ElectRoMania ediția a V-a: circuitul Sibiului

După prima zi, 2 octombrie, petrecută la înălțime și pe serpentinele Păltinișului, participanții la cea de-a cincea ediție a evenimentului ElectRoMania s-au întâlnit la Sibiu, pentru un circuit în zonele pitorești din jurul orașului.

Spre deosebire de prima zi, când în obiectiv au fost test drive-urile oferite invitaților pe un traseu montan, unde electricele excelează cu o urcare foarte lină și frânarea regenerativă, de data aceasta scopul era de a demonstra comportamentul modelelor participante în condiții de trafic obișnuit în oraș, sate întortocheate cu limitări de viteză, pe drumuri județene asfaltate, pe urcări și coborâri bruște, dar și pe autostradă.

Sibiul oferă toate aceste condiții variate pe un traseu de doar 70 km, care duminică dimineața nu a fost aglomerat și am reușit să menținem coloana de 13 mașini participante compactă pe majoritatea distanței.

Obsesia electromobiliștilor rămâne autonomia, determinată de consumul mediu realizat în anumite condiții meteo, de încărcare, climatizare și mai ales stil de conducere. Electro-circuitul ne-a dat ocazia să comparăm cele opt modele participante, foarte populare în rândul celor ce doresc să facă primul pas spre mobilitatea electrică, în condiții identice de drum, meteo (excelente, la fel ca în ziua precedentă), viteză și sarcină, majoritatea având douâ persoane la bord.

Participanți 100% electric

Cei 13 participanți s-au prezentat la startul plimbării cu următoarele opt modele:

  • Hyundai Kona: 4 – Titus (SB), Andrei (BV), Attila (TM), Dan (TM);
  • Renault ZOE: 2 – Darius (TM), Mircea (TM);
  • Tesla Model 3:
    • Claudiu – Dual Motor (TM);
    • Marius – SR+ (PH);
  • Câte un exemplar:
    • Peugeot 208 – Tudor (TM)
    • Dacia Spring – Dragoș (AR)
    • Fiat 500 e – Nicoleta (AR)
    • VW ID.3 – Alexandru (B)
    • VW ID.4 – Laurențiu (CJ)

Este ușor de văzut că timișorenii, împreună cu întăririle din Arad, au fost în majoritate, motivul fiind că cei mai mulți erau la a treia, a patra și chiar a cincea participare in cazul lui Tudor. FELICITĂRI!

ElectRoMania a demarat tăcut și lin, pe o ploaie torențială în zona Parcului Național Semenic de 1 mai 2019, după care a migrat, începând cu a treia ediție, către centrul țării, pentru a oferi acces ușor tuturor celor interesați să participe.

Informații furnizate de participanți și specificații tehnice (Sursa: EVdatabase)

Alături de specificațiile tehnice și consumul indicat de EVdatabase am atașat consumul mediu realizat de participanții la electro-circutitul Sibiului, într-o zi ideala, însorită cu temperatura de 16o C.

Tesla Model 3 Dual Motor (1919 kg) – Claudiu (TM)

Cel mai puternic model participant la plimbarea în jurul Sibiului a realizat cel mai mare consum, ceea ce nu este o surpriză, Claudiu comunicând ocazional valorile realizate în călătoriile din țară și străinătate.

VW ID.4 (2124 kg) – Laurențiu (CJ)

Cel mai greu și încăpător participant la plimbarea de duminică în jurul Sibiului a fost ID.4, care a realizat cu Laurențiu la volan un consum mediu de 13 kWh/100 km.

Renault ZOE (1577 kg) – Mircea (TM) și Darius (TM)

Zoey a avut toane și Darius nu a reușit să obțină valorile de consum pentru circuit, în schimb Mircea a realizat un consum mediu de 12.9 kWh/100 km.

Peugeot e-208 (1530 kg) – Tudor (TM)

Concurent direct cu ZOE în bătălia pentru buzunarele clienților, electro-leul mic s-a făcut remarcat în ultimul an cu un consum mai mare decât Opel Corsa și Renault ZOE în timpul rutinei zilnice din Timișoara, cu Laura la volan.

De această dată se pare că ieșirea la aer pe circuitul din jurul Sibiului i-a priit, Tudor realizând un consum mediu de 12.4 kWh/100 km.

Hyundai Kona (1760 kg) – Attilla (TM), Titus (SB), Andrei (BV), Dan (TM)

La fel ca la întâlnirea din ziua precedentă de la Păltiniș și în garajul virtual al proiectului Electromobilitate, echipa Kona a fost cea mai numeroasă.

Cu valori de consum mediu ce acoperă domeniul 10.9 – 12.4 kWh/100 km, echipa Kona s-a poziționat sub consumul mediu (12.4 kWh/100 km) realizat de cei 12 participanți la circuit.

Dacia Spring ( 950 kg) – Dragoș (AR)

De la singurul model ce cântărește mai puțin de o tonă, am așteptat cu foarte mult interes consumul mediu realizat pe traseul de la Sibiu, fiind o noutate absolută pentru echipa noastră. Cu o valoare de 12.2 kWh/100 km, Dacia Spring s-a poziționat sub media echipei participante și promite o autonomie rezonabilă pentru nevoile zilnice uzuale.

VW ID.3 (1794 kg) – Alexandru (B)

Tot sub media de consum a tuturor participanților a plasat și Alexandru ID.3-ul său, cu o valoare de 12.1 kWh/100 km.

Tesla Model 3 SR+ (1825 kg) – Marius (PH)

Cu aproximativ 100 kg, 100 kW și 10.000 euro mai puțin decât varianta Dual Motor, Model 3 Standard Range este cel mai bine vândut model electric pe plan mondial.

Marius a realizat pe traseul de 68 km din jurul Sibiului, un consum mediu de 11.9 kWh/100 km, ceea ce confirmă eficiența remarcabilă a acestui model de mare succes pentru Tesla.

Recapitulare

Fără să fie un concurs de consum, electro-circuitul Sibiului a încercat să ofere condiții cât mai apropiate de deplasare pentru cele OPT modele participante. Frumusețea peisajului, dominat de munții Făgăraș și dezvoltarea spectaculoasă a zonei Cisnădie – Cisnădioara au fost subiectul principal de discuție după întoarcerea din plimbarea tăcută și curată de duminică.

Condițiile meteo ideale (soare, șosea uscată, 16 oC) pentru mașinile noastre electrice și traficul redus duminica, au permis obținerea unei viteze medii orare de 50 km/h si a unor consumuri apropiate sau chiar mai mici decât valorile WLTP, cu o medie de 12.4 kWh/100 km pentru toți participanții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.