Cititorii care ne urmăresc de mai multa vreme, știu cu siguranță pasiunea noastră pentru categoria automobilelor electrice de oraș, pe care le consideram a fi cel mai potrivit prim pas spre universul mobilității electrice.
Compacte, ușor de manevrat și de parcat, mezinele gamei de modele electrice alunecă zilnic tăcut și fără emisii poluante directe spre destinațiile dorite de proprietari. Începând cu prețul de achiziție mai accesibil și costuri mai mici de exploatare – un subiect de sezon fiind anvelopele de iarna – mașinile electrice din acest segment se dovedesc a fi și cele mai economice, din gama urmărită în cadrul proiectului Electromobilitate.
Citigo, e-Up și Smart
Cu ajutorul lui Klara, Marius și Wiwi colectăm cu interes valorile de consum mediu săptămânal și urmărim impactul sezonului rece asupra autonomiei oferite.

Așa cum am precizat și în articolul destinat consumului/autonomiei din luna octombrie, valorile comunicate de Attila pentru Smart-ul de la Timișoara, includ și pierderile de încărcare.
Informații de la proprietari
Marius ne semnalează o discrepanță între raportările de consum de la bord și cele din aplicația utilizată. Vom monitoriza problema, ca să înțelegem mai bine de unde provine diferența.
Săptămâna 19-25 octombrie
Odată cu venirea toamnei, bineînțeles că temperaturile au scăzut substanțial, în special dimineața. Dacă pe timp de vară, la ora 5.30 când plec eu la serviciu, aveam 10-15 grade, acum temperatura medie este de 5-8 grade. Și asta se simte la consum!
Un drum la serviciu dus-întors pe timp de vară îmi lua din baterii 2.2-2.5 kWh. Acum am ajuns să consum 3-3.4 kwh pe aceeași distanță! Cu aproximativ 25-30% mai mult.
În altă ordine de idei, povesteam de acum câteva săptămâni că am constatat diferențe de consum între datele din aplicația We Connect și calculele mele paralele. Diferențele în ultimele 3 săptămâni au fost între 9.2-10.3%. Cu un consum real mai mare, bineînțeles.
Precizez că raportările mele săptămânale sunt, încă de la începutul lunii octombrie, bazate pe consumul real al mașinii, nu pe cifrele din We Connect! În același timp, monitorizez și pierderile care se înregistrează la încărcarea mașinii pe CCS. Până acum au fost pierderi pe încărcare între 1.5 – 6.0%. Voi reveni cu detalii pe viitor.
Marius Toma, VW e-Up!, Campina
Săptămâna 26 octombrie – 1 noiembrie
Temperaturi ceva mai scăzute dimineața, comparativ cu săptămâna precedentă (2-6 grade).
Diferența dintre datele statistice din aplicație și realitate, mai mare săptămâna asta. Am avut un consum real cu 15% mai mare decât cifrele indicate de We Connect. Bineînțeles, au fost raportate cifrele reale.
Marius Toma, VW e-Up!, Campina
Punctul de consum pentru Smart „lipsește motivat” în ultima săptămână și cauza o aflăm de la soțul Klarei, care ne trimite sârguincios informațiile săptămânale atât pentru Smart cât și pentru Kona.

Smartul nu a fost încărcat săptămâna trecută, Klara fiind în vacanță și a parcurs puțini kilometri. Tot așa, din cauza pandemiei (inclusiv Timișoara a trecut de 3/1000 cazuri), învățământul a intrat in mod „online”… asta va cauza iarăși kilometri puțini și încărcări puține.
Attila Bereczki, Smart Forfour și Kona, Timisoara
Așa cum afirmam la început, gama mini este cea mai accesibila ca preț pentru a face cunoștință cu plăcerea și economicitatea condusului electric. Va încurajăm să întrebați actualii proprietari tot ce vă frământă legat de utilizarea zi de zi a unei mașini electrice și vă reține deocamdată de la marele pas spre universul mobilității electrice.
Trimiteți întrebările voastre pe adresa [email protected] sau la rubrica de comentarii.

My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.