Vacanță cu Ford Puma Gen-E: excursie + experiment + emoție, toate pe bază de energie electrică (ep. 1)

La finalul lunii martie 2026 am avut în sfârșit ocazia și condițiile potrivite pentru o excursie rapidă în mai multe țări din Balcani, astfel că am pornit energic spre ceea ce avea să fie o vacanță cu soare, cu ploaie, cu vânt și chiar cu zăpadă și viscol. 

Nefiind o excursie cu rol pur turistic, am mers zilnic prin tot felul de locuri, pe drumuri secundare și chiar sate izolate, așa cum îi stă bine cuiva care pleacă să vadă cât mai multe din țările pe care le traversează.Traseul a trecut prin Bulgaria, Grecia, Albania, Muntenegru, Croația, Slovenia, (iar) Croația și Ungaria.

Ideile pe care le-am respectat pe întreg traseul au fost:

  • fără autostrazi (cu excepția începutului și sfârșitului, adică București – Constanța și Curtea de Argeș – București),
  • climatizare pe 20-21 grade C, pe nivelul 1 din cele 3,
  • mers doar pe modul sport,
  • fără ocoluri spre stații mai rapide sau mai ieftine
  • am încărcat doar la stațiile de pe traseul stabilit (chiar dacă am avut și stații lente sau unele mai scumpe decât media).

La finalul celor 7 zile am adunat 4400 km și un consum de 13 kWh/100km in datele de bord, cu un consum calculat pe baza datelor de la stațiile de încărcare de 14,5 kWh/100km. Media de viteză a fost de 63km/h.

Și acum câteva povești și imagini din primele 2 zile, dat fiind că m-am gândit să avem 3 episoade pentru această excursie.

Prima zi

Am pornit pe A2 spre Constanța, cu o pauză de încărcare la Fetești, apoi am mers spre sud și am încărcat la Mangalia, ieșind din țară pe la Vama Veche, însoțit de ploaia ce a fost alături de mine toată ziiua.


Urmând litoralul din Bulgaria, am trecut pe lângă stațiuni și plaje, am traversat la ora de vârf Varna – toate văzute prin ploaie, ajungând la următoare stație de încărcare – la un complex hotelier din Sunny Beach.

Cum ploaia se întețise, nu am mai făcut poze și pauze – continuând până la următoarea stație – lângă Svilengrad, aproape de punctul unde se întâlnesc Bulgaria, Grecia și Turcia.

Am ajuns în Grecia, unde am ținut direcția Alexandroupoli, loc unde am încărcat la o stație din parcarea unui mare supermarket – ploaia continua vitejește să vină cu mine. Cu provizii pentru câteva zile, am zis că e cazul să mă îndrept către locul de cazare din acea seară – în Komotini. Înainte de culcare, am făcut rezumatul zilei: 948km.

A doua zi

Ziua 2 a fost dedicată traversării nordului Greciei, de la est la vest. Pornind de la Komotini, am mers pe drumuri secundare, pe malul mării sau cât mai aproape de apă, pe la Kavala, și am oprit pentru o privire spre insula Thasos.

Drumul a continuat pe la Salonic și apoi spre munte, pe lângă Edessa. Cum spiritul de aventură a fost mereu cu mine, deși a stat cuminte mai mereu, am ales o stație de încărcare ce era undeva sus pe munte – așa că am început să urc și pe măsură ce urcam peisajele deveneau din ce în ce mai de iarnă.

Sus, la locul pe care l-am ales era o ninsoare ușoară, dar cu vânt puternic și -4 grade Celsius. Cum în țară nu am avut parte de drumuri de iarnă serioasă, am făcut și botezul iernii de munte pentru mașină. Stația de încărcare se afla în stațiunea de schi Voras, la 2030m altitudine.

Coborârea a fost lungă și cu mare diferență de nivel, așa că m-am amuzat cu un consum de 3 kWh/100km după aproape 45 km parcursi ”la vale” în cam 1h.

Cum deja era întuneric, am continuat către Igoumenitsa, unde era cazarea din acea seară. Am mai făcut o oprire pentru încărcare la Ioannina, unde cele 4,4 grade ale cutremurului petrecut chiar când eram la stație s-au simțit bine de tot, fiind fix în zona epicentrului. 


Ziua s-a încheiat după 682 km parcurși – cu altitudini de la nivelul mării până la 2030 m și înapoi la zero.

Urmează episodul al doilea – cu drumul prin Albania, Muntenegru și revenirea în UE, prin Croația.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.