Călătorie de toamnă cu Hyundai Kona Electric: Băilești – Amsterdam

Toamna asta e parcă cea mai frumoasă din ultimii ani. Caldă, liniștită… Parcă niciun anotimp nu e mai frumos decât toamna pe continentul nostru și ar fi fost o mare pierdere să nu mă bucur de alunecarea tăcută prin coloritul inegalabil al pădurilor.

A fost primul meu drum de toamnă de-a lungul Europei și nu doar anotimpul a fost altul.

Întâi de toate „am probat” angoasa celebră a călătoriei de mii de kilometri cu mașina electrică, în forma ei oarecum extremă. Locul bebelușului de pe bancheta din spate l-a luat Lea, un metis (boxer și labrador) de patru luni și aproape 10 kilograme. În rest, nimic diferit: pașaportul ei, mâncarea ei, sacoșa ei cu toate cele necesare, toanele și nevoile specifice…

Traseul a fost același. Ieșirea pe la Nădlac II (mare prostie să nu consult la timp pagina cu timpul de așteptare de pe site-ul Poliției de Frontieră), Budapesta, Viena, Passau, Regensburg, Nurnberg, Frankfurt, Köln, Arnhem, Amsterdam, cu o lungime de aproximativ 2000 km, parcurs în două zile. Asemenea și drumul de la întoarcere.

Popasurile din Austria au fost altele, însă. De data asta a trebuit să înnoptăm ținând cont că avem cu noi un animal de companie, însă nu mă pot plânge! Locul perfect a fost un motel din apropiere de Linz, unde am avut și încărcare gratuită pentru clienți, condiții grozave, cafea din partea casei și check-in automat.

A fost primul drum, din multe altele anterioare, în care doar în România am încărcat cu puteri mai mici de 50 KW. În Ungaria am oprit la stațiile Mol de lângă Budapesta și dinainte de ieșirea către Austria, unde sunt două hyperchargere grozav de bine amplasate.

O surpriză foarte plăcută a fost încărcarea de la Kiskunfélegyháza, unde prețul de numai 120HUF/KWh (100HUF vara) este mai mult decât convenabil pentru încărcare cu puterea de 75 KW. Aplicația… nu există. Încărcarea se lansează din browser și nu necesită nici cunoașterea limbii maghiare, nici un master la MIT…!

Odată ajuns în Austria, cuvântul de ordine este EnBW, care oferă încărcare cu puteri de ajung la 300 KW la un preț care gravitează în jurul a 0,50 euro/KWh, în funcție de planul tarifar ales și de eventualele reduceri. Am profitat de acordul dintre Hyundai și EnBW și astfel am încărcat peste tot (chiar și la parteneri) cu 48 de eurocenți pentru fiecare kilowatt oră. Poate părea mult pentru un ochi neantrenat cu costul încărcării din Grecia, ori complice la decesul încărcărilor gratuite de la magazinele Lidl din România, dar…

EnBW a fost tovarăș de drum până la ieșirea din Germania. Stațiile proprii oferă și plug&charge, dacă activezi în aplicație opțiunea la începutul unei încărcări. Singura problemă vizibilă e că aplicația mobility+ nu este nici acum disponibilă pentru „androizii” din România.

Sunt deja de doi ani și jumătate convertit la electromobilitate, dar nu e drum de-a lungul Europei în care să nu rămân cu gura căscată când văd cât de repede evoluează lumea în domeniul acesta.

De data asta, surpriza a fost hub-ul de încărcare de la Erlangen, unde am găsit 10 stații de câte 300KW, cu câte două puncte de încărcare. A fost incredibil! Un hub cu o putere totală de 3MW a fost mult peste ceea ce credeam că poate să însemne non-Tesla, dar avantajul cel mai important îl reprezintă locația: aproape de autostradă, cu fel de fel de magazine, un supermarket REWE, un motel Novotel, un Mc Donalds.

