Alături de producătorii europeni premium Mercedes și Volvo, care s-au declarat și au pășit cu hotărâre pe calea electrificării, grupul VW sub conducerea lui Herbert Diess este compania auto tradițională care depune cel mai mare efort financiar de a diversifica oferta de automobile și vehicule electrice.
Începând cu micul VW e-Up! și controversatul ID.3, familia de modele 100% electrice VW s-a extins atât pe verticală: ID.4, ID.5, ID.6 (doar în China deocamdată) și ID Buzz, cât și pe orizontală, folosind platforma MEB pentru Skoda Enyaq, Audi Q4 e-tron și modele SEAT din aceeași gamă. În plus, pe platforma premium se produc într-o cu totul altă categorie de preț și performanțe Porsche Taycan și Audi e-tron, cu mai multe variante de caroserie.
În garajul nostru virtual sunt parcate în acest moment cinci ID.3-uri și câte un Citigo, e-Up și ID.4. Cu opt participanți echipa VW este deocamdată cea mai numeroasă. Team Hyundai-Kia va egala numărul de participanți activi începând de săptămâna viitoare, iar Tesla crește văzând cu ochii. Odată cu despărțirea de Daniel, după 72 săptămâni de contribuții la proiectul Electromobilitate, echipa VW se va strădui să recruteze proprietari de Skoda Enyaq și Audi Q4, două modele pe traiectorie ascendentă în clasamentele de înmatriculări europene.
MULȚUMIM Daniel, mulți kilometri cu mai puține probleme în continuare!
Odată sezonul rece aproape trecut, grijile față de consumul exagerat și autonomia redusă vor dispărea. În așteptarea unui update de soft, care să rezolve actualele probleme semnalate în amănunt de colegii noștri, proprietarii și pasagerii vor porni la călătorii tot mai lungi savurând alunecarea lină și independentă de combustibilii fosili.
VW e-UP și Skoda Citigo
Ambele buburuze, foarte îndrăgite de cei ce au avut ocazia să le conducă și să le aprecieze frugalitatea, își continuă călătoriile cu naveta din zona peri-urbană a Clujului și Timișoarei.
Diferența reliefului și temperaturile ceva mai coborâte la Cluj se reflectă și în consumul comunicat de Laszlo pentru e-Up, în timp ce Doina și Wiwi se apropie cu pași rapizi de încheierea celui de al doilea an de prietenie cu Goe (Citigo) la Timișoara.
Laszlo ne atenționează în fiecare săptămână că există diferențe considerabile între consumul indicat la bord și cel măsurat cu ajutorul contorului dedicat pentru încărcarea acasă, în ultima săptămână pierderile de încărcare fiind de 36.9%.
VW ID.3
Alexandru – București


În săptămâna 7-13 martie am parcurs 543 km cu un consum mediu de 20,6kWh/100km.
Consumul este ceva mai mare pentru ca am avut un drum pe autostrada cu 120 km/h și am așteptat ceva mai mult în mașină cu climatizarea pornită, iar PTC-urile nu iartă.
În acest timp am atins și pragul de 33.333km. 🙂
Cosmin – București

Săptămâna trecută am parcurs 567 km cu un consum mediu de 23.9 kWh/100 km, 360 km în afara orașului făcuți într-o seară, din care 200 km pe autostradă.

Consumul mai mare se datorează mersului pe autostradă la viteze mai mari pe temperaturi mici, dar am mers mai sportiv și pe Dealu Negru (Pitești-Rm. Valcea) tur-retur, unde în loc de consum mediu de 12-13, am avut 21-22 pe acele porțiuni (multe depășiri pot fi făcute doar în urcare când se fac două benzi pe sens).
Mersul acesta nu a fost suficient ca să pot încărca cu 100 kW la stația de 300 kW de la Rm. Vâlcea, din cauză că bateria nu era suficient de caldă când am ajuns acolo. Dar a fost ok și cu 70 kW.
Dan – Timișoara
Pentru perioada 7-13 Martie 20222:
- Distanța: 127 km
- Consum: 28.7 kWh/100km
- Viteza medie: 13 km/h
Nimic special, doar drumuri scurte și foarte scurte, prin oraș și plecări dimineața folosind încălzirea din aplicație. De aici media de consum ceva mai mare, pe timp de zi și după masa, consumurile sunt mult mai mici, datorită temperaturilor mai prietenoase cu electronii.
Călin – Cluj

Pentru săptămâna ce a trecut , am uitat să resetez trip meterul 🙁
Scăzand din cifrele de săptămâna trecută și ceva aritmetică am parcurs : 73 km cu un consum de 26,3 kWh/100km , doar urban.
Costuri de încărcare 0 lei (de la 32% pana la 80 % – 27,38 kWh).
Laurențiu – ID.4, Cluj
Detalii despre informațiile transmise de Laurențiu pentru săptămâna trecută găsiți aici:

We are a team of electric car owners sharing our experiences with those who are interested. Starting in 2018, we collected information from 83 owners, documenting over 2.5 million km, mostly in Romania, with some input from our colleagues in USA, Finland, Germany and Switzerland.