Zilele trecute am fost invitați să participăm la o prezentare a vehiculelor comerciale Renault România.
Îi mulțumesc și pe această cale Simonei pentru invitația la eveniment!
De mult îmi doream să aflu mai multe despre utilitarele electrice și voiam să înțeleg de ce nu sunt mai des întâlnite pe străzile aglomerațiilor urbane.
Economiile realizate de utilizatorii privați care se deplasează cu autoturisme electrice, nu sunt suficient de evidente antreprenorilor pentru a-i convinge să aleagă utilitare electrice?
Alegerea motorizărilor clasice este și mai neclară, considerând că cei mai mulți antreprenori au acces la numeroase calcule de rentabilitate, care includ pe lângă costul alimentării, cel al întreținerii, defecțiunilor și pierderilor datorită timpului de imobilizare, degradarea și devalorizarea în timp, etc.
Ar putea oare fi de ajutor o taxa pe poluarea presărată pe străzile orașelor noastre?
Pentru mine, a fost un prilej minunat de a cunoaște echipa Renault dedicată vehiculelor comerciale și a vedea poziția lor pentru electrificare.
Prezentarea din sală a durat aproximativ jumătate de oră, suficient cât să trecem prin toată gama de vehicule, dar mai ales prin prezentarea zecilor de configurații de caroserie disponibile, după care am trecut la prezentarea vehiculelor, iar mai apoi test drive cu modelele dorite.
De interes pentru mine au fost, evident, modelele full electrice.
Renault Kangoo
Exemplarul disponibil pentru test drive avea un motor de 90 kW și o baterie de 45 kWh NMC.
Încărcarea bateriei se poate face AC și DC, versiunea de top având încărcare DC de 80 kW și AC de 22 kW. Există și o variantă mai accesibilă cu 11 kW AC, fiind destinată transportului ”last mile”.
Am fost super încântat de spațiul din cabină, două locuri și un spațiu generos între scaune, iar tipic unui VAN, multe spații de depozitare și buzunare în mașină.
Zona Cargo, în funcție de model, poate avea un volum cuprins între 3.3 mc și până la 4.9 mc,
suficient pentru încărcarea unui europalet, chiar și în configurația cu 5 locuri.


Două aspecte care mi-au plăcut și care ne arată cât de multe eforturi se fac pentru transformarea spațiului dintr-un VAN în ceva practic, în imaginile alăturate, care prezintă două opțiuni interesante:
- EASY INSIDE RACK
- Funcția EASY FOLD.
EASY INSIDE RACK ajută la stocarea echipamentelor lungi precum o scară, cu o lungime de maximum 2.5m și o lățime de 0.45m în interiorul zonei Cargo. Avantajul acestei variante ar fi că elementele lungi (cum sunt scările extensibile) pot fi poziționate în interior, și nu în exterior, cu multiple avantaje:
- nemodificarea aerodinamicii,
- intrarea în zone cu înălțime limitată (cum ar fi parcările subterane),
- dar chiar și ca metode de limitare a furturilor.


EASY FOLD, permite rabatarea locurilor pe de rândul doi în 5 secunde. O metoda ingenioasă prin care se poate face mai mult loc stocării de obiecte în zona CARGO.
În mini test drive-ul făcut, am avut un consum de 17.3 kWh/100km, ceea ce ar presupune o autonomie de peste 250 km în condiții medii de exploatare.
Aș fi încântat să testez încărcarea rapidă, dar și consumul, respectiv autonomia, în condiții reale din viața de zi cu zi.
Renault Master 87 kWh
Al doilea mini test drive a fost cu Renault Master, cu un motor de 105 kW și o baterie mare de 87 kWh.


Încă de la prezentarea din sală am aflat că Masterul a fost proiectat aerodinamic și testat în consecință, toate acestea pentru o eficiență mai bună la nivelul consumul de energie.
Încărcarea bateriei se poate face la o stație rapidă, cu o putere de până la 130 kW, iar pe AC cu 11 kW, respectiv 22 kW.



Sunt disponibile multe versiuni de caroserie, unele făcute în fabrică, iar altele construite de parteneri agreați, înainte de vânzarea către clientul final.
Interiorul este încăpător, cu multe spații de depozitare, porturi de încărcare USB, dar și o priza de 12V, interior actualizat, iar feelingul chiar plăcut, feedback venit din partea unui șofer de turisme.
Cu bateria mare, de 87 kWh, în ciclul WLTP este estimat cu o autonomie de 406 km, în timp ce în WLTP urban valorile se ridică la peste 600 km.
Mini test drive-ul a fost scurtat de o alarmă cu un pneu perforat, aparent alarmă falsă, dar aș fi bucuros să testez în viitor încărcarea bateriei, dar și să văd autonomia reală a unui Renault Master la utilizarea din viata de zi cu zi.
Revizii
Reviziile vehiculelor comerciale se fac anual sau la fiecare 30.000 km.
Argumentul pertinent oferit de Alexandru H. (LCV Product Manager) a fost că e de preferat să fie mașinile utilitare verificate de un personal calificat cel târziu anual, pentru evitarea și anticiparea tuturor defectelor.
Și are sens, în general mașinile dintr-o flotă nu sunt conduse de același șofer în cele mai multe cazuri, iar trecând de la o mașină la alta, nu poți realiza dacă încep componentele să cedeze.
În plus, soluțiile de finanțare, care pot avea și dobândă 0%, includ și un pachet de revizii incluse. Not bad!
Concluzie
Vehiculele utilitare electrice văzute și testate, Kangoo și Master sunt la nivelul de maturitate și performanță necesară pentru înlocuirea versiunilor termice, fără a cere în schimb compromisuri.
Pe de altă parte, antreprenorii nu au suficiente date la dispoziție cât să facă pasul spre electrificare, aceștia având la dispoziție doar datele de prezentare și mai puțin din experiența celor care au fost mai curajoși.
Dacă aveți un model de utilitară electrică, vă invităm să vă alăturați proiectului Electromobilitate! Experiența acumulată la volan și lista avantajelor concrete în exploatarea comercială ar fi extrem de utile încurajării altora.
Gânduri de final? Abia aștept viitorul Renault Trafic electric!
Software engineer in automotive industry since 2013.
Passionate about electric cars, with a true belief that the future is electric and that each and every one of us can actively contribute.













