Utilizarea plajei de 0-5% a bateriei în timpul călătoriilor lungi

Un nou episod despre folosirea mașinilor electrice abordează utilizarea fără temeri a ultimilor electroni din baterie la drumuri lungi, atunci când situația o impune.

Încep printr-un fragment dintr-o conversație de pe Whatsapp:

Márton: Am ajuns la Budapesta cu 2%.
G: Bravo Boss. Te-ai riscat. 😉
G: Ultimii 40 km cu ce viteza ai mers?
Márton: 130 km/h
Márton: unii folosesc mașina în plaja 20-80, eu folosesc preponderent 0-20
T: puțin spus
C: trăiești la extrem! 🙂
C: Marton “ce e aia range anxiety“? 🥳
…..

Recent am avut un drum dus-întors de Târgu Mureș – Budapesta. Am ales să-l fac cu Zoe. Am planificat un call, un prânz, apoi o conferință pe durata pauzei de încărcare.

Trebuie neapărat să amintesc că Zoe al meu are bateria de 41 kWh și are SOH 92% (state of health) după 54.000 km la bord. Dar cel mai important aspect este că am doar încărcare Type 2, prin care trage cu maxim 22 kW. Modelul meu de Zoe nu are port CCS pentru încărcare rapidă.

Drumul pe A3 și datele de consum pe autostradă

Am pornit la 7:50 din Târgu Mureș, cel mai prost moment posibil, am stat 25 minute în ambuteiajul de dimineață. Pornind cu 100% nu pot ajunge la Oradea, distanța fiind de 278 km, din care autostradă în județul Mureș și Cluj. In plus, relieful pe autostrada „Bechtel” lucrează împotriva consumului, așa că am planificat să încarc la Turda.

De ce nu la Huedin sau la Ciucea? Din considerentul că sunt singurele stații pe drumul între Cluj si Oradea și dacă sunt ocupate nu pot încărca altundeva, din lipsă de alternative. La Turda ai opțiuni mai multe: OMV, MOL, Kaufland, etc.

Am ajuns la ora 9 și până am încărcat de la 68% la 82% am avut un Zoom call cu colegii de la firmă. Oprirea a fost pregătită în așa fel, încât să pot face call-ul de la ora 9. Nu am stat să încarc mai mult pentru că viteza de încărcare începe să fie tot mai mică peste 80% SOC (state of charge).

Includ aici două diagrame de consum, în stânga la câmpie, iar în dreapta pe A3-Cj, adică autostrada „Bechtel”.

Imaginea din dreapta reprezintă parcursul pe A3 de la Turda la Gilău. După cum știți, dinspre Turda sunt urcușuri, care se văd bine pe graficul de consum. Aici am mers cu 110 km/h setat pe tempomat.

Găsiți trei porțiuni ”fără consum” pe grafic. Sunt porțiunile de coborâre și am pus masina în N-Neutral. Pe graficul din jos se vede cum a crescut viteza în punctul 1 și 3.

Nota: Imi place să folosesc cu prudență Neutral la Zoe, în zonele unde relieful și traficul permite acest lucru. Dacă lăsam mașina în D-Drive, atunci trebuia să mențin accelerația ușor apăsată, ca să evit încetinirea prin frânare regenerativă, iar regenerarea nu aduce beneficii în aceste cazuri. Așadar eu folosesc Neutral și anticipez relieful/virajul și traficul. Nu am măsurători științifice, dar acolo unde pot face aceste manevre safe, am de câștigat la range utilizând inerția mașinii. Am observat un câștig de câțiva km buni făcând „coasting”.

Am ajuns la Oradea cu 12% și am încărcat până la 83%. M-am bucurat să văd că se suplimentează numărul de stații. A apărut un nou ABB cu 2xCCS, un Type 2, nefuncțional momentan, avea folia încă lipită. În rest, mă oftic că două Bolturi se roteau la încărcare, ținând stația de lângă mine tot timpul ocupată.

Pornesc spre Budapesta pe drumul cel mai scurt, prin Vama Bors și Berettyóújfalu, apoi înainte de Szolnok urc pe drumul expres M4. Am avut vânt puternic din lateral, 50-60 km/h, oricum traficul era infernal și mergeam cu 90-100 km/h, apoi pe autostradă cu 110 km/h.

Cu 83% la Oradea nu aveam cum să ajung la Budapesta, așa că am oprit pentru 15 minute, să încarc doar strictul necesar pentru a ajunge la destinație. Stația M4 Röfi TEAPont este foarte bine plasată, ieși doar 1km de pe autostradă și ai o taverna mică acolo pe durata încărcării.

Am ajuns cu 16% și am încărcat doar până la 35%. Mai aveam 80km de parcurs și estimatorul indica 94 km range. Suna bine, doar că pe 70 km de drum expres consumul putea fi mai mare. Aveam posibilitatea să mai stau încă 15 minute la stație, dar știam că la destinație, în Budapesta, pot încărca și eram convins că voi ajunge cu cât am încărcat.

