Săptămâna #13 încheie luna lui Mărțișor. O încheie cu zile primăvăratice, dar și câteva zile de vară timpurie. Ce mai poate fi considerat normal sau anormal? Totul e de acceptare și conștientizare din parte noastră, a tuturor.
Primul drum de peste 1.000 km, o Kona
George (Târgoviște) ne-a transmis împreună cu raportul săptămânal și informațiile legate de prima călătorie de peste 1.000 km cu Hyundai Kona Electric. Să vedem cum s-a desfășurat în rândurile de mai jos.
Săptămâna aceasta a consemnat două evenimente mai deosebite: împlinirea a 7777 de km rulați și primul parcurs de peste 1000 km.
Am plecat vineri într-o ieșire de weekend în zona Cazanelor Dunării. Am încărcat de acasă până la 98% și autonomie de 517 km și am mers pe traseul Pitești 🚙 Craiova 🚙 Drobeta Turnu Severin, unde am ajuns cu 34% baterie și autonomie de 158 km. Am parcurs 316 km și am avut un consum mixt de 13,9 kWh/100 km.

Pauzele se sincronizează cu cei mai mici 🙂
Pentru că cei 316 km i-am făcut fără oprire, iar copiii dădeau semne de foame și de plictiseală, am oprit la centrul commercial din oraș. Noi am mers la food-court iar căluțul roșu a primit o porție de jăratec cu electroni de la o stație Plugpoint. Am încărcat 40 kWh, cu un cost de 92 lei, până la 89%, ceea ce ne-a dat o autonomie de 452 km.

Cu bateriile pline, atât Kona cât și noi, am plecat spre Serbia, vizavi de Drobeta Turnu Severin, la Kladova. Aici este piciorul podului lui Traian, construit de Apolodor din Damasc, în 103. Piciorul de pe malul românesc este la Drobeta.
A doua zi am mers la Golubăț, la 130 km de Kladova, unde este o cetate magnifică.
Pe drum, ne-am oprit în câteva puncte de belvedere să admirăm minunile create de natură în zona Cazanelor și modul cum roșul Koniței se integrează cu peisajul.
De la Golubăț am luat bacul pentru a ajunge la Moldova Nouă și ne-am continuat trip-ul pe malul românesc.
La întoarcerea spre casă, am mai făcut un popas la Drobeta Turnu Severin, la aceeași stație Plugpoint, unde am încărcat 45 kWh, până la 84%, cu un cost de 107 lei.
Am ajuns acasă cu 22% baterie și 104 km autonomie, pe cei 308 km ai drumului având un consum mediu de 13,4 kWh/100 km. Regimul de viteză a respectat limitele legale pe toate sectoarele de drum, inclusiv pe drumul expres Craiova-Pitești.
Concluzie
Ca o concluzie, mașina nu mi-a înșelat așteptările. Consider că cei 450 km reali care pot fi parcurși cu un plin sunt fix cât trebuie ca să te oprești pentru o pauză de 30-45 min, mai ales dacă ești cu copii. Nu am simțit în niciun moment range anxiety, iar asta îmi dă curaj să mă gândesc și la alte road trip-uri, mai lungi. Chiar dacă prețul electricității la stațiile publice este din ce în ce mai mare, încă se pot găsi oportunități de încărcare la preț corect. Iar faptul că în restul de 75% din timpul de utilizare a mașinii, când parcursul este doar urban sau pe distanțe medii, fac încărcările de acasă, din fotovoltaic, vine să-mi întărească convingerea că am luat decizia corectă de a cumpăra Kona.
Săptămâna #13

O săptămână #13 în care proprietarii-voluntari din echipa Kona au parcurs peste 3.900 km.
Fiecare după nevoi și cu un consum asortat drumurilor efectuate. Vedem un maxim de 15.8 kWh/100km și un minim de 11.9 kWh/100km. Media ponderata e de 14.2 kWh/100km.
Am mai zis în articole mai vechi că fiecare consum vine cu povestea lui. Parcurgând graficele vom observa mai ușor diferențele. Acestea vin din stilul de condus ori din impactul adus de caracteristicile vremii. O temperatura medie de 20°C (vestul țării) ne poate duce în jurul valorii de 12 kWh/100km, în timp ce o medie de 8-10°C (Transilvania) ne mai țin în jurul unui consum de 14 kWh/100km.
Vremea diferită în zonele țării are impact și asupra naturii, până la urmă. S-a văzut că vestul țării a trecut deja prin muguri și flori, în timp ce în zona mea abia au apărut florile zilele acestea.
Titus (SB)
Daniel (CJ)
Pentru săptămâna 25-31 Kona a adunat următoarele date:
Florinel (TM)
În 27 martie 2023 Florinel se alătura echipei noastre cu prima #koniță. Exceptând perioada în care mașina a fost imobilizată Florinel ne-a trimis un 42 seturi de date săptămânale, citite de pe 2 mașini. Mulțumim Florinel!
Gabriel (MS)
Săptămâna #13 a arătat așa:
- distanță parcursa: 259.6 km
- consumul mediu: 13.2 kWh/100 km
- încărcare: încărcat acasă. Hidroelectrica + panouri

Distanța parcursă săptămâna aceasta e împărțită astfel:
- Naveta: Luni – Vineri.
- Fără ieșiri în weekend
George (DB)
Am început săptămâna de la 7706 km în bord și am încheiat-o la 8841 km. Am parcurs 1135 km. Consumul mediu general a fost de 14,6 kWh/100 km, cu 13,4 kWh/100 km pe ultimii 300 km parcurși.

Am încărcat în această săptămână 103 kWh, dintre care 18 kWh de acasă, din fotovoltaic, cu cost 0, și 85 kWh de la stații publice, cu un cost de 198 lei.
Marius (CS)
O săptămână cu un număr de 892 km parcurși. Pe lângă naveta zilnică Bolvașnița-Reșița am mai făcut și un drum de Timișoara pentru a admira lalele din Parcul Justiției. Consum 14,4 kWh/100km. Cost încărcări 171,44 lei. Kilowați încărcați 155,844.

Dani (AR)
Pentru săptămâna #13 am înregistrat:

- km parcursi : 14 km
- consum mediu : 11.9 kWh/100km
- cost incarcare: 0 lei
- total cost/luna: 63 lei
- temperaturi apropiate de 20 grade

Ca inginer în domeniul telecomunicațiilor sunt un apropiat al tehnologiei de orice fel. Adăugăm grija familiei pentru un trai cât mai prietenos cu mediul și ajungem repede la ideea de electromobilitate. Așa începe aventura electrică 🙂