FOTOREPORTAJ: Cu Hyundai Ioniq electric la Muntele Mic

Impreuna cu Tudor am decis sa petrecem un sfarsit de saptamana la Muntele Mic, statiunea de schi cu accesul cel mai rapid din Timisoara. Fiindca amandoi suntem pasionati de masini electrice si conducem cate un Hyundai Ioniq, am considerat ca ar fi interesant sa urcam la munte cu Ioniq-ul 100% electric.

Ca orice excursie de iarna si aceasta a fost planificata in detaliu, cu ajutorul aplicatiilor, a experientelor personale precedente cu urcarile la Paltinis si pe Transfagarasan si cu sprijinul statiei de incarcare instalate de firma timisoreana Lek3.co la pensiunea Gasthaus Maria, dupa iesirea din Borlova, acolo unde incepe serios urcusul spre parcarea aflata in vecinatatea partiilor.

Comparatie urcare Muntele Mic cu Paltinis

La urcarea de iarna in Paltinis, in urma cu doua saptamani, Ionica a consumat 18% din pretioasa rezerva de electroni din acumulator.

Comparatie urcare Muntele Mic cu Transfagarasan

Pe o zi superba de toamna anul trecut, la urcarea mai lunga cu 30% si cu diferenta de altitudine mai mare cu 30% pe Transfagarasan pana la Balea Lac, Ionica a consumat 32% din acumulatorul proaspat incarcat la Pastravaria Albota.

Prima etapa: Timisoara – Borlova

Dupa 126 km foarte linistiti, cu 323 m urcare intre Timisoara si Borlova, am ajuns la pensiunea Gasthaus Maria cu o rezerva de 32% energie in acumulator.

Am reperat statia de incarcare Lek3.co, de care stiam ca vom avea nevoie la coborare, pentru a reveni la Timisoara. Dupa ce am multumit politicos cabanierului pentru oferta de a incarca inainte de urcare, ne-am continuat drumul spre partiile de care ne desparteau 22.6 km, cu o diferenta de nivel de 1116 m.

Rezerva de energie de 32% era exact aceasi valoare consumata in octombrie pentru urcarea pana la Balea Lac, un drum cu 30% mai lung si cu o diferenta de nivel cu 30% mai mare.

Urcarea la Muntele Mic – prima surpriza

Dupa doar noua kilometri de asfalt aproape uscat, in parcarea fostului telescaun, un echipaj de politie atentiona turistii ca lanturile sunt obligatorii, pentru urcarea spre partiile de schii, pe serpentinele acoperite de zapada cazuta cu o zi in urma.

Prevazator, Tudor se echipase cu un set de lanturi, le-a instalat rapid si in scurt timp am fost gata pentru ultimii 13 kilometri ai calatoriei pana in parcarea din statiunea de schi Muntele Mic.

Urcarea la Muntele Mic – Ioniq cu lanturi

Pe stratul de zapada proaspata bine batatorit, Ioniq-ul urca pe lanturi fara cea mai mica ezitare, zambetul lui Tudor exprimand cea mai pura expresie de bucurie.

Plutind pe zapada intr-o liniste perfecta, am ajuns din urma un SUV Mazda 4×4, dupa care am mers o buna bucata de drum, pana la primul dop in trafic, pe langa care Ioniq-ul s-a strecurat fara probleme, continundu-si ascensiunea tacuta intr-un peisaj de vis.

Dupa un timp, zambetul lui Tudor s-a transformat in ingrijorare, fiindca dupa ce acumulatorul a atins 5%, Ioniq-ul a limitat viteza de urcare la 20 km/h.

Incet, incet Mazda s-a departat de noi, iar in zona semnului de parcare numarul 8, la patru kilometri de parcarea principala, Ioniq-ul lui Tudor s-a oprit, aratand 0% energie ramasa in acumulator.

A doua surpriza

Atat pentru Tudor, cat si pentru mine, a fost pentru prima oara cand am ramas in „pana prostului” cu o masina electrica si nu am stiut ca Ioniq-ul va refuza sa o punem in D-drive, pentru coborarea spre statia de incarcare aflata la doar 18 kilometri la vale, distanta pe care presupuneam ca vom recupera o buna portie din energia utilizata pe urcare.

Cu o mana de ajutor foarte binevoitoare, am pus masina pe directia de coborare si dupa inca cateva poze spre zarile unde doream cu nerabdare sa ajungem, am inceput coborarea „gravitationala”, absolut tacuta.

Si de data aceasta Ioniq-ul s-a dovedit perfect stabil si neproblematic pe „coborarea libera” in maniera sigura cu care conduce Tudor.

Dupa o scurta incarcare la o priza de 220V la Conacul Vanatorilor, peste drum de Gasthaus Maria, am acumulat destui electroni pentru urcarea pantei pana la statia Lek3.co.

Oamenii vrednici de la pensiune blocasera locul de parcare din dreptul statiei, fiindca stiau ca ne vom intoarce insetati dupa electroni.

Ultima surpriza

Dupa conectarea la statia de 22 kW, am constatat cu amaraciune ca puterea maxima de incarcare era 4.5 kW, ceea ce presupunea o lunga asteptare pentru incarcarea necesara drumului de intoarcere la Timisoara.

Dupa un schimb de mesaje cu Claudiu Suma, „stapanul statiei”, am aflat ca probabil este o defectiune in retea, fiindca cu doar o saptamana in urma incarcase Tesla la aceasi statie cu 11 kW si mi-a trimis cele doua imagini de mai sus.

Impacati cu lunga asteptare, am pornit intr-o frumoasa drumetie pe vechiul drum spre Muntele Mic, ocazie pentru povesti din trecut, cand accesul era pe jos cu ajutorul cailor pentru bagaje, apoi s-a croit un drum forestier, pe care bagajele urcau cu tractorul cu remorca si in cele din urma un telescaun, care astazi nu mai functioneaza.

Lectii invatate

„Iarna nu-i ca vara” si nici macar ca toamna! Comparatia cu traversarea Transfagarasanului si nici cu urcarea la Paltinis nu a functionat fiindca:

1. Lanturile opun o rezistenta marita la inaintare
2. Zapada proaspata s-a tasat sub aripi, generand rezistenta suplimentara la rotirea rotilor din fata echipate cu lanturi
3. Temperatura acumulatorului nu a depasit 13 grade Celsius, cu toata urcarea de 18 … din cei 22 kilometri planificati 🙂

Noi ne intoarcem! Veniti si voi?

Tudor Marchis & Dan Boboescu