Prima săptămână din August cu Megane și ID.3

Suntem trecuți de jumătatea verii, iar de aici ne așteptăm să vedem și valori ale temperaturii, și implicit consumului, ceva mai rezonabile.

Sunt puțin mâhnit cum în media circulă tot felul de informații că această încălzire globală pe care o resimțim nu este decât un ciclu natural al pământului.
Din păcate, astfel de știri îi vor domoli pe toți cei care sunt indeciși dacă să facă niște schimbări, astfel încât să reducă amprenta de carbon lăsată în urma lor.

Mai mult, faptul că în loc să vedem cum sunt recompensați cei care produc energie (prosumatori), vedem cum parcă de la zi la zi apar tot felul de piedici.

Pe de altă parte, niște semnale de normalitate se văd în depărtare, Transelectrica a dezvoltat împreună cu Teletrans SA, o aplicație care anticipează energia produsă de sistemele fotovoltaice, mai multe detalii la următorul link.

Datele săptămânii transmise de colegi

Cosmin – ID.3, București

Săptămâna aceasta am mers doar prin Grecia pe drumuri între cazare, plaje și taverne.

Mers domol, de concediu, ba cu mașina parcată la umbră și mers apoi câțiva kilometri cu toate geamurile deschise, ba mers 50 km într-o oră după ce mașina s-a încins în soare, cu precondiționarea habitaclului înainte de plecare și ventilația la maxim, dar cu A/C la 24-26 de grade (circa 6 grade sub temperatura de afară).
Am încărcat doar la cazare cu 220V * 10 Amperi, cu 0.2 EUR/kWh.

Am parcurs 518 km cu un consum mediu de 17.2 kWh/100km și un cost de 110 lei (21 lei/100km).

Pierderile la încărcare (incluse în costul de mai sus) au fost măricele, dar am fost mulțumit că am putut încărca.
Fiind pe buget de vacanță, nu costul a fost o prioritate, dar este oricum un cost obscen de mic.

Andreea și Silviu – Megane, Arad

  • Distanța parcursă: 289 km (naveta zilnică)
  • kWh încărcați: 43 ( 4 incarcari DC – costuri 0 )
  • Consum mediu: 13.1 kWh + 3.4 kWh clima si altele/100km
  • Doi șoferi: aprox 80% eu, 20% Andreea

Alexandru – ID.3, IF

În săptămâna 29 iulie – 4 august am parcurs 335 km cu un consum mediu de 14.8 kWh/100km raportați de mașină (41 km cu15.9 kWh/100km deja raportați + 294 km cu 14.7 kWh/100km în august).

Consumul cu roțile de 18” nu este mai mic, cu toate că efortul depus de motor este mai mic (accelerează mai rapid, recuperează mai rapid), însă avantajul este că bateria este mai puțin solicitată pentru că voi consuma mai puțin la accelerare, dar recuperez mai puțin, de aici și consumul constant.

Am ajuns în ultimele 90 zile ale garanției, iar sentimentul e din ce în ce mai ciudat că rămân cu multe subansamble în afara garanției, dar cel puțin cele mai importante (bateria și motorul rămân până la 160.000 km acoperite).

Marcel – ID.3, Cluj

Datele săptămânii 29.07-4.08: 

  • Distanță parcursă: 638 km,
  • Consum mediu: 12.3 kWh/100 km,
  • Încărcari: 83.5 kWh
    • 2xAC 74 kWh
    • 1xDC 9.5 kWh 
  • Cost încărcare: 24 ron. 

Revenirea la rutina săptămânală cu naveta la job și o evadare în weekend pentru o relaxare la băi termale.

Marcel – Megane, Deva

Renault Megane e-Tech Equilibre 60 kWh de Deva pentru 29 iul – 4 aug:
– km la bord: 81.375;
– km parcurși: 1.165;
– energie electrică: 187,81 kWh;
– cost energie electrică: PPC Blue cu voucher dar și abonament, ambele plătite și raportate la costurile lunii iulie;
– consum: 13 kWh/100km.
Drumuri preponderent Deva – Brad.

Concluzii

În lipsa lansării unor modele noi la prețuri mai accesibile și a taxării suplimentare a celor importate din China, vă adresez două întrebări, legate de mașinile electrice rulate:

  1. Cum tot mai multe exemplare încep să iasă, rând pe rând, din garanție, credeți că vom vedea o reducere a costului de revânzare în anii viitori?
  2. Ați cumpăra o mașină electrică ieșită din garanție?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.