Grupa mare dincolo de 60.000km. Northvolt, BYD și bateriile cu sodiu

Sursa: Northvolt

Pe 21 noiembrie 2023, Northvolt a făcut un anunț surprinzător. Compania a dezvoltat o baterie pe bază de sodiu de cea mai bună clasă, care va permite extinderea sistemelor de stocare a energiei eficiente din punct de vedere al costurilor și sustenabile la nivel global. Celula sa de baterie pe bază de sodiu a fost validată pentru o densitate energetică de peste 160 Wh/kg la campusul său de cercetare-dezvoltare și industrializare, Northvolt Labs, din Västerås, Suedia.

Sodiul se pregătește să revoluționeze industria bateriilor auto și să rupă controlul Chinei asupra transportului electric și a bateriilor industriale pentru stocarea energiei. Avantajul bateriilor pe bază de sodiu este că sunt ieftine și materia primă abundentă, fără ca vreo țară să controleze rezervele de sodiu. Mai mult, aceste baterii nu necesită materiale precum cobaltul, manganul sau nichelul, care sunt în cantități limitate.

China controlează majoritatea aprovizionării și procesării materiilor prime pentru Li-ion, având un rol esențial în producția componentelor, celulelor, pachetelor de baterii și altor elemente necesare pentru fabricarea bateriilor destinate transportului electric și stocării energiei, esențiale pentru reducerea emisiilor de carbon. Acum douăzeci de ani, China a identificat o oportunitate de a domina piața bateriilor litiu-ion, iar acest efort a fost accelerat odată cu apariția Tesla și a modelului S.

Puteți citi mai multe informații despre acest subiect în acest articol CleanTechnica.

CONSUMUL GRUPEI MARI ÎN SĂPTĂMÂNA 13-19 NOIEMBRIE

Tesla Model Y

Skoda Enyaq, Volvo XC40 și IONIQ 5

Adrian – Model Y Long Range, Ploiești

Pentru săptămâna 13-19 noiembrie, am înregistrat următoarele valori:

  • Distanța parcursă: 284 km;
  • Consum mediu: 18.0 kWh/100 km;
  • Încărcări la job (AC): 71 kWh;
  • Cost încărcări: 0 lei.

Andu – Model Y Long Range, București

Săptămâna aceasta, până joi, am călătorit doar prin București. De vineri până duminică, mașina a stat pe loc, întrucât am fost plecat din țară. Consumul începe să crească semnificativ de când cu vremea rece, în condițiile în care recondiționez mașina înainte de fiecare plecare.

  • Distanța parcursă: 126 km;
  • Consum mediu: 20.7 kWh/100 km;
  • Cost total: 0 lei;
  • Cost mediu/100 km: 0 lei.

Cristian – Model Y Performance, Brașov

Datele pentru săptămâna 13-19.11 sunt următoarele:

  • distanță parcursă: 385 km
  • consum mediu: 20 kWh/100 km
  • energie consumată în deplasare: 77 kWh
  • energie consumată staționar: 10 kWh
  • încărcări acasă: 54 kWh, cost 40 lei
  • încărcări DC: 20 kWh, cost 40 lei
  • încărcări Supercharger: 0
  • cost mediu per 100km: 20,7 lei

Ovidiu – Model Y Performance, București

Săptămâna trecută MYP a parcurs 459 km cu 91 kWh energie totala si o medie de 19,9 kWh/100km. Drumuri exclusiv prin oraș iar conform TeslaMate avem o medie de 21 km/h si un consum usor mai ridicat, 21,3 kWh/100km. Aceasta diferență pare sa fie constantă de mult timp si reflectă consumul in standby, sentry si precondiționări. Costuri 0 cu încărcarea, fiind efectuată din panourile solare de la birou.

Tudor – IONIQ 5 RWD, Timișoara

În perioada 13-19 Noiembrie nu am acumulat prea mulți kilometri. Doar 196 km cu un consum de 20.5 kWh/100 km. Consumul a fost ceva mai mare deoarece am avut temperaturi mai scăzute, normale pentru această perioadă a anului la Timișoara. Toată distanța a fost parcursă în oraș, iar costurile au fost de 26 RON (13.3 RON/100 km).

Am avut două sesiuni de încărcare, ambele acasă, din oportunitate, nu din nevoie. Țin să specific acest lucru pentru că așa cum am observat în comentariile din media socială, pentru că am parcurs 200 km și am avut două sesiuni de încărcare, ar rezulta că autonomia mașinii mele este de doar 100 km cu un plin de energie. Bineînțeles că acest lucru nu este adevărat, încărcările au fost parțiale, iar conform consumului obținut și capacității acumulatorului, autonomia reală este de aproximativ 350 km.

În acest interval am trecut la anvelopele de iarnă și am constatat (din nou) cât de zgomotoase sunt comparativ cu cele de vară. Însă nu este un lucru prea deranjant, dar trecerea fiind bruscă, am observat.

Un alt eveniment a fost atingerea bornei de 60.000 km. Am ratat poza de la bord, dar am prins un screenshot din aplicația mașinii pe care îl atașez.

Nimic notabil în rest, aștept deschiderea sezonului de ski în Munții Banatului pentru a începe excursiile la munte.

Mihai – Skoda Enyaq, Bacău

Saptamana 13-19 nov. pentru Skoda Enyaq iV80:

• 277 km parcursi din care 130 km extraurban;

• consum 24,6 kwh/100km;

• am încărcat doar acasă prin Hidroelectrica.

Dan – Volvo XC40, București

Când zici că mai aglomerat nu se poate, realitatea îți mai dă una după ceafă ca să te trezești! 🙂

Cam așa s-au desfășurat ultimele două săptămâni cu deplasări exclusiv urbane la bordul lui XC40.

Pe deasupra vremea și-a schimbat fața, contribuind adițional la creșterea consumului. Ma rog, XC40 nu stă chiar rău…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.