Bilanț 2021 și perspective pentru IAA MOBILITY

Introducere

De Helmut mă leagă o prietenie ce a demarat la locul de muncă în anii ’80 și a continuat peste mări și peste țări, acolo unde ne-au purtat valurile vieții. Periodic ne reîntâlnim, depănăm povești recente și cele de demult, dar de foarte multe ori alunecăm pe panta automobilismului de tot felul.

În timp ce despre pasiunea mea pentru tranziția spre electromobilitate nu mai sunt prea multe de spus, Helmut descoperă pas cu pas acest univers nou, pe care îl analizează cu o privire mai critică decât o putem face noi, toți cei pătrunși de febra electronilor puși la treabă pentru a învârti roțile lumii.

Evenimentul major al unor noi dezbateri este din doi in doi ani salonul auto IAA, desfășurat până în 2019 la Frankfurt, iar începând cu ediția din acest an la München. Demonstrațiile de la Frankfurt împotriva industriei auto au continuat și anul acesta, dar poliția bavareză a mobilizat forțe de ordine cum n-am mai văzut la o manifestare auto, generând impresia că astfel de întruniri, îndrăgite în trecut, se derulează sub stare de asediu și ar putea dispărea din nou online, așa cum a demonstrat pandemia că se poate întâmpla.

Cu toate acestea, spre deosebire de ultima ediție de la Frankfurt, unde câte un model electric era rătăcit pe ici pe colo la câteva standuri (cu excepția VW, care a lansat tripleta mini, ID.3 și Taycan în 2019), ediția din acest an a reprezentat transformarea epocală din industria auto, cum nu se poate mai bine. Pe fondul legislației europene care limitează emisiile de CO2 tot mai restrictiv, a subvențiilor majorate și a gamei de modele 100% electrice tot mai performante, înmatriculările de vehicule 100% electrice sunt în creștere rapidă, chiar dacă o portiță legislativă lasă în continuare posibilitatea producției de motoare termice pentru hibrizii plug-in.

Ediția din acest an a reprezentat semnalul definitiv că puternica industrie germană se aliniază pe direcția mobilității electrice și va încerca să recupereze rămânerea în urmă față de cea chineză și a marelui absent de la IAA, dar mai prezent ca oricând în discuțiile de acolo. Tesla a fost din nou pe buzele tuturor, chiar dacă oficial firma californiană nu a avut un stand de prezentare.

Cu o privire încrezătoare la viitorul electromobilității și în așteptarea momentului când concurența reală și progresul tehnologic vor coborî prețurile la un nivel mai acceptabil, sper să rămânem cu toții sănătoși și să dezbatem viitoarele modele de la IAA 2023, pentru care munca de concepție și proiectare este în plină derulare .

Dan Boboescu

Raport final IAA Mobility 2021

Comunicatul de presă final, emis de organizatorii IAA 2021, prima ediție de la München, conține câteva date statistice interesante, care dovedesc că interesul publicului pentru astfel de manifestări nu a dispărut, în ciuda amenințărilor unor proteste care au încercat, și parțial au reușit, să întrerupă desfășurarea salonului auto.

  • 400.000 participanți din 95 de țări;
  • 744 de expozanți;
  • 936 de participanți (din 32 de țări) la prezentările și dezbaterile despre viitorul mobilității;
  • 67% din vizitatori au fost mai tineri de 40 de ani.

Prima ediție a evenimentului IAA MOBILITY la München a fost un succes. Organizatorii, vizitatorii și firmele participante s-au declarat mulțumiții cu noul concept ( vezi și articolul din ziua a treia).

Peste 100 de premiere, ne asigură organizatorii, au fost prezentate, reprezentând cele mai noi modele și concepte, care subliniază transformarea mobilității prin digitalizare și măsurile de reducere a impactului asupra climei.

Preocuparea susținută pentru protecția sănătății vizitatorilor și expozanților, a demonstrat că organizarea unor evenimente majore sunt din nou posibile, câtă vreme publicul și participanții respectă disciplinat măsurile impuse.

Standul Mercedes din Odeonsplatz

IAA MOBILITY 2021 a reprezentat o premieră organizatorică prin amplasarea standurilor în piețele din centrul capitalei bavareze, generând o atmosfera foarte plăcută în aer liber, prin care expoziția a venit la vizitatori și nu invers, cum era tradiția. Localnicii au acceptat ideea și au colaborat la organizare, respectând restricțiile de trafic impuse după amplasarea numeroaselor pavilioane pe unele artere ce duc spre zona centrală.

Interesul major generat în rândul populației a dus la câteva limitări temporare pentru accesul la unele standuri, o măsură acceptată de vizitatori ca protecție pentru evitarea inghesuielii tradiționale de la manifestările auto de anvergură.

Navete autonome ca soluție pentru transportul urban la IAA MOBILITY

Pe lângă marile firme auto și furnizori din industrie la IAA MOBILITY au expus 75 de producători de biciclete și 78 de startup-uri din domeniul mobilității, acoperind 260000 m2 în complexul expozitional și încă 65.000 m2 în piețele din centrul orașului.

Test drive și Blue Line

O altă premieră a fost posibilitatea oferită pentru test drive-uri în zona complexul expozițional și așa numitul BLUE LINE, care a legat spațiul de expunere de la periferia orașului (pe locul fostului aeroport Riem) cu centrul orașului.

255 de automobile puse la dispoziție de expozanți au derulat aproape 7000 de plimbări electrice sau hibride.

Nico Rosberg, fost campion mondial de Formula 1, la IAA MOBILITY 2021

În plus, educarea publicului despre electromobilitate s-a derulat în spațiile de conferințe amenajate în complexul expozițional dar și pe scena din fața primăriei, unde publicul interesat a beneficiat de un program de peste 42 de ore de discuții și sesiuni de întrebări și răspunsuri cu specialiști din domeniu.

Marcati in calendare urmatoarea mare opotunitate de a conduce cele mai noi modele electrice si hibride la IAA – MOBILITY din 5 -10 septembrie 2023.

Helmut Theil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.