RO e-mobility index și înmatriculările globale

Statistica înmatriculărilor BEV din prima parte a anului 2024, așa cum este reflectată de RO e-mobility index compilat de colegul nostru Tudor (IONIQ 5, Timișoara), nu aduce creșterile cu care ne-am obișnuit în ultimii ani.

Rezultatul era de așteptat după reducerea subvențiilor, dar prăbușirea rapidă a Spring-ului la doar 68 exemplare înmatriculate în iulie, recunoaștem că ne-a luat prin surprindere.

Într-o perspectivă mai amplă, am putea spune că nu e dracul chiar așa de negru cum pare, cele 7954 de înmatriculări din primele șapte luni, depășind cele din tot anul 2021, confirmând creșterea rapidă a parcului auto electric din țară.

Fiindcă reducerea înmatriculărilor BEV nu este un fenomen unic doar în România, mai multe țări europene resimțind contextul economic general, suprapus peste impactul eliminării sau reducerii subvențiilor, să aruncăm o privire la statisticile globale, înainte de a da crezare titlurilor fataliste.

Înmatriculări globale

Global EV Sales — 2nd Best Month Ever for Plugins! este titlul sub care Jose Pontes publică datele statistice compilate de analiștii de la EV Volumes pentru prima jumătate a anului. Trase de locomotiva electrificării globale, care este totodată cea mai mare piață auto mondială, statisticile indică o continuare a creșterii înmatriculărilor BEV cu 12% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Chiar dacă Tesla Model Y și Model 3 rămân în continuare liderii necontestați ai înmatriculărilor BEV, doar VW ID.4 și ID.3 mai apar în Top 20 al înmatriculărilor globale. In rest, toate celelalte 16 modele BEV sau PHEV sunt produse de firme din China și distribuite pe piețele auto din întreaga lume, acolo unde tarifele protecționiste nu au devenit o barieră de netrecut pentru importatori.

Intre timp, la falsul adăpost al taxelor suplimentare pentru modele BEV produse în China (nu și PHEV, HEV și ICE) producătorii europeni vor continua să practice prețuri exagerat de mari, până cel puțin anul viitor, când noua legislație ce reglementează emisiile de CO2 vor forța vânzarea de modele electrice pentru evitarea amenzilor, la fel cum s-a petrecut în 2020.

Foarte pe scurt, dacă în prima jumătate a anului statisticile au fost distorsionate în Europa și SUA datorită amenințării taxelor suplimentare, în partea a doua vom observa amânări (intenționate) de lansări a noilor modele mai accesibile ca preț.

In acest context, este inevitabil ca avantajul industriei EV din China să devină tot mai mare, atât tehnologic cât și ca volum produs și exportat pe noi piețe auto cu creștere rapidă din Asia de sud est și America de sud.

Din păcate, tocmai datorită lipsei de competitivitate în domeniul BEV, producătorii globali pierd tot mai multe vânzări pe cea mai mare piață auto globală, China, devenită pe parcursul ultimelor două decenii pentru multe firme mai mare decât cele naționale sau regionale.

Sursa graficelor: Bloomberg Hyperdrive

1 Response

  1. Naivu spune:

    Am citit undeva ca sesiunea 19martie-19aprilie pt Persoane Juridice si UAT-uri a Programul Rabla Plus 2024 a fost un succes, bugetul de 140+140milioane epuizandu-se in primele doua zile; asta inseamna 11000 BEV care ar trebui sa se fi inmatriculat deja!!!
    Ar fi interesant daca am putea vedea evolutia lunara a tichetelor RablaPlus folosite
    Cat priveste persoanele fizice, posibil ca multi sa astepte fie noua Dacie Spring fie Puma electrica, cand vor fi in sfarsit disponibile vor creste si vanzarile. Pana la finalul anului se poate inversa trendul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.