Hyundai Kona 64 kWh: primele impresii

Dacă ne urmăriți, știți deja că Ioniq-ul din „flota” de test-drive a proiectului Electromobilitate a fost înlocuit de un nou Hyundai Kona cu baterie de 64 kWh. Ei bine, l-am condus și eu puțin și mi-am făcut o primă părere, pe care o împartășesc acum cu voi sub formă scrisă și video.

Duminica ce tocmai a trecut, alături de Andra (soția mea), Tudor și prietena lui Andreea am plecat într-o mică plimbare până la Herneacova, lângă Timișoara.

Pe drum am făcut câteva poze și am înregistrat materialul video de mai jos, în care vorbesc cu Tudor despre noul Kona. Eu cred că a ieșit un clip fain, cu imagini colorate (nu de alta, dar vedeți voi ce portocalie-i Kona) și informații bune.

Însă pentru cei care preferă „cititul”, o să reproduc în rândurile care urmează prima mea impresie despre noul membru electric al familiei Elmob.

Într-o ordine total aleatoare, sau poate nu, vă împărtășesc următoarele:

  • Îmi place mult design-ul Konei, iar culoarea portocalie (care pare a fi chiar și roșie din anumite unghiuri) nu face decât să o avantajeze enorm
  • Mă așteptam să fie puțin mai înaltă, însă garda la sol minim este undeva la 15 cm (din ce am găsit pe internet), asta și pentru că acumulatorul iese puțin sub nivelul pragurilor
  • Spațiul interior e mai mare decât credeam inițial, iar mașina e suficient de încăpătoare pentru 4 persoane + bagaje pentru un weekend.
  • Imi place foarte mult display-ul mare de 10 inch și rapiditatea cu care se mișcă sistemul de infotaiment de pe acesta.
  • Cei 200 de cai putere și aproape 400 NM se simt foarte bine, mașina accelereaza frumos dar nu brutal, chiar dacă tinde să rupă aderența si la 50 Km/h
  • Am apreciat mult frânarea regenerativă automată și posibilitatea frânării prin regenerare până la oprirea completa – prin apăsarea padelei din stângă volanului
  • Tot la capitolul regenerare, faptul că poți vedea cuantificat în km cât anume ai regenerat te duce în atmosfera unui joc pe calculator în care vrei să aduni cați mai mulți km.
  • Sunetul se aude foarte foarte bine iar boxa de bas din portbagaj nu se lasă ignorată

Altfel, pentru amatorii de cifre, vă pot spune că am făcut 70 km cu un consum de 12.4 kWh/100 km. Ritmul de mers a fost unul relativ încet, pentru că drumul național/european care duce spre Recaș era destul de aglomerat.

Până am ocazia să o conduc mai mult și să scriu un review detaliat, pot trage doar o concluzie mică: Hyundai Kona cu bateria de 64 kWh te poate scăpa de „range anxiety”.

Vă recomand să parcurgeți și celelalte două articole despre primele drumuri făcute cu portocala electrică – n-are încă o poreclă oficială, însă mie mi s-a părut că asta se potrivește ca o mănușă:

La final, las aici și niște poze cu interiorul mașinii, făcute de Tudor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.