Zoe, Citigo, Niro, Peugeot e208, Fiat 500e – bilanțul veteranelor ianuarie 2025

La fiecare publicare a bilanțului am amintit importanța veteranelor pentru cei interesați de automobile rulate la preț mai accesibil, achiziționate pe piața second hand. Aici găsiți rezumatul problemelor apărute după perioade lungi de funcționare, mai precis începând din vara anului 2020 și peste 100.000 km.

Din start trebuie subliniat că această utilă sursă de informație nu ar fi posibilă fără pasiunea și devotamentul voluntarilor, care au continuat să transmită informații de la volan, cu mult peste stagiul de 12 luni convenit la începutul colaborării.

Cât de mult dincolo 12 luni? O rundă de aplauze pentru:

Alți veterani ai proiectului, încă activi săptămânal sau lunar, veți întâlni în echipele Kona, Model 3 sau Grupa Mare unde au ajuns cu a doua sau a treia mașină electrică, cu o singură excepție Titus.

  • Titus (Sibiu) – transmite în continuare date despre Hyundai Kona model 2020, începând din 24 august 2020, raportul pentru săptămâna trecută purtând numarul 233!
  • Marius (Câmpina) – și-a găsit locul potrivit în echipa Model 3, cu cel de-al doilea exemplar, dar ucenicia electrică a parcurs-o cu un VW e-Up! despre care a început să transmită informații de 1 iunie 2020.
  • Ovidiu (București) – a demarat colaborarea cu Peugeot e-2008 în 14 septembrie 2020, a continuat cu Tesla Model 3LR și în prezent îl regăsim cu informații despre Model Y Performance în Grupa Mare.
  • Tudor (Timișoara) – partenerul de cursă lungă, care după participarea la primele două evenimente organizate în cadrul proiectului, la Politehnica timișoreană în martie 2019 și la Brebu Nou de 1 mai 2019, a început să transmită date despre Hyundai Ioniq, Kona și IONIQ 5 fără întrerupere.

Daca sunteți interesate/interesați de evoluția unor modele pe termen lung aveți mai sus linkuri spre sute de articole scrise de colegii nostri.

Bilanț ianuarie 2025

Despre parcursul realizat de fiecare după nevoile proprii și consumul rezultat, din modul de exploatare în cea mai rece luna anului, nu ar fi prea multe de scris, dacă nu am fi publicat în bilanțul echipei că am trecut recent de borna primilor 4 milioane de kilometri.

Întâmplarea a făcut ca Radu (Zoe, Crivina) să fie cel care ne-a trecut de acest prag semnificativ, fapt consemnat cu tricoul aniversar Electromobilitate 4.000.000 km pe care-l va primi cât de curând. De altfel, odometrul lui Radu indica 164.032 km la finalul lunii ianuarie, contribuind cu 4.1% din parcursul total al echipei.

Costurile cuprinse între 19 lei/100km pentru Tibi (Niro, București), care utilizează exclusiv rețeaua publică și 6.3 lei/100km pentru Radu, încărcând majoritatea timpului acasă de la soare, dovedesc avantajele pe termen lung realizabile un orice electrică, mai ales în combinație cu panouri fotovoltaice.

Doina și Wiwi – Skoda Citigo, Timișoara

O nouă aplicație și tabelul zilnic, cu mai puține informații decât cele transmise în ultimii patru ani și jumătate.

Imagini cu bilanțul pentru ianuarie, odometrul și încărcarea la priza casnică din garaj.

Radu – Renault Zoe, Crivina (PH)

  • Parcursul lunii: 2617 km
  • Încărcat/utilizat: 516/484 kWh
  • Consumul mediu: 18.5 kWh/100 km
  • Costul cu încărcarea, exclusiv la stații publice de tranzit: 166 lei
  • Producție/consum sistem FV: 1000/794.80 kWh 

Detalii despre experiențele din ianuarie și bilanțul instalației fotovoltaice într-un articol dedicat:

Márton – Renault Zoe, Târgu Mureș

Zoe 41 a parcurs în luna ianurie 736 km cu consum 18,9 kWh pe bord, temperaturi de -5C în Târgu Mureș, deplasare 100% urban.

Am încărcat de 185 kWh din care 72 kWh aport solar. Consumul după pierderile de încărcare 25.14 kWh. Pe vremea asta, încălzirea bateriei în timpul încărcării e activă mai mereu.

Costurile de încărcare sunt de 76 ron. Dacă aș fi circulat aceeași distanță cu VW Sharan al meu, aș fi alimentat de 414 RON.

Laura – Peugeot e208, Timișoara

Aflăm de la Tudor că Peugeot-ul Laurei a parcurs în Ianuarie 2025: 694 km cu un consum de 19.8 kWh/100km și 31 km/h viteză medie.

În afară de drumurile zilnice în zona Timișoarei, Peugeot-ul a mai fost plimbat de mine într-o excursie de descărcare a bateriei cât mai aproape de 0%, urmată de o încărcare completă la stația de acasă pentru calibrarea acumulatorului, care de obicei se încarcă în intervalul 40-80%. 

Laura a mai avut un drum de făcut în zona Aradului, așadar micul leu a călătorit și în afara orașului în luna Ianuarie.

Încărcările sunt în continuare efectuate exclusiv la stația de încărcare de acasă, așadar costurile sunt minime.

La finalul lunii, Peugeot-ul indica la bord 35.405 km.

Bogdan – Peugeot e208, București

Pentru luna ianuarie:

  • Distanta totala: 854 km
  • Consum mediu: 20 kWh/100km
  • Viteza medie: 39 km/h

Nimic de raportat legat de mașină. Își face treaba cuminte si fara bătăi de cap.

Tibi – Kia Niro, București

Ceea ce ar putea fi ultima raportare pentru Niro, fiindcă de curând am achiziționat un IONIQ 5 rulat, arată cam așa:

  • parcurs – 1803 km
  • consum mediu – 17.3 kWh/100km
  • costuri cu încărcarea – 19 lei/100km

Pe viitor rapoarte lunare pentru IONIQ 5.

Raul – Fiat 500e, Timișoara

In luna Ianuarie Fiat 500e a parcurs doar în oraș un total de 551 km, cu un consum mediu de 20.4 kWh/100km.

Am încărcat AC doar acasă, 110 kWh cu un cost aproximativ de 86 LEI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.