#konașii: săptămâna #26 și prima jumătate a lui 2023

Săptămâna #26 ne oferă momentul de a ne uita o clipă în retrovizoare la prima jumătate a lui 2023. Pentru echipa Kona a însemnat peste 91.000 km, din păcate cu două accidente ce au dus la modificări în echipă.

Echipa noastră a avut 8 participanți în această perioadă. Veteranii Dan (B/Elveția) și Titus (Sibiu), Daniel (Dej), Adrian (Câmpina) – vom continua să ne întâlnim cu Adi în raportările lunare, Florinel (Timișoara) – așteaptă o rezolvare pentru konița lui, Codruț (Baia Mare) – a revenit în echipă cu o mașină nouă, Gabriel (Târgu Mureș) s-a alăturat echipei curând cu o Kona Luxury achiziționată second hand și subsemnatul, Cosmin (CJ/Jucu).

Consumul mediu realizat de echipă e de 14.6 kWh/100km. În imaginea alăturată avem datele prezentare de ev-database.org. Kona pare să se muleze foarte bine pe informațiile obținute în urma testelor WLTP. Cel mai probabil ne ajută relieful, vremea și nu în ultimul rând modul de utilizare din partea fiecărui participant la proiect.

După un intro mai lung, prinși puțin în festivism, trecem la cronica care marchează mijlocul anului 2023.

Săptămâna #26

Dan este în drum spre București, așa că așteptăm datele de la cea de-a patra călătorie electrică Elveția – România. Cele 5 raportări ne duc la un număr de 4371 km și un consum de echipă de 12.9 kWh/100km.

Gabriel (MS) a acumulat în săptămâna #26 cea mai mare distantă. Vom vedea mai jos, cum și-a documentat călătoriile cu imagini captate din locurile vizitate.

Săptămâna #26: tabel agregator

Înainte de a intra în rapoartele colegilor să nu uitam de graficele săptămânale. În primul grafic vom vedea un grup destul de compact și un fugar, cum se spune în sport. Titus ne-a obișnuit cu aceste numere pe care le obține de câte ori are drumuri pe autostradă pe relația Sibiu – Cluj-Napoca și retur.

Ca în fiecare săptămână, colegii ne-au transmis câteva informații despre contextul în care s-au realizat datele de mai sus. Acestea ne ajută să ne dăm seama de comportamentul mașinii. Interesant mi se pare experimentul lui Daniel (CJ), care ne-a relatat drumul Dej – Brașov – Dej cu un plin de baterie.

Titus (SB)

Săptămâna 26.06-02.07:

  • distanța parcursă: 494 km
  • consum: 16,4 kwh/100km
  • cost: zero

Daniel (CJ)

Pentru săptămâna 26 iunie – 2 iulie Kona a acumulat următoarele date:

  • 85 kWh încărcați
  • 689,3 km parcurși
  • consum mediu: 12,1 kWh/100km
  • cost: 0 lei

Duminică am plecat la Brașov, am încărcat 100% de acasă din panouri iar ”Mona” m-a surprins din nou reușind luni să ajung acasă fără să încarc. Ce-i drept de când am pornit de acasă, atunci când am văzut peste 600 km autonomie estimată la 100% SOC (state of charge), am fost curios să văd dacă fac drumul dus întors fără să încarc.

Am pornit de acasă cu aproximativ 610 km autonomie, clima setată pe auto pe 22.5o doar când am traversat ”drumul Bogății” am oprit clima pentru a lua aer de afară. Temperatura exterioara aș zice că a fost una ideală, când am pornit de acasă erau 30 de grade iar până în Brașov a ajuns la 22 grade.

Traseul urmat este cel prezentat alăturat. Am ajuns acasă cu 38 km rămași.

Am avut un stil de condus decent, nu îmi stă în fire să merg sportiv dar nici încet, oarecum un stil de condus normal.

Cel mai probabil nu o să mai repet această experiență a fost doar un „hai să vedem”, nu îmi place să merg cu bateria descărcată și oricum am făcut pauze pentru pasageri, mai bine de o oră cumulat, timp suficient de încărcare și pe AC.

