Cei ce urmăresc experiențele colegilor din cea mai diversă și numeroasă echipă a proiectului Electromobilitate, știu cu siguranță cât de repede a crescut Grupa Mare în ultimul an, după ce un IONIQ 5 awd, un Volvo XC40, o Skoda Enyaq și două Tesla Model Y Performance au parcat în garajul nostru virtual.
Pe drept cuvânt Ștefania întreabă unde este Toyota?

Am invitat-o să ni se alăture, invitație deschisă tuturor proprietarelor și bineînțeles proprietarilor de Toyota bZ4X, pentru afla în direct cum se comportă acest nou model, apărut recent pe piața electricelor din România.
Până cineva își ia inima în dinți să participe pentru 12 luni alături de cele 38 de colege și colegi din echipa proiectului Electromobilitate, promoția 2023, am cules specificațiile tehnice prezentate de EV database pentru o comparație cu modele similare din Grupa Mare.
Le-am organizat în două tabele în funcție de tipul tracțiunii:
- pe două roți: Laurențiu-ID.4 și Tudor-IONIQ 5;
- tracțiune integrală: Dan-Volvo XC40 și Peter-IONIQ 5.
Tesla Model Y Performance (Ovidiu și Cristian) nu este inclusă în această comparație, fiindcă vor avea cât de curând o echipă separată.


Pe lângă acest rezumat, bazat pe informațiile furnizate de EV database, am analizat vânzările Toyota (mulțumim Andrei pentru link-ul la informații) în domeniul automobilelor electrice, cu acumulatori (BEV) și pile de hidrogen (FCEV), plus cele electrificate (hibrizi și hibrizi plug-in).
Imaginea din stânga indică fără echivoc strategia Toyota din ultimii zece ani: peste 17 milioane de hibrizi, comparativ cu doar 44 mii BEV (battery electric vehicles) și aproape 22 mii FCEV (Fuel cell electric vehicles).
Graficul din dreapta este și mai trist, dovedind că după un început modest în 2013 și 2014 a urmat o pauză de cinci ani, până în 2020, perioadă în care Toyota a promovat modelul Mirai cu pilă de hidrogen. Pentru comparație, livrările de Nissan Leaf au demarat în decembrie 2010, cele de Renault ZOE și Tesla Model S în 2012, iar BMW i3 în 2013.


Este greu de spus dacă odată cu schimbarea de la vârful concernului, noul CEO Koji Sato (fost lider Lexus) va reuși să accelereze tranziția spre mobilitate electrică la Toyota, câtă vreme fostul CEO, Akio Toyoda, un înverșunat adversar al electrificării, a trecut pe poziția de președinte al celui mai mare producător auto din lume.
Experiențele săptămânii alături de colegii din Grupa Mare
Chiar dacă termometrele au indicat valori mai mici în această săptămână și consumul a crescut pentru toți colegii, valorile medii s-au păstrat foarte apropiate. Să vedem ce ne aduce săptămâna viitoare, când, cel puțin la Cluj-Napoca, se preconizează temperaturi de -18 grade Celsius, noaptea.

Dan – Volvo XC40, București
Statisticile pentru ultima săptămână arată surprinzător de bine:
Data Start | 23-Jan-2023 |
Data Sfarsit | 29-Jan-2023 |
Temp Min Condus [C] | 0 |
Temp Max Condus [C] | 2.0 |
SOC Start [%] | 80 |
SOC Sfarsit [%] | 58 |
Distanta Parcursa [km] | 333 |
Consum Mediu [kWh/100km] | 23.9 |
Viteza Medie [km/h] | 31 |
Nr Incarcari AC | 2 |
Incarcari AC [kWh] | 49 |
Nr Incarcari DC | 1 |
Incarcari DC [kWh] | 37.36 |
Total Incarcari [kWh] | 86.76 |
Cost Total Incarcari [RON] | 142.57 |

Dar săptămâna n-a fost lipsită de peripeții… Am fost la Mall Băneasa și pentru că la Plug Point erau locuri libere am decis să pun mașînă la încărcat pe AC (deși nu era nevoie).
Surpriză! Bag cablul de încărcare și imediat ce dau start din aplicație sare siguranță. Nu m-am impacientat imediat! Dar, când am văzut că au stație care nu deblochează cablul și nici personal la Mall care să ridice siguranță… mi s-a ridicat un pic „tensiunea”.


Pe scurt, am înghețat aproape o oră pe lângă stație, până când am reușit să iau legătură cu echipa de la PlugPoint. Nici ei nu au reușit să dea de personal care să rezolve problema și să îmi înapoieze cablul. Astfel, am lăsat cablul acolo și le-am dat adresa unde să mi-l înapoieze. Lucru care s-a întâmplat a două zi.
Mă rog, sper că fazele de genul asta să nu devină un trend pentru cei care dezvoltă infrastructură de charging. Concret, evitați să cumpărați sau a montați orice fel de charger care nu include releul (normally open) pentru deblocare cablului în caz de pică tensiunea/sare siguranța. Tehnic vorbind, orice fel de charger care nu include o astfel de măsură are un design care nu-mi inspiră nici cea mai vagă urmă de încredere și reprezintă un adevărat hazard (indiferent că e produs de o companie de renume sau un startup).
Peter – IONIQ 5 AWD, Timișoara
Datele din săptămâna 04 (23.01-29.01) pentru IONIQ 5 AWD din TM sunt următoarele:
- Distanța parcursă: 258.4 km
- Tip traseu: 100% oraș
- Viteza medie: 28.4 km/h
- Consum mediu: 21.6 kWh/100km
- Total încărcări: 68 kWh
Energie obținută de la panourile solare: 0.15 kWh.

Multe drumuri scurte (44) pe temperaturi scăzute se traduc în consum mediu mai mare.
Sumarul lunii Ianuarie:
- Distanța parcursă: 1293 km
- Total încărcări: 274.2 kWh
- Cost total: 99.9 RON
- Cost mediu: 7.7 RON/100 km
- Consum mediu raportat de mașină: 19.8 kWh/100km
- Consum mediu calculat: 22.2 kWh/100km (acesta include și precondiționarea habitaclului)
- Energie obținută de la panourile solare: 1.1 kWh
Tudor – IONIQ 5, Timișoara
In perioada 23-29 Ianuarie, IONIQ 5 RWD a parcurs 158 km cu un consum de 22.7 kWh/100km. Toată distanța a fost parcursă în regim urban cu temperaturi ceva mai apropiate de normalul perioadei. Consumul a crescut puțini, dar nimic ieșit din normal. Viteza medie a fost 26 km/h. Obișnuitele drumuri scurte, cu multe opriri.

Ovidiu – Tesla Model Y Performance, București
Săptămâna trecută MyP a parcurs 329 km cu un consum mediu de 25.9 kWh/100km și energie totală consumată 85 kWh. Drumuri exclusiv prin oraș prin aglomerație, viteză medie 20 km/h și temperaturi în jurul valorii de 0 grade, cu 9 grade mai puțin decât media săptămânii anterioare!





Consumul mediu a fost de 23.3kWh/100km, aproape identic cu cel din luna decembrie de 23.1 kWh/100km, viteză medie 21,4 km/h și drumuri doar prin oraș. Costuri 0 (încărcare doar la birou)
Cristian – Tesla Model Y Performance, Brașov
Laurențiu – VW ID.4, Cluj-Napoca

Asteptam informatii despre Toyota. O fi el un SUV minunat si spatios, dar ne trebuie vreo 8 ani ca sa stabilim ca e fiabil.