In mod îmbucurător, titlurile auto din ultima săptămână au adus multe vești promițătoare despre viitorul purtând marca Dacia și despre profitul realizat de Renault, care va contribui la costisitoarea tranziție spre electrificare.
Gama de modele noi anunțate pentru Dacia și Renault dovedesc o strategie mai coerentă decât actualitatea din lumea automobilelor. Firme mari se unesc pentru a împărți costurile (Honda-Sony), sau se despart după astfel de anunțuri (Honda-Nissan).
Altele au mizat pe electrificarea 100% a noilor modele (Porsche Macan), iar acum regretă această decizie, încercând să împrumute platforma mixtă Audi, pentru a oferi și variante cu motor termic. Demersul se ciocnește, deocamdată, de rivalitatea notorie între cele două firme.
Ca măsură a confuziei ce domnește în universul auto, în același timp, GM a ajuns la concluzii contrare și anunță că va oferi model Chevrolet Blazer doar în variantă electrică, deși în prezent există în paralel și o variantă cu motor termic.
Dar, să-i lăsăm pe executivii bine plătiți să-și facă datoria profesională, mai ales cea de-a naviga apele tulburi ale tranziției spre mobilitatea electrică și să revenim la mica noastră echipă formată din proprietari de Dacia Spring.
Cronica săptămânii
Liniile frânte din statistica consumului pentru Daciile Spring monitorizate în proiect provin de la temperaturile fluctuante și necesarul de încălzire pentru interiorul habitaclului.
În săptămâna nr. 7 din calendar avem doar două valori de consum, respectiv 17.8 kWh/100 km pentru Alexandru (Aiud) și 19 kWh/100 km pentru Spring-ul alb din Fălticeni. Atât Spring-ul lui Ionuț cât și Spring-ul kaki se încarcă liniștite cu electroni de la soare, așteptând ca săptămâna următoare să ia locul celei de-a doua mașini. Baterii pe roți…
Consum mediu


Alexandru – Aiud
Date S07:
- SoC la inceputul saptamanii: 34%
- SoC la finalul saptamanii: 77%
- 261 km parcursi (95% extraurban)
- cost de incarcare: 91 lei: 64 kWh AC
- consum mediu: 17.8 kWh/100 km pentru o viteza medie de 65 km/h

Mihai și familia – Fălticeni
Pentru Spring-ul alb:
Săptămâna #07: 10 – 16 februarie 2025 (50% SoC)
- Distanța parcursă: 179 km (45% urban, 55% extra-urban)
- Viteza medie: 33.8 km/h
- Consum mediu: 19 kWh/100 km
- Cost încărcări: 0 lei (0 kWh x 1.3 lei/kWh)
- Număr încărcări: 1 set de încărcări acasă (42.6 kWh) cu aport 100% solar. Sistemul solar a produs însumat în 7 zile 117.2 kWh.
- Energie încărcată: 42.6 kWh.

Pentru Spring-ul kaki:
Săptămâna #07: 10 – 16 februarie 2025 (83% SoC)
- Distanța parcursă: 0 km
- Număr încărcări: 1 set de încărcări acasă (22 kWh) cu aport 100% solar.
- Energie încărcată: 22 kWh.
Îmi plac mașinile, trenurile, sunt pasionat de industria transporturilor, în general și de industria feroviară, în particular, călătoresc de-a lungul și de-a latul României, Europei, experimentând provocările mașinilor electrice, care mi-au demonstrat că oferă o lume mai bună, mai curată și liniștită pentru urmașii noștri! Hai la drum cu mașina electrică!