Cronica S4/2025 pentru ID.3, Megane, Leaf și MG4

De curând, un articol publicat pe blog oferă mai multe răspunsuri la ce va urma în industria auto din Europa în următorii ani.

După șovăielile legate de aplicarea amenzilor pentru emisiile de CO2 în 2025, taxele protecționiste doar pentru BEV, dar nu și pentru PHEV și ICE, au fost rapid exploatate de producătorii chinezi cu exporturi masive de automobile echipate cu motoare termice în Europa. Oare asta se dorește, o multiplicare a ofertei pentru clienții europeni cu modele ICE și PHEV ieftine importate din China?

În plus, atunci când Sandy Munro a spus că în câțiva ani vom vedea Tesla și BYD pe primele două poziții la nivel mondial, fiți siguri că zâmbeam, fără să cred o iotă. Dar întorsătura a venit exact în momentul în care UE a început taxarea mașinilor din China. În realitate, în încercarea de a cumpăra timp pentru producătorii europeni.

Doar că producătorii europeni nu dau doi bani pe electrificare, sunt foarte timizi, deciziile au o inerție mare, se încăpățânează să mai creadă în alternativa cu hidrogen sau carburant sintetic, îi forțează pe cei din administrațiile de la mediu să ofere subvenții pentru mașinile electrice noi și câte și mai câte.

Rezultatul? Așa cum bine a subliniat articolul de mai sus, Electro-calul Troian paște deja în Polonia (fabrica Stellantis) și Spania (fosta fabrică Nissan de la Barcelona), iar cât de curând în Ungaria , unde firme chinezești, în frunte cu BYD, vor asambla automobile.

Companiile chinezești vor prelua probabil și fabricile germane, care nu mai pot fi încărcate la capacitate de producătorii tradiționali europeni, pur și simplu fiindcă vânzarea de automobile tradiționale este în scădere. Același fenomen se petrece în paralel și în America de Sud, unde BYD a preluat o fabrică abandonată de Ford, după 101 de ani de prezență pe cea mai mare piață auto sud americană.

Și ca să vedeți amploarea, fabricile nu vor produce mașini, așa cum unii naivi cred, ci le vor asambla din componente importate, eventual robotizat. Astfel că tocmai s-a rezolvat 90% din problema supra-impozitării mașinilor produse în China, iar cu puțin noroc, se vor califica pentru subvențiile bine meritate pentru mașini electrice.

Ca să aduc și o mică concluzie la ce am scris, nu e o problemă că lucrurile au luat întorsătura evidentă, dar să ne pregătim, așa cum putem, pentru ce va urma.

Datele de la colegii Grupei Mijlocii

Trendul săptămânii 04 este în scădere. Consumul, care de multe ori ne dă bătăi de cap pe timpul iernii, ne mai lasă să respirăm ușurați atunci când temperaturile sunt ceva mai bune.

Marcel și Cătălin – Megane, Deva

Renault Megane Equilibre 60 kWh:

  • km la bord: 114.849;
  • km parcurși: 999;
  • energie electrică: 209.14 kWh;
  • cost energie electrică: 284.41 lei;
  • consum energie electrică: 16.5 kWh/100km;
  • climă și altele: 3 kWh/100km.

Sâmbătă și duminică, fiind ceva mai cald afară, cam 12 grade Celsius, încălzirea habitaclului s-a făcut doar atunci când a fost nevoie. Am mai făcut un drum de Vârtop, cu un traseu identic cu cel de săptămâna trecută, dar fără Peștera Urșilor.

De la Vârtop am plecat, după o încărcare gratuită, cu 97% baterie, 276 km autonomie estimată la un consum de 17.9 kWh/100km și am ajuns la Brad la stația de încărcare cu 69% baterie și 230 km autonomie estimată la un consum de 17.2 kWh/100km. Se observă din imagine declivitatea de la Vârtop la Brad…

Acești parametri i-am obținut cu un mers constat pe viteză impusă de 77 km/h (am eu un fix cu cifrele impare). Am ajuns la concluzia că mergând mai ușurel, la apropierea de virajele mai strânse trebuie doar pișcată frâna, Meganul având activată frânarea regenerativă la treapta a II-a, astfel merge cu recuperare până la trecere din nou pe mers constat. Adică uzură la discuri și plăcuțe de frână cu mult redusă. Și tot acolo am ajuns, dar în siguranță și fără stres, nu am avut un timp impus de sosire.

Andreea și Silviu – Megane, Arad

Pentru săptămâna 20 ianuarie – 26 ianuarie avem următoarele date statistice:

  • Distanță: 560.3 km
  • Încărcări: 108 kWh
  • Costuri de încărcare: 131 RON (Hidroelectrica + E-charge)
  • Consum: 17.3 kWh / 100km
  • Clima si altele: 3.3 kWh / 100 km
  • SOC la începutul săptămânii: 71%
  • SOC la sfârșitul săptămânii: 55%

O săptămână în care am parcurs o distanță mai mare decât de obicei cu câteva drumuri Arad – Timișoara. Am simțit lipsa unei stații dedicate la adresa actuală, iar „granny charger” care e limitat la 10A nu mi-a furnizat energia necesară. Astfel, a trebuit să apelez la câteva încărcări rapide și utilizarea bateriei între 10%-90% SOC. Am trecut pe lista de priorități o stație AC dedicată, împreună cu un sistem fotovoltaic.

Mircea – Nissan Leaf, București

În săptămâna ce a trecut am reușit ”performanța” de a face doar 161 km, strict prin București. Consumul bun se datorează temperaturilor de primăvară, mai ales din sesiunea de după masă, când recuperez copilul de la scoală.

Dimineața mă bucur la maxim de preîncălzirea mașinii și dezghețarea ei. Am atașat două imagini cu cele două mașini pe care le deținem în familie, la ora 7:30 dimineața. Avantaj clar Leaf!

 

Ionuț – MG4, Pitești

  • Săptămâna : S4
  • Distanța parcursă km : 686
  • consum mediu : kWh/100 km 16.1
  • Viteza medie : Km/h 37
  • costuri încărcări această săptămână : lei 0
  • costuri încărcări această lună : lei 0
  • costuri încărcări totale : lei 201.59
  • Distanța totala km 9375

Alexandru – ID.3, București

În săptămâna 20-26 ianuarie am parcurs 233 km cu 20 kWh/100km.

Consumul este ceva mai mic decât în realitate, pentru că am folosit în mod frecvent precondiționarea habitaclului, dar ne vom regla la nivelul costului de la final de lună.

Distanțele sunt mici, nu am mai reușit să merg la drum lung, dar tocmai în scenariul acesta mașină electrică apare câștigătoare, în special că nu merg cu „motorul rece”, astfel, nu îi produc uzură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.