VW ID.3, Renault Megane și al doilea MG 4

Știrea săptămânii a venit de la Ionuț, colegul nostru din Pitești cunoscut pentru mai mult de 60.000 km parcurși cu Dacia Spring și singurul proprietar de Spring dispus să facă o imensă bucurie copiilor din comuna Șpring, la primul eveniment ”La Șpring cu Spring” de anul trecut.

De câteva zile Ionuț a adus acasă un MG 4, consolidând astfel renumele Spring-ului de ”aperitiv” în universul mobilității electrice, un deschizător de drum cu cel mai accesibil preț (dupa subvenții) pentru a gusta plăcerea condusului electric.

In așteptarea primelor relatări de la volanul noului electromobil al familiei, două imagini transmise cu entuziasm și bucuria noii achiziții de Ionuț.

Cronica echipei

Alex – VW ID.3 first edition, IF

În săptămâna 5-11august am parcurs 320 km cu un consum mediu de 13.7 kWh/100km.

Am atins un nou jalon, am trecut de 90.000 km🥳

Eroarea de o vedeți în bord (dacă vă întrebați) este de la senzorii de parcare. Eu bănuiesc că este modulul defect, pentru că am o eroare exclusiv când e cald afară și senzorii arată bine. Dar trebuie să-mi găsesc timp și să stau la dealer până rezolv în vreun fel.

Cosmin – VW ID.3 facelift, București

Saptamana trecuta am parcurs un total de 1.809 km cu un consum mediu de 15,7 kWh/100km și un cost total de 564 RON.

Acest drum a inclus întoarcerea din Grecia (850 km) si două drumuri tur-retur București – Rm Vâlcea (2*360Km).

In total am stat 2 ore si 20 de minute la incarcat la statii rapide, din care 2 ore pe drumul de intoarcere din Grecia. Acele 2 ore au fost pauze de odihna si masa care probabil puteau fi scurtate cu cel mult o ora daca mergeam cu o masina clasica, iar drumul inapoi spre casa era o proba olimpica.

În lumea mea reala de șofer amator cea mai lunga pauza de incarcare a fost de 58 de minute, dar după ce am terminat cu toaleta si masa am ajuns de la 4% la 100%, am mutat mașina ca sa eliberez statia si am mai stat încă vreo 15 minute la locul de joaca de la McD Studena, pentru ca trebuia sa consumam energia copiilor.

Pun poze cu toate cele 4 locuri cu stații rapide unde am încărcat in aceasta săptămână, ultima fiind la Pitești (Bradu) unde am făcut cunoștință cu un hub Eldrive.

In Bulgaria am încărcat la o locație Finess si doua Eldrive: locații bune si puteri mari.

Singura problema la incarcare pe drum a fost ca in Bulgaria la prima oprire de incarcare am realizat după 10 minute ca aplicația Finess nu mergea din cauza ca traficul de internet din roamingul meu se dezactivase cumva si a rămas asa cateva ore; odată ce am realizat care este cauza am rezolvat cu hotspot si mi-am vazut de treaba. Bineînțeles ca si-a revenit de la sine mai tarziu când nu mai aveam eu nevoie.

Marcel – VW ID.3, Cluj

Datele săptămânii 5-11/08: 

  • Distanță parcursă: 788 km,
  • Consum mediu: 12.08 kWh/100 km,
  • Încărcari: 3xAC, 100 kWh 
  • Cost: 0 ron

Întoarcerea din concediu aduce o normalitate in deplasările săptămânale. Astfel 280 km au fost realizați pentru naveta la job si restul o ieșire de weekend. 

Parteneri de încărcare găsim tot mai variați si tranziția către o normalitate a utilizării deplasării fara fum, o vor înțelege din ce in ce mai mulți. 

La cit mai multe flote de livrări EV!

Andreea și Silviu – Renault Megane, Arad

Pentru saptamana 5-11 August datele pentru Megane E-tech 60 Arad arata astfel:

  • Distanta parcursa: 445.3 km (naveta zilnica plus drumuri ocazionale)
  • Consum: 12.0 kWh/100km
  • Clima si altele: 0 raportat de masina , dar probabil un software bug
  • Incarcari: 
    • 16 kWh – AC acasa – Hidroelectrica 13 RON
    • 56 kWh – DC – Voltrelli + Elmotion   46 RON 
    • Total: 72 kwh – 59 RON 
  • Soferi: Silviu 70% din distanta, Andreea 30% din distanta. 

Am avut o săptămână obișnuită, în care mașina electrică a acumulat kilometri fără nicio problemă. Ne apropiem de 32.000 km parcurși, iar temerile inițiale legate de fiabilitatea vehiculului electric au dispărut. Acum, începem să ne facem griji pentru mașina termică din garaj, care petrece mai mult timp pe banca de rezervă. Săptămâna aceasta, a trebuit chiar să încărcăm bateria de 12V a acesteia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.