Tesla continuă să conducă clasamentul înmatriculărilor europene cu Model 3

Pentru cei ce nu înțeleg modul de producție Tesla în loturi destinate clienților europeni la Fremont și Shanghai, luna aprilie este cea a titlurilor bombastice despre cine va mânca Tesla pe pâine cu unt, etc.

Încărcate pe vapoare și ajunse în porturile europene doar la mijlocul lunii mai, livrările din ultimele șase saptamani ale trimestrului vor fi suficiente pentru a menține Model 3 pe locul 1, în prima jumătate a anului 2021.

Înmatriculările europene după primele patru luni, conțin însă mai multe povești despre preferințele clienților, decât atracția magnetică pentru Tesla, care continuă să scumpească modelele, câtă vreme cererea este mai mare decât capacitatea actuală de producție:

  • Noul ID.4 se ridică rapid în poziția de vedetă a grupului Volkswagen, chiar dacă ID.3 este în prezent pe locul 2 în clasament. (Legat de ID.3 este bine de știut ca aproape 50% din înmatriculări au fost cele din Germania);
  • Renault ZOE, până nu de mult regina înmatriculărilor europene alunecă încet cate o poziție, în favoarea unor modele mai noi;
  • Hyundai Kona este solid ancorată în preferințele europene, cel puțin până vor începe livrările noului IONIQ 5, la fel și Kia Niro, care se va întâlni anul viitor cu Kia EV6 pe piețele globale;

O mențiune specială pentru VW e-Up! care apare în clasament pe poziția 8, datorită livrărilor susținute în Germania, care reprezintă 84% din totalul înmatriculărilor, dovedind (dacă mai era nevoie) influența și puterea celei mai mari piețe europene.

O altă mențiune pentru grupul VW, a cărui strategie de electrificare începe să dea rezultate, fiind singurul producător care a plasat patru modele în top 10 și singurul SUV premium: Audi e-tron pe locul 10.

Dacă jocurile par făcute pentru prima jumătate a anului, dinamica se va schimba cu totul în cea de a doua, odată cu livrările mai consistente ale noilor Skoda Enyaq, IONIQ 5 și Mustang Mach-e, toate încercând să profite de întârzierea lansării producției pentru Model Y la Giga Berlin.

Analiștii de la EVsales, care sunt sursa informațiilor prezentate mai sus, afirmă că segmentul electricelor (BEV + PHEV) se menține la 15% din totalul înmatriculărilor noi în Europa, după primele patru luni.

Dacă sunteți interesați de experiențele zilnice alături de cele mai îndrăgite modele electrice în Europa, puteți urmări rapoartele săptămânale ale proprietarilor primelor OPT clasate în topul european, participanți la proiectul Electromobilitate și să le adresați întrebări la rubrica de comentarii, pe facebook sau în Forum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.