Bilanț februarie – Ford Explorer, Renault Scenic, Skoda Elroq

A trecut și cea mai friguroasă lună din acest an, dar care nu a adus consumuri de speriat, mai ales pentru noii proprietari, cei care s-au alăturat proiectului în ultimul an.

Comparativ cu luna ianuarie situația pentru toată echipa este cea din tabel:

Parcurs
[km]
Consum mediu [kWh/100km]Cost energie* [RON/100km]
ianuarie715621,725,42
februarie982819,730,28

* Cost mediu pentru 5 participanți


Cel mai mare consum se pare că l-am reușit eu, dar așa cum repetăm de multe ori, condițiile de utilizare sunt principalul factor care poate aduce consumuri/cheltuieli mai mari.

Chiar dacă, în acest caz, deplasările pe autostradă (Cluj-Berlin într-o zi) au adus consumuri ridicate, faptul că am încărcat la stațiile Ionity, care au preț mai mic decât cele private din țară, au ținut totuși sub control capitolul cheltuieli.

Parcurs

Dacă expediția mea la Berlin a ridicat parcursul la peste 3000 km, Gabi a acumulat majoritatea kilometrilor cu ocazia #RO1000Challenge, unde nu a fost doar participant, ci a pus umărul serios la organizare.

Consum

In cele două articole despre călătoria la Berlin am scris despre condițiile meteo nefavorabile, frig, ploaie și ceață, la care s-a adăugat viteza mai mare pe autostradă, un pachet care m-a trecut de bariera psihologică a consumului mediu de 20 kWh/100km. Cu excepția Scenic-ului, utilizat pe trasee locale în Oradea, cu toții ne-am poziționat într-un interval foarte îngust de valori 19 – 20,7 kWh/100km.

Cost cu energia electrică

Dacă pentru Scenic și Explorer-ul alergat la Berlin, costul mai poate fi comparat cu acele diesel-uri mitice care consumă doar aer și sunt întâlnite în poveștile nemuritoare ale internetului, ceilalți colegi sunt la adăpost de orice comparații cu afumătoare de același gabarit.

Chiar așa, ați văzut ultimele prețuri la pompele de carburanți? Mă tem că este doar începutul!

Ford Explorer – Gabi, Târgu Mureș

  • parcursul total – 3042 km 
  • consumul mediu 19 kWh/100km 
  • costul încărcărilor  
  • ~80kWh direct din panouri
  • ~ 296kWh din rețea la un cost de 300 lei. 
  • ~200kWh utilizați la RO1000 la un cost de 330 lei 
  • ~70kWh utilizați la drumul de întoarcere la un cost de 140 lei. 
  • cost /100 km parcurși – 25,31 lei​

Ford Explorer – Laurențiu, Cluj-Napoca

  • Distanța totală parcursă – 3054 km
  • consum mediu ponderat -20,7 kWh/100 km
  • cost total încărcări – 1199,32 lei
  • cost /100 km parcurși – 39,27 lei​

Cheltuielile mai mari s-au datorat drumurilor la Berlin, deplasarea în condiții de iarnă și pe autostradă, punându-și amprenta pe consum, respectiv bani.

Ford Explorer – Laura, Timișoara

În luna Februarie Fordul a parcurs 1250 km cu un consum de 19,7 kWh/100 km. Această distanță include un drum de întoarcere de la Cluj la începutul lunii și un drum spre Cluj la finalul acesteia. În rest, aproximativ 500 km au fost parcurși în Timișoara și zona periurbană. 

Sunt impresionat de eficiența Fordului chiar și la viteze de autostradă, iar preîncălzirea acumulatorului „la buton” este un feature util în cazul în care vrei să încălzești acumulatorul pentru o stație care nu există încă în navigația mașinii. 

Puterea de încărcare de 130 kW este suficientă chiar și pentru drumuri lungi, iar împreună cu eficiența destul de bună raportată la dimensiunile mașinii o fac un companion bun pentru călătorii lungi.

La finalul lunii odometrul indica 7369 km.

LunaDistanța [km]Consum [kWh/100km]Viteza medie [km/h]Odometer [km]
February 2026125019.7487369

Skoda Elroq – Dan, Timișoara

Vă prezint mai jos rezultatele lunii Ianuarie 2026 pentru Skoda Elroq 59 kWh – Timișoara.

  • Distanța: 540 km
  • Consumul: 19.1 kWh/100km 
  • Cost încărcări: 71.5 ron
  • Cost / 100 km = 13.24 ron/100km

KM actuali: 28.02.2026 ->  3002

Total încărcări, raport AC/DC și cost total:

Distribuirea energiei încărcate conform locurilor de încărcare (doar cele cu plată):

Harta drumurilor:

Skoda Elroq – Iasmin, Timișoara – valori calculate din raportările săptămânale
  • distanța lunară parcursă – 1717 km;
  • consum mediu ponderat, – 19,9 kWh/100 km
  • cost total încărcări – 445,5 lei
  • cost /100 km parcurși – 25,95 lei

Renault Scenic – Cătălin, Oradea – valori calculate din raportările săptămânale
  • distanța lunară parcursă – 225 km;
  • consum mediu ponderat, – 16,9 kWh/100 km
  • cost total încărcări – 107,8 lei
  • cost /100 km parcurși – 47,9 lei/100 km

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.