Mai un pas și ajungem la jumătatea anului 2026, care continuă să confirme ceea ce observăm deja de câțiva ani: mobilitatea electrică nu mai este o curiozitate, ci o normalitate.
În timp ce carburanții continuă să se scumpească, iar piețe importante precum China și SUA reduc sau elimină treptat subvențiile pentru variantele electrice, proprietarii de EV-uri își văd de drum, acumulând kilometri, economisind energie și, uneori, producând-o chiar ei.
Săptămâna 25–31 mai a avut și o particularitate rară: coincide cu finalul lunii, ceea ce ne oferă ocazia să privim atât la rezultatele ultimei săptămâni, cât și la bilanțul lunii Mai, la care vom reveni cu statisticile obișnuite și o analiză amănunțită a costurilor.
Grupa Mare – săptămâna #22
Ford Capri – Camelia și Șerban (Ovidiu, Constanța)

Capri-ul continuă să confirme că este unul dintre cele mai eficiente SUV-uri electrice de dimensiuni generoase din echipa „garsonierelor pe roți”.
Săptămâna 25–31 mai
- 11 km…!
- 8,7 kWh/100 km
- viteză medie: 35 km/h
Da, ați citit bine. 8,7 kWh/100 km. Desigur, distanța este prea mică pentru concluzii statistice, dar fotografia de bord arată cât de puțină energie poate consuma un EV atunci când este folosit în condiții ideale.
Luna mai
- 2.021 km
- 13,7 kWh/100 km
- 16h 33m timp de deplasare
- viteză medie: 26 km/h
IONIQ 5 RWD >104.000 km – Carla și Tudor (Timișoara)

Veteranul echipei continuă să demonstreze că mulți kilometri nu reprezintă o problemă pentru un EV.
Luna mai
În luna Mai 2026, IONIQ 5 a parcurs 1339 km cu un consum de 17.5 kWh/100 km. Cu toate că am parcurs și porțiuni de autostradă cu viteza legală, consumul este relativ scăzut datorită condusului în oraș cu temperaturi optime.

Drumurile lungi din luna Mai au fost Timișoara – Târgu Mureș pentru evenimentul Track Day de la TMR, iar mai apoi de la Tg. Mureș am pornit spre Anina pe ruta Tg. Mureș – Simeria – Hațeg – Caransebeș – Anina și mai apoi spre casă prin Oravița. Așadar, majoritar drumuri naționale după părăsirea autostrăzii A1 de la Simeria.
Luna Mai 2036 este a doua, după Aprilie 2025, când raportăm costuri 0 cu deplasarea. Acest fapt se datorează atât încărcărilor cu energie provenită de la soare (48%), dar și încărcărilor rapide gratuite de care încă beneficiem prin voucherul câștigat la OMV la începutul anului.
La finalul lunii odometrul indica 104.955 km.
Enyaq – Marcel (Cluj)
Enyaq-ul clujean rămâne unul dintre campionii eficienței din grupă.
Luna mai
- 321 km
- 14,3 kWh/100 km
- 14h 33min
- viteză medie: 22 km/h
Dacă eficiența ar fi sport olimpic, Marcel ar fi aproape sigur pe podium.
Enyaq >122.000 km – Adrian (București)
Uneori cifrele spun doar o parte din poveste. Pentru Adrian, luna a fost dominată de o vizită prelungită în service.
Zece zile petrecute la Porsche București Nord pentru verificarea instalației de climatizare și a pompei de căldură s-au încheiat cu înlocuirea unui senzor și o factură de aproximativ 2.000 lei. În plus, au fost identificate burdufuri planetare dezlipite și a apărut o eroare SOS/eCall care încă își caută rezolvarea.
Povestea pățaniei în detaliu:
Luna mai
- 1.580 km
- 15,7 kWh/100 km
- odometru: 122.447 km
- aproximativ 180 kWh încărcați acasă
- cost energie: 210 lei
Cea mai frumoasă concluzie a lunii vine chiar de la proprietar:
„Mi-a fost foarte greu fără Enyaq cât a stat la service.”
Probabil că acesta este cel mai sincer indicator al satisfacției cu o mașină peste 122.000 km.
Tesla Model Y RWD – Roxi și Cătălin (Sibiu)
Tesla sibiană continuă să fie un etalon al eficienței pe distanțe lungi, parcurse pe autostradă în călătoria Sibiu – Viena și retur.
Luna mai
- 1.835 km
- 17,9 kWh/100 km
- 329,9 kWh consumați
- 3 zile și 12 ore de utilizare
Într-o lună cu temperaturi foarte variate și trasee diverse, rezultatele rămân excelente.
Tesla Model Y Juniper – Ovidiu (București)
Luna Mai începe consolidează un profil clar: eficiență bună, costuri de încărcare inexistente și foarte multă energie direct de la soare, prin instalația fotovoltaică de la locul de muncă.
Săptămâna 25–31 mai
- 380,7 km
- 68,1 kWh consumați
- 17,9 kWh/100 km
- 18 ore și 18 minute la volan
- viteză medie: 22,6 km/h
- temperatură medie: 24,5°C
- cost încărcare: 0 lei
- încărcări realizate exclusiv la birou, din panouri fotovoltaice
Săptămâna a fost dominată de deplasări urbane, exact mediul în care eficiența unui Model Y este pusă cel mai serios la încercare.
Bilanțul lunii mai
- 1.835 km
- aproximativ 330 kWh consumați
- consum mediu: 18 kWh/100 km
- 3 zile și 12 ore petrecute la volan
- viteză medie: 23,2 km/h
- temperatură medie: 21,2°C
- cost total al încărcărilor: 0 lei
- toate încărcările realizate din energia produsă de sistemul fotovoltaic de la birou
Într-o perioadă în care mulți discută despre prețul energiei, Ovidiu vine cu o soluție simplă: dacă soarele lucrează pentru tine, costul carburantului devine o amintire. În luna mai, Juniper-ul a parcurs aproape 2.000 km fără să lase urme în bugetul destinat încărcărilor. ⚡☀️
IONIQ 5 AWD – Peter (Timișoara)
Peter continuă să se bucure de una dintre funcțiile mai puțin cunoscute ale IONIQ-ului: panourile fotovoltaice integrate.
Luna mai
- 1.185 km
- 17,3 kWh/100 km
- 57h 24m
Energie produsă de automobil, prin panourile solare de pe mașină: 25,4 kWh
Între timp, și-a instalat și panouri fotovoltaice acasă, astfel încât experimentul energiei regenerabile se desfășoară acum pe două fronturi.
IONIQ 5 >102.000 km – Tibi (București)

