Asemănător cu majoritatea evenimentelor organizate de echipa proiectului Electromobilitate, cel din 30 noiembrie de la ATA are o istorie, un obiectiv și un simbolism aparte, foarte aproape de inima autorului.
Partea de ”istorie” este simplă. După prima traversare a Transfăgărășanului cu electrica (Hyundai Ioniq model 2018), în 2 octombrie 2019 am fost în vizită la ATA cu Ionică și am rămas profund impresionat de ce au realizat foștii mei colegi din echipa Dacia Rally.
Întâlnirile cu Dan Necula, Silviu Moraru și la final cu Titi Aur, mi-au trezit amintiri dintr-o tinerețe mai zbuciumată, aflată la polul opus al călătoriilor tăcute și fără fum pe care le promovăm în prezent pe blog. Intre timp am devenit părinți și bunici. Așa cum ar trebui să fie firesc, grija față aerul pe care-l respiră copii și nepoții noștri a dobândit importanță tot mai mare, la fel cum este grija pentru apa care o beau, sau hrana zilnică.
Scriam atunci:
Am plecat extrem de impresionat de tot ce a realizat echipa de la ATA și cu o sclipire de speranță la vederea cortului dedicat karturilor electrice. Poate o nouă generație, inițiată în tainele kartingului prin intermediul performantelor modele electrice, va adopta electromobilitatea mai ușor decat cele crescute în zgomotul (și fumul) motoarelor termice.
Cu Hyundai Ioniq electric în vizită la ATA – Academia Titi Aur
30 noiembrie – Electromobilitate la ATA
După 5 ani revenim la ATA în număr mare, de data aceasta cu o echipă ce și-a dedicat timpul pentru a colecta informații despre viața de zi cu zi la volanul ”electricelor”. Am monitorizat în detaliu peste 3.7 milioane km 100% electrici și am relatat în cronicile săptămânale și bilanțurile lunare experiențele bune și mai puțin bune din această perioadă de pionierat a mobilității electrice în România, și nu numai.
Suntem pasionați de promovarea plăcerii și eficienței condusului electric și revenim pe circuitul ATA împreună cu familiile noastre și instructorii ce-și dedică priceperea condusului defensiv sau sportiv, după preferințele fiecăruia. Copiii vor beneficia de o lecție de karting, bineînțeles electric, iar adulții vor parcurge o serie de patru exerciții pe circuit.
Fiindcă astfel de evenimente de amploare, cu numeroși participanți și invitații lor din București, dar și colegi care vin de mai departe, nu se pot organiza fără parteneri de nădejde, anul acesta avem alături de noi reprezentanți Eldrive și Kia Romania.
Participanții la eveniment
Alături de arcul de cinci ani peste timp, cu ocazia revenirii la ATA sărbătorim o premieră în cadrul proiectului Electromobilitate:
- Skoda Enyaq va fi prezentă pe circuit împreună cu cei trei proprietari: Cristi (Brașov), Mihai (Bacău) și Adrian (București), ce au contribuit, și continuă să o facă, la proiectul Electromobilitate începând din august 2022.
Vor fi alaturi de noi pasionați de mobilitatea electrică care au publicat articole pe blog și cei pe care îi așteptăm cu opinii despre eveniment, după ce ne-au cunoscut mai bine la ATA.
- Bun venit alături de familiile voastre Marcel (Model 3, București), Iulian (Model 3, București), Lucian (Model S, București) și Dragoș (Model 3, București).
- Ne bucuram să avem alături de noi pe Gabi Nica de la canalul You Tube Cu și Despre Mașini.
Colegii noștri, care au pus serios umărul la zestrea de peste 3000 articole publicate pe blog începând din 2019, vin de aproape (București, Crivina, Târgoviște) sau mai departe (Fălticeni, Târgu Mureș, Bacău, Brașov). Alături de numeroase modele din gama Tesla, vor fi prezente Renault Zoe, Hyundai Kona, Kia Niro, VW ID.3, Volvo XC40, Skoda Enyaq și Audi e-tron.
Din echipa noastră, veterana cu cei mai mulți km la bord este ZOE, care la finalul lunii octombrie trecuse de 156.000 km cu Radu (Crivina, PH) la volan. Bobocul va fi un Model 3 nou ridicat de Mihai (Fălticeni) de câteva zile de la reprezentanță.
Fiindcă scriam mai sus despre importanța partenerilor pentru organizarea unor astfel de evenimente, trebuie subliniat că ideea unei întâlniri pe circuit a fost instigată de Alexandru (VW ID.3, București) după experiența la Adâncata. Mai mult de atât, Alex a preluat din mers rolul de organizator local al evenimentului cu pasiune și dedicație și a contribuit la succesul pregătirilor pentru eveniment.
MULȚUMIM ALEX!
My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.