Primele experiențe cu rețeaua Super Charger din Canada

După mai mult de un an și jumătate de menținere a granițelor închise, în 9 august Canada a făcut primul pas și după completarea unui lung șir de formulare electronice, plus dovezi de vaccinare, test covid și plan de carantină, am pășit timid împreună cu soția într-un teritoriu necunoscut nouă pentru călătorii electrice.

După pârjolul din acest an în MotorCity, am ales un circuit răcoros în jurul lacului Superior. Dacă nordul american, în zona Marilor Lacuri, suferea până de curând de lipsa SuperCharger-elor, în iulie și august s-au inaugurat două stații noi, care permit abordarea (cu prudență) a unor trasee în această zonă deosebit de pitorească. Alte trei stații fiind în construcție, se anunță vremuri mai bune pentru turismul electric de vară în nord.

În schimb Canada are o rețea Tesla SuperCharger foarte bine pusă la punct de-a lungul șoselei Trans Canada, care asigură circulația între Atlantic și Pacific.

Pe drum ne-au așteptat câteva surprize deosebit de plăcute legate de încărcarea la hotel și la destinații turistice.

In cele din urmă, din cele nouă Super Chargere aflate pe traseul nostru am utilizat doar patru, supriza fiind destination charger-ele incluse în prețul de vizitare, plasate strategic în parcările obiectivelor turistice.

In acest fel, până faci o plimbare pe potecile unui Parc Național sau vizitezi un obiectiv de interes, mașina se alimentează și te așteaptă răcoroasă și gata de drum.

Deocamdată ai și un loc de parcare garantat, numărul de automobile electrice, atât de departe de aglomerațiile urbane, fiind foarte redus.

Pentru traseul nostru de 1342 km în Canada am avut nevoie doar de patru ori de SuperCharger, unde am alimentat 139.5 kWh.

În schimb am beneficiat de 8 încărcări la destinație (parcări sau motel) de unde am acumulat 82.7 kWh, energie cu care am parcurs și o bună bucată din drumul de întoarcere spre Motor City.

Costul încărcărilor în rețeaua SuperCharger

Așa cum am subliniat și după călătoria Adio benzină! din octombrie 2020, modul de tarifare la SuperCharger este foarte divers.

Deși noutatea pentru noi a fost încărcarea în Canada, cele trei exemple americane incluse mai sus, dovedesc strategia diferită în fiecare stat (exempul 1) și uneori chiar și în același stat (exemplul 2).

Exemplul 1:

  • încărcarea din 18 august în Duluth, Minnesota: 0.31 USD/kWh
  • încărcarea din 23 august în Bay City, Michigan: 0.34 USD/kWh

Exemplul 2:

  • încărcarea din 23 august în Gaylord, Michigan: 0.26 USD/minut
  • încărcarea din 23 august în Bay City, Michigan: 0.34 USD/kWh

Taxarea în Canada rămâne un mister pentru noi, un anumit număr de minute (de fiecare dată diferit!), fiind taxat la un preț, iar următoarle la preț dublu.

Așa cum reiese din profilul încărcărilor și consumului, furnizat de aplicația Teslafi, pentru călătoria în Canada am încercat să menținem acumulatorul între 80% și 20% utilizând la hotel funcția scheduled departure și limita de încărcare fixată la 80%.

Explicații:

  • Creșterile lente reprezintă încărcări la prizele de 110 V și 12 A cu care sunt dotate majoritatea locurilor de parcare la hotelurile din nord. Prizele nu au fost instalate pentru vehicule electrice, ci pentru cele cu motor termic, care nu prea pornesc în gerul năpraznic de la nord de lacul Superior în sezonul rece, care durează șase luni pe an.
  • Creșterile bruște reprezintă încărcările la SuperCharger.
  • Linia punctată din 22 august, reprezintă consumul climatizării, lăsată intenționat pornită pe durata unei drumeții mai lungi, după ce cu o zi înainte am pierdut contactul cu mașina și nu am reușit să pornim climatizarea înainte de plecarea la drum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.