauza coloanelor interminabile, generate de lucrari la sosea si la o trecere cu bariera peste calea ferata.
Informatii de contact pentru detalii suplimentare:
GLOBAL EV CONNECT
Dorin Barna, technical director Europe, +40 722 668 707, dorin@globalevconnect.com
My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.