Planurile de electrificare ale firmelor europene, pe baza declarațiilor de la Auto Shanghai (primul episod)

De la deschiderea porților salonului Auto Shanghai în urmă cu o săptămână, viitorul electromobilitătii este tot mai atractiv și pare că se orientează după direcția impusă de autoritățile chineze.

Cu toate că presa europeană nu contenește sa laude eforturile producătorilor tradiționali locali pe calea electrificării, mai ales în urma lansării artileriei grele de la VW, Mercedes și BMW, o analiză critică a realităților și modelelor lansate, indică vremuri grele în confruntarea globală cu producătorii din Asia și în special cu cei chinezi.

Grupul Volkswagen

Intre toți producătorii tradiționali, cea mai convingătoare voce pe calea electrificării este Herbert Diess, președintele grupului Volkswagen, care avea urgent nevoie de o veste bună, după ce știrea despre arestarea altor 15 executivi pentru frauda diesel-gate a făcut înconjurul lumii. Un juriu internațional a acordat noului VW ID.4 titlul Mașina Anului 2021, chiar dacă soft-ul pare la fel de șchiop ca și cel cu care a fost trimis ID.3 clienților.

In timp ce Stefan Woellenstein, CEO VW China, afirmă obsesiv că în maxim doi sau trei ani, VW va depăși vânzările Tesla, deocamdată cumpăra credite de carbon de la firma californiană, pentru a evita amenzile impuse de autoritățile chineze, la fel cum a procedat grupul FCA în Europa în 2020. După lansările ID.4 și ID.6 în China, Woellenstein promite alte șase modele electrice pentru piața locală până în 2023.

Odată cu ascensiunea noului model electric Skoda Enyaq în clasamentele înmatriculărilor (pe piețele unde se livrează), poziția VW de lider european (și în domeniul electric) se consolidează. Având cea mai bogată gamă de modele, începând de la practicul VW e-Up! până la Porsche Taycan, grupul VW oferă un produs potrivit pentru fiecare buzunar.

Mercedes

Chiar dacă SUV-ul electric EQC nu a reușit să țină pasul cu Audi e-tron, diversificarea mai rapidă a ofertei Mercedes cu EQA și EQB pare să deschidă calea pentru rezultate mai bune în 2021.

Cu EQS, Mercedes a ridicat cu siguranță stacheta în domeniul luxului electric, răspunzând elitei ce dorește mai mult decât un calculator pe roți și China va deveni cu siguranță o piață majoră pentru limuzina din Stuttgart.

BMW

Cel de al treilea producător german ca mărime, este singurul care are în prezent un model electric, iX3, în Top 20 al înmatriculărilor din China (locul 14 după primul trimestru). Alături de Model 3 și Model Y, SUV-ul BMW face parte din tripleta străină care a reușit să se strecoare între sutele de modele electrice made in China, ce dețin monopolul pe piața locală.

Deși pentru a atinge acest rezultat iX3 a fost ieftinit cu echivalentul a 8200 euro, față de prețul cu care a fost lansat anul trecut în China, faptul că două SUV-uri NIO (ES6 și EC6) și sedanul Xpeng P7 produse de startup-uri s-au clasat înaintea modelului german made in China, deschide din nou întrebarea cum va reacționa publicul european când NIO și Xpeng vor fi disponibile în mai multe țări?

Dacă reacția publicului pentru modele produse de startup-urilor chineze va fi la fel de bună ca pentru Polestar 2 și Tesla Model 3 SR+, BMW ar putea avea probleme pe teren propriu.

Gama electrică de vârf prezentată cu ocazia lansării SUV-ului electric iX și declarațiile reprezentanților locali ai firmei bavareze despre platforma electrică dedicată și propriile fabrici de acumulatori, merg mână în mână cu afirmația că gama de modele se va diversifica în China și pe plan global.

Renault

Chiar dacă Renault Zoe a început să piardă teren în fața mai noului Peugeot e-208, odată cu adăugarea electricelor Twingo și Dacia Spring, Renault pare a fi singurul grup european, care poate atinge profitabilitate cu modele la preț accesibil unui grup mai mare de cumpărători.

Fără să uităm că Spring este produs în China și să acordăm tot respectul cuvenit pionieratului Renault cu Zoe, afirmația recentă făcută de Luca de Meo, CEO Renault, despre leadership în domeniul electric, are probabil rolul de a impresiona investitorii. În contextul în care Renault nu a profitat de creșterea vânzărilor în China și a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri în Europa, declarația este însă ruptă de realitate.

Grupul Stellantis

Promisiunea de a păstra cele 16 mărci ale grupului, aplicând însă arhitecturi comune, a dus pentru început la eliminarea platformei Giorgio, dezvoltată de Alfa Romeo, cu posibilitatea de electrificare.

Pentru gama actuală de modele Peugeot, Citroen, Opel și Vauxhall, lansate în 2020, utilizarea platformei mixte eCMP a implicat compromisuri în proiectare, care vor fi eliminate odată cu lansarea platformelor dedicate începând cu 2026, când grupul Stellantis va utiliza patru platforme pentru modele 100% electrice. Rămâne neclară deocamdată soarta noului Fiat 500 produs la Torino, ce a fost lansat anul trecut.

Pentru gama celor mai mici modele ținta este 500 km autonomie, pe o platformă denumită STLA Small. Compactele vor beneficia de STLA Medium, care are ca obiectiv o autonomie de 700 km.

STLA Large va fi prima gamă lansată începând de la mijlocul anului 2023 cu obiectivul 800 km autonomie, iar pentru variantele grele (gen pick-up truck sau SUV-uri de teren cu șasiu, pentru SUA), va fi utilizată platforma STLA Frame, cu autonomie peste 500 km.

La fel ca Renault, activitățile grupului Stellantis sunt modeste în China, legăturile cu cea mai mare piață electrică fiind în planul furnizorilor de componente și acumulatori, cel puțin până în 2023 când prima fabrică proprie de acumulatori va începe producția în Europa.

Volvo

După ce grupul Geely, cel mai mare producător auto privat din China, a achiziționat marca suedeză de la Ford, destinele s-au împletit tot mai mult și au dat naștere unor noi mărci de automobile electrice. Polesar, Lynk & Co. și Zeekr sunt rodul acestei colaborări în cadrul grupului, care au generat până în prezent două modele premium-clasic 100% electrice de succes: Polestar 2 și XC 40 recharge.

După lansarea SUV-ului electric Polestar 3 și a sedanului C 40 recharge, Volo-Geely-Polestar vor abandona platformele mixte și vor porni pe calea fără compromisuri a celor dedicate.

In următorul episod vom discuta despre strategia producătorilor din Coreea și Japonia în lumina declarațiilor de la Auto Shanghai ediția 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.