Activarea modului de condus „Hammer Time” – sintagmă preluată din Formula 1

Am ales subtitlul cel mai răspândit, dar puteam să-l denumesc și „Strat 2%” sau ”Fast and furios keep calm”.

Modul se bazează pe următoarea secvență:
– conduc mașina la viteze normale,
– nu vreau să fiu piedică în trafic,
– accept să ajung la destinație cu rezerve minime,
– am posibilitatea să controlez ritmul de mers, accelerat sau lent,
– există un punct, când trec de ultima posibilitate de încărcare, unde decid dacă încarc de rezervă sau nu,
– în caz de nevoie pot reduce drastic viteza până la 40 km/h și pot rula zeci de kilometri din rezervă,
– fructific plaja 0-5% ca să câștig 15-25 de minute din timpul meu.

Pornesc la drum cu elan, ziua a fost lungă, este deja 4 după masa și vreau să ajung la destinație cât mai repede.

Prima acțiune este să fac „match” la distanța rămasă din navigație/Waze și range-ul indicat de mașină să fie egal sau superior. Exemplu: 70 km rămași pe Waze cu 75 km range pe bordul mașinii.

Urmărind ca aceste două cifre să fie apropiate, dozez viteza de deplasare. Am început cu 110 km/h, apoi am văzut că range-ul mai lasă loc și am accelerat la 120 km/h. A inceput să fie OK și cele două cifre se reduceau în același ritm.

Vedem imediat, la relatarea venind înapoi spre Oradea, cum funcționează când trebuie să reduc viteza.

Știam că la final am 10 km de trafic de oras, unde consumul va fi redus și măresc viteza la 130 km/h. Consumul crește și range-ul scade mai accelerat decât este distanța pe Waze, trece chiar sub!

Încep să vină alertele, galben, apoi roșu. Mai jos câteva poze cum arată alertele.

Nu am range anxiety, am mai trecut prin situații asemănătoare!

La un moment dat dispare din bord și cifra din estimator. Mai am sub 10 km până la destinație și știu că Zoe are rezervele sale ”ascunse” de electroni.

Ajung la destinație, pun mașina la încărcat și văd 2%. Mission accomplished!

Drumul de întoarcere Budapesta-Oradea – fără încărcare?

Am pornit cu 100% din Budapesta, am mers cu 110 km/h pe drumul expres M4. Aveam ultima posibilitate să încarc la Berettyóújfalu, 40 km de Oradea, dacă nu voi reuși drumul dintr-una.

După M4, pe drumul național, pun tempomatul pe 90 km/h. Traficul este normal, mai apuc să fac câteva depășiri a unor TIR-uri mai lente. Cifrele de pe Waze se aliniază frumos cu range-ul de pe bord.

La un moment dat văd că după depășirile efectuate am tras mai mult de mașină și cifrele nu par să fie în favoarea mea. Ajung în apropriere de Berettyóújfalu și decid să nu încarc, dar reduc viteza la 60 km/h. După vreo 10-15 km range-ul a urcat și am condus normal în continuare până la graniță.

Fix în dreptul vămii, la Petrom, este încărcător, dar eu am vrut la Kaufland, fiindcă acolo, dacă prind loc, pot să activez prin cupon. Am ajuns la Kaufland Oradea cu 1% pe bord! Mission accomplished!

Cu lecția făcută și cunoașterea mașinii în plaja 0-5%

Nu este prima oară când mă ”aventurez” așa de jos. Am notat în excel toate încărcările și în decursul anului trecut de peste 20 de ori am încărcat pornind sub 8%. Inclusiv am făcut un drum de 205 km, pornind de la Târgu Secuiesc cu 68%, ajuns la Târgu Mureș cu 0%, ultimii km parcurși cu 50 km/h.

De unde vine încrederea în limitele extreme ale mașinii? M-am documentat pe Youtube, unde se găsesc video cu toate tipurile de mașini electrice conduse până sunt descărcate complet. Așa am aflat că Zoe are o rezervă bunicică. La 0% și alertă roșie mai poți merge între 10-25 km, în funcție de viteza de deplasare.

Nu am știut dacă informația se aplică și la mașina mea. Am cumpărat un dongle ODB II, o diagnoză pe bluetooth și prin telefon pot să citesc datele REALE ale mașinii și bateriei. M-am învățat cu acest cititor și pot afla în mers capacitatea exactă de baterie rămasă.

Urmărind capacitatea reală a bateriei, am realizat că 1% pe bord reprezintă în realitate 4% (prima poză).
Iarna pot afla temperatura bateriei și dacă trebuie să fac yoyo cu pedala de accelerație, ca să o încălzesc până la 12-15o C, atunci pot urmări acest proces. Când ajung la stația de încărcare alimentez cu putere nominală (max. 22 kW, AC). Pot decide cât de frecvent, cât de sportiv trebuie să demarez și am învățat, pas cu pas, aspectele acestea specifice mașinilor electrice.

