Skoda Enyaq, IONIQ 5 și VW ID.4 la jumătatea toamnei

IONIQ 5 – SUV-ul anului în SUA

În seria premiilor internaționale câștigate de modele reprezentate în Grupa Mare a proiectului Electromobilitate, săptămâna aceasta se adaugă cel de SUV of the Year acordat de revista Motor Trend bunului nostru cunoscut IONIQ 5.

Așa cum subliniam anul trecut, după aproape 2000 km pe drumuri de munte, parcurși în cadrul primei ediții a raidului montan Transcarpatica, IONIQ 5 s-a dovedit un partener de nădejde, spațios și confortabil. Între timp, Tudor a evidențiat în numeroase articole de ce înlocuirea îndrăgitei Kona cu un IONIQ 5 a fost o decizie inspirată în primăvara anului trecut, când IONIQ 5 era practic un model necunoscut, ce promitea mult pe hârtie, dar despre care nu aveam date din realitatea de zi cu zi.

Între timp peste 28.000 km s-au adunat pe drumuri din țară, mai ales în zona Timișoara, dar și într-o frumoasă excursie în Grecia. Ne bucurăm sa regăsim entuziasmul nostru pentru IONIQ 5, din punctul de vedere al utilizatorilor, și la profesioniștii de la Motor Trend.

Consumul mediu săptămânal

In direct cu proprietarii

Cristian – Skoda Enyaq, Brașov

În săptămâna 10-16 octombrie Skoda Enyaq a parcurs 297 km, în Brașov și împrejurimi, cu un consum mediu de 17.4 kWh/100km. Toate încărcările au fost făcute acasă, contorizând 58.5 kWh.

Consumul real, incluzând pierderi de încărcare și precondiționări a fost de 19.69 kWh/100km, costul fiind 13.78 RON / 100km, sau 40.95 RON pentru toată săptămâna.

Tudor – IONIQ 5, Timișoara

Din cauza prezenței la expoziția Gitex Dubai 2022 în perioada 9-15 Octombrie prin prisma locului de muncă, sunt dator cu datele pentru două săptămâni.
 
În perioada 3-9 Octombrie:
 
IONIQ 5 a parcurs 610 km cu un consum de 15.7 kWh/100km. Întreagă distanță a fost parcursă de părinții mei, în concediul prin țară pe traseul Avrig – Balvanyos – Cluj-Napoca – Recea Cristur (jud. Cluj).
Pentru această perioada, nu am exact numărul de kWh încărcați, însă costurile sunt cele din tabelul următor.
 
În perioada 10-16 Octombrie:
 
IONIQ 5 a parcurs 501.9 km cu un consum de 18.2 kWh/100km. Distanța a fost parcursă tot de Teo și Laura pe drumul Recea Cristur – Timișoara și pentru drumurile urbane zilnice ale Laurei (11-16 Octombrie). 
 
Târgul din Dubai nu a fost unul cu focus pe electromobilitate, ci pe tech în general, noi (lektri.co) și încă o companie din Slovacia fiind singurele firme prezente producătoare de soluții de încărcare. Piață de mașini electrice este foarte slab dezvoltată în Dubai, pe străzi majoritare sunt modelele Tesla, dar și câteva ID.4 (interesant la ID.4, în dreapta pe haion scrie CROZZ, iar la unul dintre ele sigla VW era luminată). Atașez și o poză.

Laurențiu, ID4 Cluj

O săptămână doar cu km în oraș, ceea ce duce la consumuri mari atunci când distanțele sunt scurte, iar temperaturile sunt scăzute.

Am tot studiat în această săptămână să văd de unde apare consumul care se vede și în poze, de 1 kWh/h, și bănuiala este că după updateul la versiunea de software 2.4, încărcarea  bateriei de 12V durează mai mult și se face la fiecare pornire, la începutul zilei.

Noroc că nu ține așa mult, după 10 minute consumul scăzând apoi spre clasicul 0,3 kWh/h.

Peter, Hyundai Ioniq5 AWD, Timișoara

Datele din săptămâna 41 (10.10-16.10) pentru IONIQ 5 AWD din TM:

  • Distanța parcursă: 1125.6 km
  • Tip traseu: 43% autostradă, 30% drum național, 27% oraș
  • Viteza medie: 54.0 km/h
  • Consum mediu: 19.5 kWh / 100km
  • Total încărcări: 195.1 kWh

Energie obținută de la panourile solare: 1.0 kWh.

Am parcurs un drum de la Timișoara la Brașov și înapoi. Cu această ocazie, am reușit să testez noile încărcătoare de 100kW instalate de către MOL lângă Vințu de Jos, pe autostradă. Ca să fiu cârcotaș, ar fi fost mai bune unele de 300 (sau măcar de 150), dar sunt foarte binevenite și acestea. Momentan sunt gratuite, vor fi incluse în curând în rețeaua MOL Plugee. Am văzut că au finalizat și stațiile de la Câlnic (între Sebeș și Sibiu), este foarte bine. Pe autostradă chiar se poate circula decent deja, fără să fie nevoie de vreun ocol pentru încărcare. Bravo MOL! La Brașov am fost însă ușor dezamăgit de lipsa stațiilor rapide, am găsit doar una de 75 kW în curtea dealerului de VW, e cam subțire oferta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.