Un cadou din partea lui Darius la a treia aniversare

Ne-am întâlnit pe grupul Mașini Electrice și după un scurt schimb de mesaje am realizat că amândoi eram în Timișoara, așa că ne-am întâlnit la bătrânul Bastion, o adresă unde nu poți da greș pentru o primă discuție despre orice, la Curtea Berarilor.

Darius a părut la început surprins de ideea unui proiect de informare despre universul foarte complex al mobilității electrice, privit prin prisma și experiența proprietarilor. Dar cine ar putea fi mai potrivit să povestească despre experiența dobândită în mii sau chiar zeci de mii de kilometri alături de o electrică, decât cei ce din convingere și-au investit economiile pentru achiziția foarte puținelor modele electrice existente în urmă cu trei ani în țară?

Din start am realizat că experiența mea din lumea auto și a lui Darius, după mai bine de un deceniu cu blogul ArenaIT, ar putea face casă bună. Rămânea doar să ne găsim timpul pentru a explora posibilitățile de colaborare.

După întâlnire, Darius scria pentru ArenaIT un articol intitulat Electromobilitate: un proiect remarcabil care are ca scop promovarea automobilelor electrice, apoi altul despre test drive-ul cu TM 3 și încă unul despre experiența cu Ionică și tot așa mai departe, devenind un autor de bază pe blog, înainte de a deveni proprietarul unui Renault Zoe, cu ale cărui aventuri ne delectează săptămânal.

Printre numeroasele idei propuse de Darius a fost și cel al unui Forum-electromobilitate, care trebuie să recunosc că nu îmi amintesc de ce nu a prins rădăcini. Ideea a renăscut recent, la propunerea unui viitor proprietar de Hyundai Kona, care ne-a atras atenția că, deși am scris pe parcursul ultimilor trei ani despre temele majore ce preocupă viitorii proprietari, articolele sunt greu de găsit, materialul fiind răspândit în cele peste 1000 de articole publicate în revista online 24auto.ro și pe blogul electromobiliștilor.

Am supus la vot propunerea lui Laurențiu și majoritatea colegilor din echipă au considerat oportun un Forum dedicat, dar desigur că au existat și rețineri, considerând că multe discuții se poartă pe grupuri de interes pe facebook sau WhatsApp.

Așa cum Mircea a creat locul nostru de întâlnire pe teme electromobilistice, în timp ce dezgropam pe TM 3 din nămeții norvegieni în urmă cu doi ani, Darius s-a pus pe lucru și după o săptămână ne-a invitat pe toți pe Forum.

Respectul și MULTUMESCUL pentru acești doi vrăjitori de electroni, care au făcut posibilă comunicarea între proprietarii de automobile electrice și cei interesați de subiect nu are limite.

Prin faptul că astăzi se împlinesc trei ani de la publicarea primului articol pe teme electromobilistice, găzduit de Eugen Cocea pe 24auto.ro/electromobilitate, cadoul lui Darius pentru comunitatea noastră are o semnificație dublă și o importanță pe care vom ști să o apreciem doar peste alți câțiva ani.

Până atunci vă invităm să participați la discuțiile din Forum, împărtășind experiența la volanul unor modele electrice, sau să adresați proprietarilor întrebările ce vă preocupă în legătură cu modelul preferat.

Marius Toma a publicat deja o invitație la dialog despre VW e-Up! cu care a acumulat mai mult de 11.000 km în câteva luni, iar Paul Vădeanu va împărtăși experiențele din lungile călătorii prin Europa și în țară cu Hyundai Kona, după mai mult de 54.000 km acumulați din luna aprilie 2020.

Cu siguranță și alți proprietari vor povesti cu pasiune și realism, fiindcă o fac pe buzunarul propriu, despre bucuriile și neplăcerile întâmpinate alături de modelul electric ales.

Fie ca sunteți pasionați sau sceptici vă așteptăm cu interes pentru un dialog civilizat și obiectiv, concentrat pe experiențe reale, nu pe opinii sau informații „auzite” de la alții. Recomandăm să documentați contribuțiile cu imagini sau video și să indicați sursele pentru grafice, diagrame, specificații tehnice utilizate.

In final, dorim ca acest Forum să își îndeplinească scopul unui cadou simbolic din partea unui IT-ist, care și-a găsit pasiunea pentru automobile în noul univers electric, conectat și autonom, unde soft-ul a ajuns la putere.

MULȚUMIM Darius!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.