CES 2021 – „punctul de inflexiune” pentru General Motors

In timp ce anul trecut marii producători tradiționali și câteva startup-uri au umplut cel mai mare pavilion din complexul expozițional din Las Vegas, anul acesta General Motors a fost singura firma auto cu o prezență amplă în spațiul digital al primei ediții virtuale CES – Consumer Electronics Show.

In prezentarea de o oră, Mary Barra, CEO GM, și echipa au explicat ce reprezintă „punctul de inflexiune” în strategia GM și au încercat să convingă audiența că momentul electrificării în masă a sosit. Alți membri ai echipei GM au fost foarte activi pe parcursul celor patru zile CES, participând în discuții și conferințe legate de subiectul mobilității viitorului, tehnologiilor de conducere autonomă, progresul acumulatorilor auto, etc.

Mesajul coerent al întregii echipe GM și al majorității participanților la CES:

2021 este anul marii schimbări de direcție în industria auto și viitorul transportului de persoane și marfă va fi cu certitudine electric, autonom și conectat.

Dincolo de vorbe, cu pricepere meșteșugite de specialiștii în comunicare, din care nu au lipsit decarbonizare, criza globală de mediu etc. și pretenția (nejustificată de fapte) că GM va conduce transformarea industriei auto spre electrificare, stau câteva proiecte majore, care merită atenție în detaliu.

Acumulatorii ULTIUM

In colaborare cu LG Chem, GM va produce proprii acumulatori auto la Lordstown în Ohio. Conceptul modular, care poate fi asamblat pe orizontala, așa cum se practică în prezent, dar și pe verticală (cum au demonstrat practic Lucid Motors și Rimac), oferă posibilitatea echipării unei game foarte largi de modele, pornind de la același modul de bază, ceea ce va duce la ieftinirea acumulatorilor și implicit a prețului de producție.

BMS wireless și arhitectura VIP (vehicle intelligence platform)

Un alt aspect ascuns ochiului clientului, dar foarte important pentru reducerea costului de producție, este introducerea comunicării wireless între acumulator și BMS (battery management system). Atât GM cât și Motorola au prezentat avantajele sistemului, care reduce complexitatea și masa cablajelor electrice.

Conducerea autonomă – Super Cruise

Prin achiziția startup-ului Cruise, GM și-a asigurat o platforma hard și soft performantă, care este în curs de testare complet autonomă în San Francisco.

Kyle Vogt, fondatorul Cruise și actualul CEO al JV-ului cu GM, a explicat cum criza generată de pandemie a devenit un catalizator pentru aprobările necesare testării în trafic fără șofer. Punctul de interes comun, găsit între firmă și autorități, a fost livrarea cu vehicule autonome a peste 140.000 de porții de mâncare în zonele defavorizate din aglomerația urbană a golfului San Francisco.

BrightDrop și electrificarea livrărilor de marfă

Din gama de noi vehicule prezentate de GM, cel mai mare impact imediat asupra calității mediului din orașe va fi generat de furgonetele de marfă prezentate la CES.

Testele au inclus livrări de pachete pentru clienți, efectuate împreună cu FedEx, cu ajutorul van-ului și a modulelor electrice de transport. Răspunsul din partea personalului de distribuție și eficientizarea rutelor de distribuție, cu ajutorul unui soft propriu pentru logistică, sunt foarte promițătoare.

Efortul în domeniu este tot mai susținut și după Ford, Rivian (pentru Amazon), Workhorse și alți producători europeni, in frunte cu StreetScooter, electrificarea distribuției de pachete a luat amploare în 2020, anul când comerțul electronic a crescut exponențial, în contextul pandemiei.

Gama de noi modele electrice

Echipa GM ne asigură că investiția în valoare de 27 miliarde USD pentru electrificare pana în 2025, va rezulta în 30 de modele electrice noi.

In vară vor începe livrările unei variante noi a veteranului Chevy Bolt, cât și a unui SUV compact construit pe aceeași platformă și denumit deocamdată Bolt EUV – electric utility vehicle.

Cam la atât se rezumă ceea ce ar putea fi încadrat în categoria „automobile electrice pentru toata lumea”, așa cum au susținut prezentatorii GM, repetând fraza cheie lansată de Mary Barra odată cu noțiunea „punctului de inflexiune”.

Gama de modele Cadillac, unde o simulare digitală pentru viitorul Celestiq a fost prezentată alături de mai vechiul concept Lyriq, sunt orice altceva decât variante electrice pentru toată lumea. Același lucru se poate spune și despre reîncarnarea Hummer-ului ca bestie electrică de peste 2.5 tone și 1000 CP.

Impresii la cald

După seria de prezentări GM am rămas cu un gust dulce-amar. Pe de o parte efortul de a schimba direcția marelui concern auto din Motor City se ciocnește de aceeași inerție organizațională și structuri osificate, care stau și în calea lui Herbet Diess, CEO VW, pentru împlinirea marii viziuni electrice a grupului VW.

Imi este însă imposibil să nu remarc ipocrizia corporatistă, știind că GM a participat la procesul împotriva legii prin care statul California are dreptul sa stabilească propriile norme antipoluare, până în ziua când alegerile au făcut clar că noua administrație americană va promova investiții în protecția mediului, energie regenerabilă și autovehicule electrice.

Dar nu a fost atât de mult schimbarea bruscă de direcție, odată cu schimbarea politică la Washington, cât afirmația că GM va fi lider al electrificării și va produce modele electrice pentru TOATE categoriile de cumpărători.

Cu tot respectul pentru pionieratul cu EV 1, Volt și Bolt, liderul electrificării actuale nu mai are sediul în Motor City, iar Hummer, Celestiq și Lyriq sunt modele cu preț de peste 80.000 USD, departe de buzunarul „tuturor”. In plus, până să înceapă livrările viitoarelor 30 de modele electrice, milioane de SUV-uri gigant și truck-uri monstruoase, cu motoare de la 5 litri în sus, vor continua să otrăvească atmosfera pentru următorii 15 – 20 de ani.

Sursa: google finance

Cu toate acestea, investitorii par impresionați de simulările video prezentate de GM și valoarea acțiunilor a crescut cu 16% în zilele ce au urmat prezentării. Se pare că în zilele noastre este suficient sa promiți că vei face ceva în domeniul electromobilității și investitorii vor veni cu buzunarele larg deschise.

La fel ca animația cu un vehicul personal zburător, care a fost preluată cu generozitate de presa fascinată de mașini zburătoare și drone personale, de la promisiunea de a deveni un producător exclusiv de vehicule electrice până la realitate, încă mai este o cale foarte lungă pentru GM și mulți alți producători tradiționali, ancorați în trecutul industrial glorios de peste 100 de ani.

Măcar Hyundai a avut decența să aducă un concept zburător în carne și oase la CES în 2020, că de simulări video sunt pline toate jocurile electronice.

NOTA: imaginile din articol sunt captări din timpul prezentărilor GM la CES 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.