Datele pentru drumul Târgu Mureș – Budapesta și retur

În total am parcurs 1030 km, cu un consum mediu de 15.5 kWh/100km. Costurile de încărcare au fost doar 3 euro. În rest am folosit cupoane, sau la destinație, în parcarea din subsolul clădirii unde am prezentat despre Cloud Workflows.

Epilog

In concluzie, faceți temeinic temele și învățați ce știe mașina electrică când încep alertele galbene și roșii. Diferă de la model la model și fiecare marcă are propria strategie. Folosiți-vă de plaja 0-5% la nevoie, când știți clar că la destinație aveți posibilitate de încărcare.

Duc mașina la 0-5% tot timpul? Bineînțeles că nu, fiindcă ar fi dăunător acumulatorului și psihicului pasagerilor. Dar în condiții speciale, când știu că ajung la destinații unde pot să încarc, mi-a plăcut să testez limitele. Aleg orașele de destinație pentru astfel de experimente în așa fel încât, chiar dacă prima stație este ocupată, se găsesc alte stații în imediata apropriere. Astfel am garanția unui plan B… C, D.

Sunt sigur că vor fi comentarii că nu e sănătos să duci bateria așa de jos. Repet, fac acest lucru doar când știu că ajung la o stație unde pot să încarc. Nu-i sănătos să lași mai mult timp acumulatorul descărcat, dar nici asta nu este clar definit, dacă înseamnă ore, zile, sau săptămâni.

Dacă ar fi o problemă în a descărca la 0% sau a încărca mașina la 100%, atunci producătorii ar preveni acest lucru. De altfel, exact acesta este rolul buffer-ului. Cu alte cuvinte, ce vezi indicat la bord poți folosi. In realitate, mai rămâne o rezervă.

Notă: Recomand prieteniilor să folosească de plaja 0-20%, acolo unde curba de încărcare este eficientă.

Un exemplu pe baza informației de la Megane E-tech, a 4-a generație de electrice din grupul francez Renault.
In fișa mașinii vei găsi că poate să încarce cu 129 kW, dar acest lucru este posibil doar în plaja 0-20% a mașinii, după cum se vede în imaginea de mai jos. Dacă te folosești doar de 20-80%, atunci pierzi timp la încărcare, făcând skip la cea mai eficientă porțiune a curbei de încărcare. Totodată, nu vei vedea că încarcă cu viteza din fișa tehnică, pentru că nu ai dus-o în plaja unde se utilizează puterea maximă. La un Megane E-Tech, cu baterie de 60 kWh, acele 20%, înseamna un range de 80 km.

Menționez că în video-urile educative, se explică și momentul final când mașina începe să limiteze puterea. Sunt mai multe trepte, prima dată reduce puterea și poți accelera până la 80 km/h. Apoi, după un timp, reduce și mai mult puterea încât abia te lasă să conduci cu 20 km/h, atunci mai ai doar 1-2 km de mers.

Eu, oricât m-am aventurat spre 0%, am prins doar o dată prima treaptă de limitare, unde mi-a dat alerta Limited Performance.

3 Responses

  1. Fox spune:

    Super folositor articol! Multumim! La cat mai multe!

  2. g spune:

    super, si eu ajung destul de des la destinatie cu 0-2% 🙂

    poti sa explici un pic mai mult faza cu Neutral? Nu e totusi preferabil sa tii acceleratia usor apasata si sa beneficiezi de regenerare? Cu un coasting super agresiv poate intri rapid in urmatorul deal, dar ma indoiesc ca asta e mai eficient decat o regenerare moderata…

    ar fi dragut poate sa gasim un studiu pe chestia asta

    • Márton spune:

      Sa tin putin acceleratia la mine nu a dat rezultat, se oboseste muschiul si devine inconfortabil, apoi nu nimeresc dinstanta unde trebuie sa tin. La mine regenerarea cauzeaza oprirea masinii, nu in 25 de metrii dar in sute de metri. Asta inseamna ca pe o coborare trebuie si sa dau din acceleratie, aia inseamna consum. Practic cele doua lumi ar fi parcurgerea unei coborare de la A->B a) ori doar prin coasting/folosindu-se si de regenare b) ori prin regenare/accelerare fara coasting. Eu cum il folosesc in modul a) nu prea apas pe acceleratie, adica nu consum deloc. in modul b) desii ai facut regenerare, tot trebuie sa dai din cand in cand pe acceleratie sa prinda viteza, deci consum ceva.

      Apoi studiu am incercat, nu am gasit. Eu circul frecvent in judetele CJ, MS, HR, CV. Sunt multe urcursuri si coborasuri, si deja ma stiu cu ele. Sunt doua zone, unde pot merge si peste 5km doar in vale, si ele pot fi facute in coasting, si la curbe stranse mai pun in Drive. La final range-ul mi se ridica si cu 20-25km, desi am parcurs doar 5km.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.