VW ID.4, IONIQ 5 și Niro – informații după excursii în țară și străinătate

La fel cum scriam în rapoartele echipelor Tesla, Kona și ID.3, perioada călătoriilor lungi în țară și străinătate este tot mai aproape, electromobiliștii fiind cuprinși de febra planificării traseelor pitorești cu posibilități bune de încărcare.

Fie că se bazează pe încărcare rapidă pe traseu, sau pe combinații cu mai comodele încărcări lente la destinație, elementul de bază al planificării rămâne cunoașterea în detaliu a autonomiei realizabile în diferite condiții de drum, relief, încărcare, condiții meteo și mai ales stil de condus și viteză de deplasare.

Sperăm ca valorile, ce se întind pe 12 luni, furnizate de participanții la proiectul Electromobilitate, pot fi un ghid util celor ce se află la început de drum, înaintea primului sezon de călătorii de vacanță.

Consumul mediu săptămânal

Despre condițiile în care au fost realizate valorile din ultima săptămână aflăm direct de la proprietari.

Laurențiu – ID.4, Cluj

O săptămână cu drumuri scurte, în jurul Clujului în weekend, care au adus și un record al consumului, atât săptămânal cât și cel pe distanțe scurte. Sâmbătă am ieșit la o plimbare prin pădure, alegând deplasarea către Stațiunea Muntele Băișorii.

La plecarea din Cluj-Napoca, bateria a fost încărcată până la 69%, iar la sosirea la munte aceasta avea 49%. Drumul este rezonabil, din punct de vedere al calității lui, diferența de nivel între Cluj și sosire fiind de aproximativ 1000 m.

După o plimbare de câteva ore, am pornit înapoi spre Cluj, cea mai mare parte din coborâre fiind făcută în primii 16 km, unde consumul a fost negativ, datorită regenerării.

După încă câțiva zeci de km, am dat din nou piept cu aglomerația din Florești (unde am făcut și un mic ocol, care se observă în diferențele de km la dus și la întors) și Cluj-Napoca, consumul final fiind nemaiîntâlnit pentru mine, iar bateria afișa 46% încărcare.


După alți 120 km duminică, consumul săptămânal a fost:

Iar finalul zilei, înainte de încărcare, a adus încă o premieră: 24% baterie, 146 km autonomie rămasă, adică 608 km la 100% încărcarea bateriei.

Am studiat graficul consumului din ultimul an și acesta este cel mai mic consum, atins vreodată cu mașina mea.
Care să fi fost motivul?

Probabil un cumul de factori, aglomerația care nu te lasă să mergi tare (deși oricum nu merg așa), temperatura perfectă, în jurul a 20 de grade, AC-ul nu a fost folosit, dar cred că motivul principal este schimbarea modului de a conduce.

Dacă până acum mergeam exclusiv în modul B, braking, unde recuperarea este mai puternică, de câteva săptămâni am zis să încerc modul D, drive, în afara orașului, lucru ce cred că a dus la consumurile mici, din ultimele săptămâni.

Cât despre știrile negative, așa cum am spus în mailul anterior, compania VW continuă să se faulteze singură, după ce s-a lăudat cu o grămadă de articole de presă cu noutățile lor, update-urile la versiunea de soft 2.4 și 3.0 fiind se pare amânate pentru sfârșitul toamnei.

Peter – IONIQ 5 awd, Timișoara

Datele din săptămâna 16.05-22.05 pentru IONIQ 5 AWD din TM sunt următoarele:

  • Distanța parcursă: 492.8 km
  • Tip traseu: 58% autostradă, 22% drum național, 20% oraș
  • Viteza medie: 43.2 km/h (am stat mult pe loc, cu clima pornită)
  • Consum mediu: 18.5 kWh / 100km
  • Total încărcări: 94.5 kWh
  • Cost încărcare: 102.3 RON RON (42.1 acasă, 60.2 la MOL Plugee in Ungaria)
  • Energie obținută de la panourile solare: 5.5 kWh

Atașez și poza, dar necesită un pic de interpretare. Din păcate (graba strică treaba) am uitat să resetez trip computerul când am plecat din aeroportul din Budapesta către casă, prin urmare în poză se văd valorile cumulate pe ultimele două săptămâni. Valorile din această săptămână au fost calculate din acest total și din ce am raportat săptămâna trecută.

Tudor – IONIQ 5 rwd, Timișoara

In săptămâna 16-22 Mai IONIQ5 a parcurs 253 km cu un consum mediu de 17.3 kWh/100km. In aceasta perioadă am încărcat 67.44 kWh cu un cost de 50.36 RON. Am avut și o sesiune de încărcare la EnelX care nu a fost facturată și nu este inclusă în costuri.

Marți seara am avut un drum Timișoara-Arad, circulând pe autostradă cu 130-139 km/h. Am avut parte și de o ploaie zdravăna, de aici și consumul ceva mai mare.

Tabel raportare săptămânală Tudor

NOTĂ: Dacă tabelul lui Tudor vi se pare detaliat, am adăugat o mostră cu dashboard-ul lui Andrei (Kona cu peste 100.000 km, Brașov), ca dovadă a pasiunii și timpului investit în colectarea și transmiterea informațiilor de proprietarii voluntari participanți la proiectul Electromobilitate.

MULȚUMIM pentru generozitatea cu care împărtășiți experiențele proprii, ajutând pe cei interesați să decidă când este momentul potrivit pentru pasul spre o lume mai bună, mai curată și mai liniștită.

Scurte informații despre Kia Niro

Chiar dacă nu este la fel de spațioasă ca ID.4 și IONIQ 5, Kia Niro a atins anul acesta cu siguranță o coardă europeană sensibilă, înregistrând cele mai numeroase înmatriculări, după cinci ani de la lansarea în Europa de vest.

Sursa: EU EVs la 28 mai 2022
(raportările pentru luna mai sunt incluse doar pentru Norvegia, Suedia, Spania și Olanda)

Cu Teo pornit într-un turneu european și Tibi plecat într-o delegație de trei săptămâni cu avionul, informațiile despre cele două Kia Niro din București vor lipsi un timp.

Analizând curba consumului mediu săptămânal obținut de Tibi în acest sfârșit de primăvară, valorile sunt apropiate de cele realizate de Laurențiu cu ID.4 în zona Clujului și de echipa Kona. Ca urmare, un avertisment amatorilor de EV 6. Fiind bazat pe platforma E-GMP și cu performanțe asemănătoare cu IONIQ 5, consumul și autonomia noului EV 6 vor fi mai apropiate de valorile realizate de Tudor și Peter cu IONIQ 5, decât de Teo și Tibi cu Niro.

Dincolo de cifre și statistici, rămâne bucuria călătoriilor line și tăcute cu electricele. Dintr-o astfel de drumeție de final de săptămână Tibi ne-a transmis o imagine despre care ne scrie:

Am făcut o poză cu mașina în vizită la unul din cei mai vechi goruni (stejar secular) din România.

Se află lângă Ploiești și este atestat documentar de pe vremea lui Vlad Țepeș, din 1490.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.