JURNAL DE BORD 15.975 km
A venit sezonul rece și au apărut și unele diferențe în exploatare, față de perioada caldă.
Încălzirea în mașină a luat locul aerului condiționat, iar consumul mediu de energie a crescut de la 12.4 la aproape 14 kwh/ 100 km, ca urmare a mersului pe răcoare, faruri aprinse sau chiar ștergătoare de parbriz.
Așa că după o programare la dealerul meu Renault – Service Auto Serus, am făcut o vizita în care m-am gândit să acopăr cât mai multe din operațiunile de mentenanță specifice momentului.
Acestea, în mare, au fost:
- Înlocuirea roților de vară cu cele de iarnă, pregătite din timp, de prin luna august (deh, iarna car și vara sanie…), roți compuse din jante pe 16” din catalogul de accesorii originale aferente modelului ZOE și anvelopele Nokian WR D4, roți care așteptau cuminți în hotel la același dealer;
- O verificare de rampă a caroseriei și a principalelor sisteme, respectiv direcție, frână, suspensie, lumini, climatizare, ștergătoare;
- Înlocuirea pe rechemare a unității de comandă a climatizării, BCU, aceasta având unele probleme de conectivitate cu aplicația de mobil;
- O recentrare electronică a poziției centrale a volanului , care se pare că “uitase” unde este punctul zero, de la care trebuia să facă stânga sau dreapta la rotire, având o ușoară aplecare spre stânga la plecarea în primii metri de pe loc;
Toate operațiunile au durat câteva ore bune de așteptare în spațiul pentru clienți, dar în final a meritat, totul fiind acum pus la punct.
Nu am plecat înainte de a comanda și un set de lanțuri pentru eventualitatea unui mers pe zăpadă, iar în drum spre casă m-am oprit și pentru a-mi întregi arsenalul de iarnă cu o perie, o racleta și o lopată pliantă…
Preluând din experiența unor vloggeri pe care îi urmăresc pe Youtube, am înțeles mai bine importanța bateriei de 12V pentru accesorii, așa că am pus la îndemână și un redresor, cu care vreau sș verific și să încarc lunar, măcar o dată, în sezonul rece această baterie. Just in case…
In rest, pentru a compensa mărirea consumului mediu de curent, la sesiunile de încărcare periodice pe care le fac, stau acum până la nivelul de 90% al bateriei, în așa fel încât să-mi păstrez o rezervă de cel pun 20-25% la fiecare parcurs între încărcări. O cafea în plus, o muzică bună, o știre pe telefon, d-astea….
Drumuri bune tuturor, doar electrice pe cat posibil si fara evenimente!
Aventura continua…!

Informații suplimentare de la participanții la proiectul Electromobilitate
Toți participanții la proiectul nostru semnalează creșterea consumului și am dedicat recent un articol acestui subiect, ca în fiecare an la inceputul sezonului rece.
În categoria modelelor electrice compacte, situația se prezintă în felul următor:

Dincolo de diferențele între modele, sunt interesante de urmărit și variațiile de consum, si implicit autonomie, înregistrate de același model, Renault Zoe ZE 50 R135, datorită condițiilor diferite de utilizare.
Naveta zilnică parcursă de Radu, cu drumuri de peste 50 km, permite acumulatorului să ajungă la temperatura optimă de funcționare și consumul se „normalizează”, comparativ cu alte cazuri de utilizare, cu distanțe scurte și numeroase opriri.
Ce experiențe de iarnă ați acumulat cu Renault Zoe? Scrieți-ne pe adresa office@electromobilitate.com sau la rubrica de comentarii.

Pasionat de masini din frageda copilarie, conducator auto cu destula vechime si mai multe categorii pe permisul de conducere, cu ceva cunostinte tehnice, dar mai ales dornic de experiente noi;
S.a rezolvat cu unitatea de comanda a climatizarii? BCU? Si eu am aceeasi problema….
Creda si sper ca da, n-am avut inca ocazia sa incerc programarea automata a incalzirii dimineata, care necesita conectarea la statia de incarcare. Eu incarc mai tot timpul in oras la o statie publica, asa ca inca nu stiu.
Dsr o sa fac cumva un test si revin.