Un alt reprezentant al clubului „100.000+ km”.
Luna mai
- 1.478 km
- 19,4 kWh/100 km
- 37h 38m
Nimic special, doar un drum pana la munte cu bicicletele pe plafon și niște ture până la țară.
Cost total de încărcări 455 lei. A fost destul de greu să adun toate datele despre încărcare, fiindcă luna Mai am avut câte una în 6 rețele diferite. Mereu mă opresc la cea mai comodă pe drumul pe care îl am, dar nu mi se pare ideal să am 6 conturi diferite pentru asta.
Surpriza lunii mai a fost dezvăluită de Tibi în trei rânduri:
În răspunsul la sondajul Cum încărcăm? din primăvară am zis că nu am în plan panouri. Se pare că unele lucruri se schimbă repede și au ajuns pe garajul de la țară. Momentan 7.5 kW putere cu 15 kWh baterie, posibil să mai apară câteva…

Zeekr 7X – Cătălin-Teodor (Gulia, Dâmbovița) – prima raportare lunară

Cel mai nou membru al echipei continuă perioada de acomodare si transmite primul raport lunar pentru Zeekr 7X.
Săptămâna 25–31 mai
- 630 km
- 19,4 kWh/100 km
- viteză medie: 38 km/h
- încărcare exclusiv din energie produsă de sistemul fotovoltaic
Statistica detaliată arată că peste 82% din energia consumată a mers efectiv către propulsie, climatizarea reprezentând doar aproximativ 5% din consumul total.
Bilanțul lunii mai (de la livrare – 5 mai)
- 2.671 km
- consum mediu: aproximativ 19,4 kWh/100 km
SUV AWD de aproape 2,5 tone utilizare mixtă urbană, periurbană și extraurbană.
După prima lună completă, concluzia este simplă: consumul se dovedește rezonabil pentru dimensiunile, masa și performanțele automobilului. În plus, faptul că energia utilizată în ultima săptămână a provenit exclusiv din soare oferă o perspectivă interesantă asupra costului real de utilizare. Vom reveni asupra acestui aspect în analiza bilanțului Grupei Mari.
Enyaq – Alin (Oradea)
Datele pentru săptămâna 25.05 – 31.05 sunt:
- Distanță parcursă: 356 km
- Viteză medie: 25 km/h
- Consum mediu: 13.4 kWh/100km
- Cost încărcări: 55.81 Ron


Relativ o săptămână ușoară, fără evenimente plăcute sau neplăcute care să fie consemnate. Timpul trece prea repede și ne rămâne puțin timp să ne bucurăm de mașinile noastre. Cum mai povesteam și în alte rapoarte, odată cu venirea vremii bune, mașina nu mai prezintă nici o problemă. Merge impecabil, mai mare dragul să te dai cu ea.
S-a mai scurs o lună din viețile noastre în care am participat la Track Day de la Târgu Mureș. Mereu o plăcere să fiu pe acel circuit. De fiecare dată nu contenește să mă surprindă în diferite moduri.
Per total în luna mai am parcurs 2075 km cu un consum mediu de 15.3 kWh/100km și cu un cost de 649.60 Ron. Viața cu mașina electrică este una mai liniștită, mai curată, fără fum!!!
Concluzia lunii mai
Dacă ar fi să rezumăm luna mai într-o singură propoziție, aceasta ar fi:
Am avut automobile care au depășit 122.000 km, automobile care și-au produs singure o parte din energie, automobile încărcate exclusiv de la soare și automobile care consumă sub 14 kWh/100 km, iar toate acestea coexistă în aceeași grupă de gabarit.
În timp ce lumea continuă să dezbată dacă viitorul este electric sau cât de departe te poți încumeta de casă, colegii din Grupa Mare par să fi trecut deja la următoarea întrebare: „Unde mergem luna viitoare?”




