Codruț (MM)

Săptămâna #26:

  • distantă: 1086 km
    • extraurban: 800 km
    • urban: 286 km
  • consum mediu: 12.8 kWh/100km
  • energie consumată: 139kw
  • temperatură rulare: 13~31°C
  • costuri încărcare: 60 lei

Aici este inclus vreo 40 km de drum forestier cu emoții.

NOTĂ: L-am întrebat pe Codruț daca are imagini din aventura pe drumul forestier. Pe cât de hazliu, pe atât de edificator este răspunsul:

Nu am imagini relevante , eram super atent sa nu nivelez ,,strada,, cu bateria…  

Gabriel (MS)

Săptămâna #26 a arătat așa:

  • distanță parcursa: 1568 km
  • consumul mediu: 12.5 kWh/100 km

Distanța parcursa săptămâna aceasta e împărțită astfel:

  • Naveta: luni – marți / joi – vineri
  • Drumuri pe distanță scurtă, în afara orașului
  • Miercuri: o ieșire pe Transalpina
    • traseul Tg. Mureș – Sebeș – Rânca – Novaci – Rm. Vâlcea – Sibiu – Tg. Mureș
    • distanță parcursa: 600 km
    • o încărcare la Rm. Vâlcea
    • cost 60 lei
  • Duminică – o ieșire mai aproape de casă, la Complexul Geologic de la Racoș, Jud. Brașov
    • distanță parcursa: 250 km
    • o încărcare pe traseu, la Kaufland
    • cost 30 de lei
  • Restul încărcărilor au fost acasă din panouri fotovoltaice

Dacă sunteți în căutarea unei destinații mai aparte, pentru weekend, vă recomand o vizita la Racoș: Coloanele de Bazalt, Lacul de Smarald și Vulcanul stins oferă niște imagini spectaculoase.

Cosmin (CJ)

Săptămâna #26:

  • rulaj: 533.9 km
  • consum: 11.7 kWh/100 km
  • viteza de deplasare: 55.5 km/h
  • temperatură medie: 19.1 °C

Săptămâna a însumat 220 km parcurși pentru nevoile personale tot pe ruta Jucu – Cluj-Napoca și retur. Weekendul ne-a adus prima escapadă electrică din această vară. Copii au dorit sa vizităm salina Praid.

Un drum dos-întors de aproape 300 km pentru care konița a avut nevoie de ~33 kWh, puțin peste jumătate de plin de baterie. La plecarea din Praid mașina a atins borna unui număr interesant de km la bord: 54321.

Voi pune mai multe detalii într-un articol pe blog. Pentru a avea mașina cât mai aproape de capacitatea maximă de energie disponibilă am încărcat săptămâna trecută 67.82 kWh în 2 sesiuni cu pierderi de 16.9% și 24.4%.

Dan (Elveția)

In săptămâna trecută am acumulat următoarele date:

  • distanța: 280.3 km
  • consum: 11.5 kWh/100km
  • viteza medie: 47.1 km/h

Intre timp am schimbat modul de înregistrare a raportărilor fiindcă durau cam mult să le introduc manual. Astfel, folosesc informațiile din „Accumulated” pe care le resetez săptămânal.

Asta va face ca raportarea temperaturii să nu mai fie relevantă, însă îmi va permite să observ tipul de stații, conectori și putere folosite, pe care le consider mai utile.

Luna Iunie 2023:

  • distanta: 1919.5 km
  • consum: 11.7 kWh/100km
  • viteza: 49.2 km/h

Încărcări:

  • gratuit: 24.92 kWh
  • contra cost: 186.98 kWh
  • cost: 521.19 RON (echivalent)
  • cost/100 km: 27.14 RON/100km
  • pondere stații:
    • public: 100%
    • home: 0%
  • pondere conectori/putere:
    • 77% CCS
      • 50 kW: 71,4%
      • 64 kW: 14,3%
      • 160 kW: 14,3%
    • 23% Type 2
      • 22 kW: 100%
    • 0% Shuko

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.