Electrificarea segmentului premium – Audi, BMW, Mercedes dar și NIO, Zeekr, Yangwang?

In cultura auto globală cele trei mărci de prestigiu germane Audi, BMW și Mercedes nu au nevoie de introducere. S-au urcat pe un piedestal meritat pe parcursul istoriei și au dominat de acolo vânzările în cel mai profitabil segment, cu generație după generație de modele îndrăgite, ale căror succes era garantat înainte de lansarea în producție.

Odată cu tranziția spre electrificare, destinul lor nu mai pare la fel de rectiliniu și senin, nori de furtună bântuind mai întâi la Ingolstadt (Audi), apoi la München (BMW), echipa de la Stuttgart (Mercedes) găsind o cale mai lină de alunecare între cele două lumi auto, cu și fără combustibili fosili, sub conducerea suedezului Ola Källenius, fostul șef al cercetării concernului german.

Statisticile din anul 2022 sunt necruțătoare și dovedesc că un startup din China, NIO, fondat în noiembrie 2014 și cotat la bursă în 12 septembrie 2018, a depășit livrările modelelor BEV (100% electrice) produse anul trecut de Audi și Mercedes, în timp ce Tesla este pe cale să depăsească în 2023 producția de automobile Audi, indiferent de motorizare.

BMW

Firma bavareză a pornit foarte curajos la drum, cu două modele vizionare, i3 și i8, care au scris o pagină memorabilă a electromobilității moderne. Nume devenite celebre ulterior în diferite alte firme pentru proiecte de electrificare de mare amploare sau startup-uri, cum ar fi Herbert Diess (fost CEO grupul VW), Ulrich Kranz (Faraday Future și Canoo), Carsten Breitfeld (Byton și Canoo), Daniel Kirchert (Byton) și designerul Richard Kim (BMW i3 și Canoo), au contribuit la cele două proiecte timpurii lansate de BMW în 2011.

Lipsa unui succes comercial pe măsura celui prognozat, a tăiat apetitul investitorilor pentru „aventura electrică” și următoarea echipă de conducere a dovedit prudență maximă, ca să nu zicem lipsă de viziune. Actualul CEO, Oliver Zipse, vine din producție și a lansat o strategie ambiguă, bazată pe platforme mixte, în timp ce prin președenția la ACEA a luptat continuu împotriva legislației europene, tot mai restrictive pentru emisiile de CO2 și a exploatat portița deschisă pentru PHEV-uri de lobby-ul german, promovând SUV-uri tot mai mari (și mai profitabile).

Fostul șef al dezvoltatii, Klaus Frolich, a devenit celebru printr-o declarație din 2019:

Nu există cerere din partea clienților pentru automobile electrice cu acumulatori. De loc.” (There are no customer requests for BEVs. None.) „Există solicitari din partea legiuitorilor, dar nu din partea clienților„(There are regulator requests for BEVs, but no customer requests.)”

BMW isi sapa oare groapa dand vina pe clientii europeni ?

In timp ce NIO angaja foști membri ai echipei BMW i3, a cărui producție a încetat în 2022, pentru centrul de proiectare din München, BMW pare rătăcit în tranziție, promovând rezultatele obținute cu gama PHEV, ca succese pe calea spre electrificare. Realitatea reducerii poluării în aglomerațiile urbane cu ajutorul PHEV-urilor este însă cu totul alta și depinde de disciplina proprietarilor de a încărca micii acumulatori zilnic, ceea ce se întamplă destul de rar.

Statistici înmatriculări 2022 – grup BMW (BMW, Mini, Rolls Royce), sursa: comunicat de presă BMW
  • Vânzări totale: 2.4 milioane, -4.8% față de 2021, cu cea mai mare scădere în Europa -7.5%.
  • Vânzări modele electrice: 211.755 (8.8% din total), reprezentând mai mult ca dublul vânzărilor (+107%) din 2021!

Deși pare destul de simplu de înțeles că atunci când un domeniu scade și altul crește rapid, atenția trebuie orientată spre segmentul care s-a dublat într-un singur an, cel electric, echipa de conducere de la BMW și presa care o susține, pare decisă să continue plângerile despre lanțul întrerupt al furnizorilor globali și piedicile cauzate de covid.

In contrast cu scuzele, sau sărbătoarea cu ocazia primelor 500.000 exemplare electrice livrate în întreaga istorie modernă de BMW, este bine de știut că ștacheta pentru producția de automobile electrice a fost ridicată de Tesla și BYD la peste 1 MILION pe AN în 2022.

Până la apariția noilor modele (Neue Klasse), bazate pe o platformă dedicată, și sortarea priorităților digitale prezentate recent la CES (conceptul i Vision Dee), BMW are numeroase urgențe de rezolvat, începând cu un recall legat de acumulatori și întârzieri de livrări cu până la opt luni în SUA, singura piață unde nu a pierdut vânzări anul trecut.

Mercedes

Statistici înmatriculări 2022, sursa: comunicat de presă Mercedes Benz
  • Vânzări totale: 2.05 milioane, -1% față de 2021 (+1% Europa, +3% SUA, -1% China)
  • Vânzări modele 100% electrice (BEV): 117.800, 5.4% din total, +124% fata de 2021!

Îndepărtarea de segmentul entry level, seria A și B, și orientarea spre modele de vârf sub conducerea lui Ola Kallenius, se reflectă și în domeniul electric, unde EQS, limuzina de top, a înregistrat 19.200 înmatriculări în 2022 (16.3% din totalul vânzărilor BEV).