Aici, înconjurată de modele mult mai noi produse de Audi, BMW, Mercedes ori Tesla, Kona mea, cu ai săi maxim 75KW, părea o haină de dimie la Milano Fashion Week.

Ultima încărcare de pe traseu a fost înainte de ieșirea din Germania. În Olanda am încărcat doar la stații AC din Amsterdam (extrem de numeroase) cu un preț de 0,31euro/KWh, folosind fie aplicația InCharge, fie cardul E-Flux EV. Oricum, interoperabilitatea din Olanda este, ca să zic așa… „un pod prea îndepărtat” pentru noi, cei din România.

Problema la Amsterdam a fost, însă, prețul parcării pe timpul zilei. Duse sunt vremurile când mașinile electrice aveau parcare gratuită pe străzile metropolei! Între orele 9:00 și 21:00, prețul ajunge până la 6 euro/h. Chiar și noaptea, când parcarea este gratuită, tot trebuie să te înregistrezi în (desigur) aplicația de parcare care, (desigur) nu e disponibilă pentru românii de ocazie aterizați pe acolo.

Mai există, totuși, încărcare gratuită în Amsterdam? Oricât ar părea de straniu, da! În parcarea din subsolul Olympisch Stadion poți porni/opri încărcarea cu orice card RFID, deși un afiș nu foarte discret te anunță că prețul este același cu cel de la suprafață.

Drumul de întoarcere nu a fost cu nimic altfel decât la dus. Aceleași păduri colorate fantastic, aceeași lumină filtrată prin miere a soarelui de toamnă, aceleași lucrări parcă fără sfârșit pe autostrada numărul 3 din Germania.

Intrarea în România a fost de data asta pe la Cenad, traumele celor două ore și jumătate de așteptare la Nădlac II fiind încă proaspete în memoria mea afectivă. E, oarecum, normal, devreme ce parcursesem 148 de kilometri de autostradă în nu mai puțin de 3 ore și 43 de minute. Iată de ce doar drumul de la întoarcere, cu cei 2012 km ai săi, parcurși în 21 de ore și 17 minute, poate fi reprezentativ.

Pauzele de încărcare au însumat 4 ore și 51 de minute, din care vreo 10 doar pentru a mă dumiri cum funcționează încărcarea la stațiile din Timișoara.

Încărcările pe acest drum au fost mai numeroase decât la călătoriile anterioare. Stațiile mult mai des întâlnite și unele nevoi ale pasagerei din spate au înmulțit pauzele față de drumul anterior. Timpul mediu de zăbovit la încărcare a fost de 32 de minute, iar încărcările de pe traseu au fost mereu cuprinse în intervalul 20%-70%.

Nu am încărcat deloc nici la Ionity, unde tariful exorbitant are ca alternativă un abonament anual care-mi este inutil, nici la stațiile Tesla din Austria, Germania și Olanda, care au fost deschise pentru încărcarea și altor mașini, dar unde prețul de 0,83 euro/KWh este mai mult decât piperat și nici la Fastned (care, presat de concurență, a reușit să scadă tariful în plină criză energetică).

Costul total al încărcărilor întregii deplasări a fost de aproximativ 1200 de lei, ceea ce exclude costul încărcărilor până la 90%-95% cu care am pornit în fiecare dimineață a celor 4 zile de drum.

Nu m-am îngrijorat nicio clipă, nu am simțit mai multă oboseală decât de obicei, mașina nu a avut nicio sincopă, iar încărcările de 30-35 de minute la intervale de 150-200 km de după prima încărcare rapidă au fost la fel de binevenite pentru toți.

Urmează un alt drum în iarna asta, dar, așa cum nici virusul ultimei pandemii nu a făcut-o, nici temperaturile scăzute, nici recentele scumpiri de câțiva eurocenți pentru 1 KWh și nici armata de alarmiști care poluează internetul cu calcule rupte din filmele de groază nu vor putea să demonstreze că mobilitatea electrică e doar un vis pasager.