Odată publicate statisticile europene am aflat că România (-32%) a fost depășită doar de Islanda (-70%) la scăderea înmatriculărilor de automobile electrice noi în 2024, față de anul precedent. Dacă pe insula din Atlantic cauza a fost taxarea suplimentară a automobilelor, la noi cauza principală a fost înjumătățirea subvenției, care a afectat mai ales achizițiile de Spring-uri noi.
Nu peste tot lucrurile au mers așa de rău. Cele mai mari creșteri au fost in Cehia, unde înmatriculările au crescut cu 64% și în Malta cu 91%, două piețe mici.
Germania a tras masiv de balanță în jos, în timp ce alte țări au păstrat cursul spre electrificare, rezultatul final pentru 2024 fiind stagnare: 16% BEV din total înmatriculărilor de automobile noi la nivel european, la fel ca anul trecut. Ce s-a petrecut pe piața second hand, unde prețurile devin tot mai accesibile, este o cu totul alta poveste.
Privind pe o durată de cinci ani, creșterea este semnificativă de la 2.2%, cât era segmentul BEV în 2019 când am lansat blogul electromobiliștilor, dar nu pe masura prognozelor optimiste ale unor producători și furnizori. Industria auto se află într-o continua pendulare între agonie și extaz pentru electrificare, în limitele foarte fluide ale legislațiilor naționale și puternic afectată de tendința generală spre protecționism național.

Căutarea îndrăgitelor noastre #konițe, aflate pe locul 5 în parcul EV din România cu un total de 1951 exemplare (din care 18 au fost implicate în proiectul nostru), le găsește parcate pe locul 19 al înmatriculărilor europene din 2024, cea mai bună clasare de pe cele trei piețe auto majore (China, Europa, America de Nord).
Kona în cadrul proiectului Electromobilitate
Consum mediu săptămânal
Titus – Sibiu
Daniel – Dej
Pentru săptămâna 27.01-02.02 Kona a acumulat următoarele date:
A fost o săptămână destul de călduroasă pentru aceasta perioadă ceea ce a ajutat consumul.
Gabriel – Târgu Mureș
Săptămâna #5 a arătat așa:
- Distanță parcursă: 592.2 km
- Consumul mediu: 16.8 kWh/100 km
- Încărcare: încărcat acasă
- Hidroelectrica + panouri
Distanța parcursa săptămâna aceasta e împărțită astfel:
- Luni – Vineri : Naveta lucru
- În weekend am făcut un drum la Cluj, mers mai vioi pe autostradă.
Dani – Arad
Edith & Alex – Cisnădie (SB)
Săptămâna #5 a fost foarte ușoară pentru Kona și pentru noi. Majoritatea drumurilor le-am parcurs urban de data asta, cu o singură excepție: încă o zi de ski la Păltiniș, cu toate că temperaturile mai ridicate au cam topit zăpada săptămâna trecută. Week-end-ul acesta am avut musafiri așa că mașinuța a stat cuminte la soare, să se încarce cu energie verde și gratuită.
Pe lângă toate acestea am mai constatat un lucru, când completam în tabel datele culese. Și anume că la raportările săptămânale trec costul cu încărcările de acasă la prețul standard al furnizorului, când de fapt real ar fi să aștept factura și să văd cu cât scade prețul per kWh datorită injectării surplusului. Deși acum iarna e prea puțin relevant, deoarece aceste valori încă sunt mici, în raportările lunare și în media anuala va conta zic eu destul de mult.
Marius – Bolvașnița (CS)

Săptămâna 5(27 ianuarie – 2 februarie 2025):
- 597,7 km parcurși.
- Consum 14,3 kWh/100km.
- Cost încărcări 127,9 lei.
- Energie încărcată 116,27 kWh.
Încărcări făcute la stațiile din Reșița

Experiențele ne definesc ca persoane, astfel consider ca o necesitate relatarea aventurilor electrice din poziția de early adopter. Aventurile au început în 2021 prin relatarea primei excursii electrice în Croația. Viața la bordul unei electrice poate lua forma multor sentimente, dar vă las să le descoperiți în cadrul articolelor de pe blog. De fel sunt inginer telecom, apreciez tehnologia de orice fel, sunt atașat de cărți și viața bună pe care am gustat-o. Am ca scop, precum orice părinte, să las copiilor o planetă locuibilă și o lume cel puțin la fel cu cea experimentată de mine. Consider că suntem obligați să acționăm pentru astfel de obiective, așa că … citim și ne electrificăm! 🙃