Conducerea clar orientată spre electrificarea gamei de lux a rezultat într-o familie complexă de autovehicule electrice (EVdatabase prezintă specificații tehnice pentru 38 de variante ale gamei Mercedes), acoperind:

  • sedanuri: EQS, EQE
  • SUVuri: EQA, EQB, EQC, EQE SUV, EQS SUV
  • și vanuri: EQV, eVito,

Cu această diversitate de modele pentru (aproape) toate gusturile și buzunarele bine căptușite, Mercedes este cu siguranță într-o poziție mai bună decât competitorii germani.

Odată cu livrările primelor Smart #1, produse în China de JV-ul format cu Geely, Mercedes va deveni activ și într-unul din cele mai populare segmente din Europa, cel al crossover-ului compact, dimensiunile și performanțele noului Smart fiind foarte apropiate de îndrăgita Kona.

În plus, anunțul de la CES legat de investiția într-o rețea proprie de încărcare, chiar dacă este o acceptare întârziată că Tesla a avut dreptate și la acest capitol, va fi deschisă și modelelor altor producători, dovedind capacitatea de a învăța din greșelile altora.

Audi

Statistici înmatriculări 2022, sursa: comunicat de presă Audi

Cu 1.61 milioane automobile livrate în 2022, Audi este cel mai mic dintre poducătorii premium germani. Rezultatul reprezintă o scădere de 3.9% față de livrările din 2021 (+1.2% Europa, -4.7% SUA, -8.4% China).

La fel ca la concurenții din München și Stuttgart, comunicatul Audi este plin de vești bune despre creșterea vânzărilor de modele electrice.

Cu livrări globale în scădere pentru mașini cu motoare termice și o gamă restrânsă de modele electrice, Audi pare în cea mai șubredă poziție în sprintul final pentru electrifcarea totală a gamei de vehicule produse. Pornită pe calea mobilității electrifice forțat, fără alternative practice de reducere a emisiilor de CO2 după scandalul Dieselgate, Audi a acaparat cu marele e-Tron, câteva victorii semnificative în clasamentele din Europa, dar livrările și mai ales apetitul dealerilor pentru vânzarea lor a fost jalnic.

118,196 modele electric livrate în 2022, sunt la același nivel cu Mercedes, dar creșterea față de anul trecut a fost de „doar” 43%. Anularea unor proiecte și slăbiciunea manifestată de întregul grup VW în domeniul soft-ului, pune câteva semne de întrebare despre succesul Audi în urmatorul deceniu.

Pentru a avea un termen de comparație la cele 1.61 milioane automobile livrate de Audi în 2022, să amintim că Tesla a reușit un record de 1,31 milioane 100% electrice în 2022, ceea ce a plasat firma americană pe o traiectorie de depășire a vânzărilor Audi în 2023, indiferent de motorizare. La fel s-a întâmplat în raport cu alte firme cu prețuri premium, în 2020 cu JLR (Jaguar Land Rover) și în 2021 cu Volvo, dovedind că producția exclusivă de modele electrice poate fi o strategie câștigătoare în primul sfert al secolului XXI.

În plus, profitabilitatea firmei americane depășește cu mult pe cea a competitorilor europeni. Desigur, Tesla nu produce modele premium în viziunea germană, britanică sau suedeză despre standardul de confort și calitate a unui automobil premium, dar produce automobile scumpe, cu tehnologie avansată dorită de public, în segmentul cu cea mai rapidă creștere pe plan mondial.

Ce ne rezervă viitorul?

Dacă ar fi să învățăm câteva lecții din istoria ultimilor 25 ani pe piața auto globală, vom vedea că producătorii germani au pierdut procente semnificative de vânzare, după atacul segmentului premium de către firmele japoneze, în frunte cu Lexus (Toyota), Acura (Honda) și Infinity (Nissan). Chiar dacă în prezent Acura și Infinity au fost depășiți de noua marcă Genesis (Hyundai), lecția rămâne valabilă: domeniul premium nu este rezervat aristocrației automobilistice europene.

Nicio poziție din vârful piramidei nu se poate păstra pe baza succeselor din trecut. Proiectele de prestigiu sub celebrele nume britanice Rolls Royce (grupul BMW) și Bentley (grupul VW), sau a celui german Maybach (Mercedes Benz), nu vor salva renumitele firme germane de invazia electrică chineză ce se preconizează în toate segmentele.

Prezentul și mai ales viitorul este electric. Cine evoluează cel mai rapid pe calea mobilității electrice, cu inovații în domeniul acumulatorilor și al eficienței, plus soft de calitate, va scrie următoarele pagini din istoria electromobilității și în domeniul premium. Încă foarte puțin cunoscute, desi livrările din 2022 sunt convingătore, am convingerea că în următorul deceniu vom scrie și discuta tot mai des de NIO (startup), Zeekr (grupul Geely) și Yangwang (BYD).

Statistici livrări automobile premium 100% electrice în 2022:

  • BMW – 211.755, +107%
  • NIO 122,486, +34.0% (startup China)
  • Audi – 118196, +43%
  • Mercedes – 117.800, +124%
  • Zeekr – peste 70.000 (brand premium 100% electric al grupului Geely, primele livrări ale singurului model Zeekr 001 demarate în octombrie 2021) Sursa: CNEVpost
  • Polestar – 51500, +80%, Sursa: comunicat Polestar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.