Aplicația Carge (toate stațiile la un loc) și o călătorie la Viscri cu Zoey

La scurt timp după ce am făcut update-ul la BMS la Zoe, despre care v-am povestit într-un articol și video dedicat, am plecat într-o excursie la Viscri, ocazie cu care am testat și aplicația Carge, despre care o să vă povestesc tot acum.

Despre aplicația Carge

În urmă cu câteva luni am aflat de Carge, care este un startup grecesc ce își propune un lucru simplu teoretic însă greu de realizat practic: să aducă la un loc toate rețelele de încărcare pentru mașini electrice.

Am avut ocazia să o folosesc de câteva ori și chiar să intru în contact cu unul dintre co-fondatorii Carge. Oamenii sunt deschiși la propuneri și feedback și chiar oferă încărcări gratuite celor care-i ajută folosind aplicația.

De obicei prima încărcare e gratuită, însă dacă după aceea folosiți și codul meu REF520487 (Profile > Enter Voucher Code) atunci, după prima încărcare cu bani, vom primi amândoi câte 150 lei credit în cont. Din păcate, codul e valabil doar pentru primii trei care-l folosesc. Însă dacă primiți și voi astfel de vouchere, sunteți liberi și încurajați să le împărtășiți în secțiunea de comentarii. Astfel ne ajutăm reciproc și, de ce nu, îi ajutăm și pe ei cu feedback prețios.

Cât despre aplicația în sine vă pot spune câteva aspecte:

  1. Încearcă să adune cât mai multe rețele publice de încărcare în aplicație, đin întreaga lume. De când am folosit-o prima dată și până acum numărul lor a crescut impresionant
  2. Pregătesc tot felul de funcționalități interesante precum pornirea încărcării folosind un card virtual stocat în Google Pay sau Apple Wallet – deci se va putea face și cu ceasul
  3. Încă nu oferă prea multe informații în timpul încărcării dar promit că vor îmbunătății și treaba asta.
  4. Au aplicație atât de Android cât și de iOS
  5. Plătești atât cât încarci, fără bani blocați aiurea prin conturi
  6. Nu e compatibilă, din păcate, cu voucherele Kaufland sau cu tarifele preferențiale oferite de unii furnizori celor înregistrați (cum e la Enel, de exemplu)

Unii dintre membrii comunității o folosesc deja, așa că invițația mea pentru feedback în secțiunea de comentarii e deschisă.

Roadtrip-ul la Viscri

Și acum să vă povestesc și despre călătoria la Viscri, despre care puteți afla mai multe și în video-ul atașat acestui articol

Totul s-a intâmplat în iunie. Am plecat într-o duminică din Reșița cu 100% baterie, cu gândul că voi încărca puțin la Hațeg, la noua stație de la Lidl, și după aceea mai mult la Sibiu, în timp ce facem cumpărățurile.

Nevoie de încărcare la Lidl n-aveam, pentru că după 100 km parcurși consumasem doar 25% din baterie, semn și că update-ul de software și-a făcut treaba și că pe drum național poți obține 400 km autonomie cu Zoe ZE50, acum. Același rezultat l-am obținut și la drumul Timișoara – Reșita.

În fine, ideea era să testez puțin stația de la Lidl, unde am până la urmă n-am reușit să încarc pentru că stația nu permitea încarcarea la AC și DC în același timp, iar pe DC era deja cineva la încărcat. Foarte ciudat.

Am plecat spre Sibiu și ne-am oprit la Promenda, unde am folosit aplicația Carge pentru ca încărca la Renovațio. Gândul meu a fost să încarc până la 100%, pentru că nu șțiam dacă pot încărca la Viscri unde, apropo, am stat la o căsuță deținută de Fundația Mihai Eminescu Trust și pusă la dispoziție turiștilor prin Experience Transylvania – recomandăm cu încredere.

Doar că în timpul cumpărăturilor am văzut că încărcarea s-a oprit la 80% și, ulterior, nici n-am mai reușit să o pornesc, pentru că stația dădea eroare orice aș fi făcut.

Ca atare, m-am mutat la Penny, pe un Type 2, și ceea ce trebuia să fie o oprire de 1h, s-a transformat într-una de aproape 3h. Însă nu ne-a părut rău.

Am ajuns la Viscri cu 62%, deci practic suficient cât să mă întorc la Sibiu fără emoții. Doar că supriza plăcuta a fost că am putut să încarc la o priză cu împământare – ceva destul de rar în satul românesc, așa că am plecat de acolo cu 96% baterie după câteva nopți.

La întoarcere spre Timișoara ne-am oprit la Kaufland Sebeș unde am încărcat vreo 50 de minute, timp în care ne-am bucurat de niște langoși și clătite delicioase de la rulota din parcare.

Drumul de întoarcere a fost mult mai ușor și ne-a ajutat foarte mult că am reușit să plecăm încărcați de la Viscri. Am ajuns în Timișoara cu 12% fară vreo emoție.

Video despre roadtrip și aplicația Carge

5 Responses

  1. Safta Dorel spune:

    Am achizitionat de curand un ID.4.
    Sunt interesat de comentariile de pe electromobilitate.

  2. Avadanei Cristina spune:

    Buna ziua. Am facut o excursie saptamana trecuta si a trebuit sa fac o incarcare la o statie Renovatio. Am instalat aplicatia Carge (am zis ca le am pe toate la un loc) si am incercat sa fac incarcarea electrica. Nu a functionat, am renuntat, am sters aplicatia. Asta se intampla pe 12.08. Astazi, 21.08 cand ma trezesc, aplicatia bancara ma anunta ca am facut 2 plati catre Carge, una de 100 USD si , imediat, una de 200 USD. E clar caz de frauda bancara. Ati mai auzit de un asemenea caz?

  3. Avadanei Cristina spune:

    Da, am primit mesajul. Astept si banutii inapoi in cont.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.